Din vacanţă adunate

Românul s-a născut poet şi grecul – peşte

Grecii aveam să constat au aşa o naturaleţe în ce priveşte marea! Parcă s-au născut în ţara cu atâtea sute de mii de kilometri de ţărm maritim atât pentru mers, cât şi pentru înotat. N-aş putea spune că am decelat vreun stil de întoat care să mă impresioneze prin acurateţea elementelor. Însă toţi înotau. Şi înotau simplu, natural, aşa cum mergeau sau vorbeau sau mâncau.
Poate că remarcile astea vin şi din frustrarea mea de a nu şti să înot, provocată mai ales de frica de apă. Dar poate e şi ceva adevăr obiectiv în asta.

Kala!

O altă caracteristică a grecilor pe care am descoperit-o în Pelion este simţul artistic, aplecarea spre tot ce are o frumuseţe simplă, naturală. Florile, de exemplu. Nu lipsesc din nicio casă, de la niciun gard, din nicio gospodărie. Muşcate roşii şi roz, nu în ghivece, ci înalte cât un stat de om, leandru înflorit în trei culori diferite, trandafiri, begonii, în ghivece sau direct în pământ, mici sau de mărimea casei. Orice casă, oricât de simplă, pare un palat cu mii de ornamentaţii arhitectonice în spatele unei grădini de flori.
Apoi pietrele omniprezente. Totul e împodobit cu pietre, în general albe, tot ele au şi rol de delimitare între diverse zone. Casele sunt din piatră adusă direct din munte, cu acoperiş din dale mari de piatră, pe post de şindrilă şi cu rol de a ţine răcoare, curtea e pavată cu piatră frumos aranjată, iar treptele urcă din piatră.
Chiar artefactele sunt de o naturaleţe şi simplitate menită să te mişte. O etajeră este construită dintr-un ansamblu de lemne găsite pe ţărm, aduse de apă. Un alt ornament din lemn întruchipează un peşte.

Contraste

Ce nu mi-am imaginat măcar este ca în zone de o asemenea frumuseţe sălbatică să nu poţi face nudism. Nu sunt neapărat un fan al nudismului la 2 mai, pentru că ştiu că dacă vreau, pot, e permis, să fac plajă şi în costumul Evei. Însă în Grecia am simţit că mă doare burta cu slipul ud pe mine şi, ca întotdeauna, ceea ce era interzis ne tenta mai tare: să fim goi pe o plajă goală, pustie! De altfel, pe unele plaje costumele de baie erau singurele „textile” de acolo, singurele obiecte produse de mâna omului prezente pe plaja respectivă. Nu ştiu cum să interpretez asta.

Toate drumurile duc la Tsangaranda

Tsangaranda era un fel de localitate mai răsărită de prin partea locului: găseai acolo bancomat şi post de poliţie. Şi mai găseai un platan de muuulte sute de ani, cu un trunchi pe care probabil că o horă de vreo 10-20 de oameni ar fi putut să-l înconjoare. Fetele au preferat să-l escaladeze. Se plimbau pe ramurile lui ca pe bulevard! Tot aici am mâncat dulciurile lor tradiţionale, plăcinţele cu tot felul de umpluturi.