Saturday, December 31, 2011

My first (Tiramisu), the last (day of 2011), my everything (for you)


So... toată lumea face lapte de pasăre, torturi şi alte dulcegării. Aşa că am încercat şi eu un "first" în ultima zi a anului. Mai ales că am mâncat la o mătuşă acum câteva zile un tiramisu de mare excepţie şi m-a convins că nu se face greu - ceea ce e un imbold important pentru mine. Am găsit o reţetă, am adunat (graţie soţului hărnicuţ şi shopping-uitor) ingredientele pe masa din bucătărie şi am purces la treabă.

"Decât că" (paranteză - declar această pseudo-expresie obsesia lingvistică a anului 2011!!! Prea multă lume foloseşte incorect limba română!) Dar soţul n-a găsit 12-16 pişcoturi, ci doar la pungi de 50 de buc. "Decât că" oricum nu am o tavă mică în care să intre un tiramisu de 16 pişcoturi, deci câte 8 pe "etaj", ci am doar o tavă atât de mare, încât cele 50 de pişcoturi abia au ajuns. "Decât că" la fel a fost situaţia şi cu celelalte ingrediente, şi am procedat la fel, adică a trebuit să suplimentez, să improvizez (maestru al improvizaţiei mă fac când o să fiu mare!).

Ingrediente:
Aşa că am folosit 50 de pişcoturi, care au înghiţit de două ori mai multă cafea (deci 2 căni mari de cafea tare), crema am făcut-o din 6 ouă, aproape 500 grame brânză (pe care din nou am improvizat-o, din păcate nu am găsit mascarpone şi am făcut din brânză de vaci dulce frecată bine cu un pic de frişcă şi cu zahăr pudră), şi cam o jumătate de cană de zahăr. Plus vreo 8 linguri de coniac, plus cacao pentru pudrat.

Mod de preparare:
Am bătut albuşurile spumă, am adăugat gălbenuşurile pe care le frecasem cu zahăr, apoi crema de brânză şi am dat-o la rece. Pişcoturile le-am înmuiat puţin în cafeaua cu coniac şi le-am aşezat în tavă. Am pudrat cu cacao, am pus jumătate din cremă, am repetat operaţiunea şi la sfârşit am pudrat cu cacao. Am dat la rece, unde se găseşte şi acum, as we speak.

Întrebarea mea este: o fi bun? Ce am greşit? Să mă risc să servesc lumea cu "chestia asta"?

La final, vă las să criticaţi rezultatul final, aşa cum se prezintă acum în tavă (dacă nu uit şi dacă nu arunc cu totul produsul după răcire, poate pun şi nişte poze "de farfurie").
Şi mai ales, vă las în compania melodiei care mi-a răsunat în urechi obsedant pe tot parcursul meu cofetăresc din ultimele ore şi care mi-a inspirat până la urmă titlul postului de faţă.
(Altă paranteză: poate cineva să mă înveţe cum să pun altfel un video decât aşa, cu link? Adică eu aş vrea cu preview, nu se poate în wordpress?
Na, că am scos şi de-o "rezoluţie" pentru 2012, deşi mă feream de genul ăsta de posturi cu retrospective de final de an şi planuri pentru viitor:  totuşi, în 2012 aş vrea să învăţ cum se pune un video pe blog! Hahaha!! - Later edit: n-am învăţat! M-am mutat înapoi pe vechiul blog, şi acolo tot n-am învăţat să pun un video!)

La mulţi ani! Să ne vedem-citim-auzim cu bine în 2012!

Friday, December 30, 2011

De Crăciun


Până la urmă, am reuşit să avem şi un brăduţ, împodobit chiar în ajun şi mai mult de fete, cum au vrut şi au putut ele, deci mai mult pe crengile de jos; sarmalele au ieşit foarte bune; curăţenia a însemnat doar un aspirator, dar aparenţele au fost salvate; am reuşit chiar să fac şi o prăjiturică de casă; iar la final, adică noaptea, a venit chiar şi Moşu!

Ilinca a stