Poveşti din vara indiană

Acum patru ani. Aceeaşi bancă din parc, alt copil. Primul meu copil. Acum sunt în parc cu al doilea. Şi doarme, ca un bebeluş, chiar dacă are doi ani şi ceva. La fel cum dormea Roxana acum patru ani, doar un bebeluş, iar eu stăteam pe aceeaşi bancă. Pare în alt secol. Dar era doar o altă vară lungă. Sau, cum i se spune, vară indiană.

În timpul ăsta, în timpul nostalgiilor mele pe banca din parc, pe banca de alături se derulează mai multe poveşti. Poveşti actuale.
Îmi cer scuze că am tras cu urechea - băncile astea din parc sunt aşa de aproape una de alta!
Şi mai îmi cer scuze (de la mine însămi) că nu am talent scriitoricesc cât să le transform pe fiecare într-o poveste lungă şi frumoasă.

Mai întâi s-au aşezat pe acea bancă o mămică lucrând cu jumătate de normă ca să poată avea grijă de copilul pe care tocmai îl aducea de la şcoală, la o repriză mică de joacă şi alergat prin parc, în drum spre casă. Lângă ea a venit şi un bunic, cu un coleg al copilului.

Apoi a venit pe bancă o femeie care îşi câştigă existenţa vânzându-şi trupul. Dar numai la cunoscuţi, are clientela deja făcută şi îşi aranja întâlnirile la telefon.

Urmează povestea celor trei tinere liceene, care mergeau spre şcoală, dar două dintre ele încercau s-o convingă pe a treia să nu se ducă la prima oră ca să poată să mai stea pe acea bancă de vorbă. Fata a rezistat tentaţiei şi au plecat toate spre şcoală.

În cele din urmă au apărut două femeie de vârstă medie, mâncând cornuri cu gem. Discutau despre perisabilitatea căsniciilor.

Ce frumos e în parc pe bancă!