Thursday, February 25, 2010

Despre prejudecăţi şi cum apar ele


Aseară am trecut întâmplător cu fetele, venind de la grădiniţă, pe lângă nişte miresme de zambile. Îmi place foarte mult mirosul lor tare, n-ai cum să nu-l simţi, chiar şi pe străzile noastre pestilenţiale tot se simte când dai de o tarabă cu zambile. Roxi îmi cere să cumpărăm pentru acasă una. Ilinca vrea şi ea. Le las să aleagă - fireşte, identic! Mai capătă de la vânzătoare şi câte un bucheţel de ghiocei fiecare, "pentru că sunt drăguţe". Şi plecăm. Şi pe drum Roxi îmi spune despre cum vrea ea să pună ambele fire de zambilă în aceeaşi vază, pentru că sunt surioare, la fel cum e ea surioară cu Ilinca. Eu îi spun că nu se pun număr par de flori în aceeaşi vază şi le vom pune acasă separat. Stă şi se gândeşte puţin şi conchide:
- Atunci punem şi ghioceii, ca să nu fie două, să fie patru.
Îi explic că şi 4 e tot număr par.
- Dar de ce nu punem numere pare de flori în vază?
- Pentru că aşa punem atunci când moare cineva, cum i-am dus lui Buni flori la cimitir, mai ţii minte?
- Da, dar de ce aşa?

Uite, că nu ştiu. Chiar aşa, de ce? Şi cum apar prejudecăţile astea în mintea oamenilor? Fireşte, sunt preluate, pentru că "aşa mi-a spus mie mama când aveam patru ani jumate şi am cumpărat flori de la colţul străzii".

Aşa că acasă am constatat că fiecare fir de zambilă conţinea de fapt câte două flori, şi le-am pus pe toate patru într-o vază, împreună cu frunzele lor. Ghioceii i-am pus separat într-o ceşcuţă pentru că erau prea mici.

Tuesday, February 23, 2010

În direct, pe vizor


Şi ca să continui în nota de gospodină a postului anterior, transmit de pe DDTV-ul care este vizorul uşii mele de la intrare. Acum câteva zile am asistat la o arestare în direct, pe holul de pe palierul nostru, în direct pe vizor, adică. Dar poliţiştii erau la fel de în civil ca şi delicvenţii, aşa că până la apariţia uniformelor cu cătuşe chiar mi-a fost greu să-mi dau seama, prin orificiul vizorului şi cu sonorul acoperit de zgomotele din casă, care erau victimele şi care călăii.

Se întâmplă în România. Pe holul blocului în care locuiţi. În direct. Andreea, ai legătura.

Monday, February 22, 2010

Mulţumesc, Disney!

Mulţumesc, Disney, pentru că filmele de desene animate durează fix cât îmi ia să fac o mâncare. Sau o curăţenie (aşa, mai de ochii soacrei), sau un spălat sau călcat de rufe... Te-ai gândit la toate, aşa-i? :D

Wednesday, February 17, 2010

Peste 1 milion criza


Curiozitate: La o căutare pe Google după cuvântul "criza" am dat de peste un milion de rezultate. Plus adiacentele "criza economica", "criza financiara" etc.

Susţin Mozart Rocks


Teo (alias Constantin Teodorescu) pregăteşte şi anul acesta o nouă ediţie de Mozart Rocks. Mai multe detalii - pe grupul pe care l-a creat pe Facebook aici.

Am fost în sală la ediţia din 2008 şi susţin ediţia din acest an.

Tuesday, February 9, 2010

Dare de seamă - despre copii şi cumpene


Când mă uit la fetele mele cu un ochi detaşat, le văd atât de diferite! Una atât de serioasă, pornită să dezăpezească căile vieţii, matură şi atentă să nu supere, să facă totul ca la carte (şi poate tocmai de aceea calcă atât de des pe de-alături, e încăpăţânată); cealaltă ca o sfârlează, te face să râzi doar dacă o priveşti, fuge pe poteca bătătorită de sora mai mare, nu se chinuie să descopere ea roata, doar zâmbeşte când o primeşte gata descoperită (dar ţipă mai tare de nedreptăţi şi "se scoate" imediat din încurcătură, băgându-l pe altul în loc).

Se zice că nu e bine să faci comparaţii între copii. Sper că reuşesc să nu le compar în faţă una alteia. Dar în sinea mea nu mă pot abţine să nu fac nişte constatări, măcar.

Uneori mă simt atât de... ruptă între ele! O vreme am avut grijă să-i răspund la dorinţe celei mici, cea mare a început să se bâlbâie (la propriu). Mi-am dat seama de problema aceasta şi i-am acordat ceva mai multă atenţie ei, a trecut bâlbâiala (ea spunea că-i e frică de mine, de aceea se bâlbâia), dar cea mică a reînceput să facă pipi în pampers, deşi de luni bune folosea numai oliţa. Încet-încet, am lăsat din nou pamperşii şi folosim deja wc-ul, nu oliţa, "ca Losana". Dar cea mare parcă nu mai înţelege limba română (nu că alta ar înţelege-o), are "probleme" şi cu auzul, parcă vorbesc singură. Din nou merg doar cu ea la patinoar cu metroul, ne ţinem de mână pe stradă şi chicotim complice, suntem prietene. Cea mică face febră "de ciudă".

Şi tot aşa! Parcă aş fi tot timpul într-o balanţă pe care nu reuşesc să o echilibrez.

În acelaşi timp însă, ele sunt cele mai bune prietene, se iubesc şi cel mai bine se joacă împreună. Ca dovadă - la ziua unei prietene, unde veniseră cel puţin 12 copii acasă, ele două se jucau împreună într-o parte, fără să-i deranjeze nimic în jurul lor, se jucau cum erau obişnuite de acasă.

O fi bine, o fi rău... Tot ce ştiu (şi ce mă mai consolează puţin) este că şi alţi părinţi de doi copii trec prin aceleaşi dileme, situaţii, crize, sisteme... etc.

Nutresc ideea că al treilea copil ar putea rupe simetria şi echilibra balanţa. Dacă o fi aşa sau nu o să am curând ocazia să constat la două cupluri de prieteni, fiecare cu câte 2 fete şi aşteptând al treilea copil.

Până atunci, rămân campion la citit viteză cărţi de educaţie, parenting, psihologia copiilor şi altele asemenea. Cel mai mult am învăţat din toate aceste lucrări că trebuie să ne schimbăm noi, ca părinţi, ca să le putem da un bun exemplu. Cel mai mult trebuie să "lucrăm" cu noi înşine. Cel mai mult cărţile acestea mi-au scos în evidenţă (sau mi-au scos ochii) cu ce nu facem bine, ce carenţe de educaţie sau cultură (psihologică) etc avem noi, ca părinţi.

Şi e cam deprimant, la drept vorbind...

Monday, February 8, 2010

Ilincisme - la zăpadă

Şi azi am ieşit la zăpadă cu fetele. Ilinca, la un moment dat:
- Am obosit, mami. Ia-mă-n braţe.
O iau în braţe şi zic, mai mult pentru mine:
- Să nu cad, că e gheaţă pe jos, şi cu tine în braţe...
La care Ilinca mă apucă de haină, la nivelul umerilor, unde ajungea ea din braţe, şi-mi dă asigurări liniştitoare:
- Te ţin eu, mami!

Mai mergem puţin, o repun jos pe Ilinca, şi dăm de o maşină care făcea manevre de resuscitare prin zăpadă, dar nu reuşea decât să învârtă roţile pe loc într-un val de zăpadă şi să scoată un zgomot monoton-repetitiv. Iar Roxana râde şi zice:
- Parcă e motocicleta lui Crisu! (văr-su are o motocicletă mică de jucărie care se învârte pe loc şi scoate zgomote de raliu)

Sunday, February 7, 2010

Ilincisme - învăţând poezii


Dialog între Ilinca şi bunică-sa maternă, fost cadru didactic continuând să-şi exercite profesia cu propriii nepoţi:

Coca: - Tica tica tica...
Ilinca: - M-a bătut mămica.
Coca: - C-a mâncat pisica...
Ilinca: - Toată mântnica.
Coca: - Şi-am plecat la şcoală...
Ilinca: - Într-o zi.

Inutil să vă mai descriu hohotele de râs ce au urmat acestei lecţii. Ilinca s-a considerat satisfăcută că din nou a fost mascota tuturor, participanţi la lecţie şi public involuntar, şi a plecat triumfătoare din "sala de curs" direct la joacă.

Thursday, February 4, 2010

Ilincisme

Ilinca (2 ani jumate):
- Ala (păpuşa ei nedespărţită) este pinţesa, şi el (ursuleţul soră-sii) este pinţul.
Adult, aşteptând continuarea poveştii:
- Şi ce fac prinţul şi prinţesa?
- Se ubesc!

O fi ştiind că se apropie sărbătoarea aia anglofoniza(n)tă de valentine?

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...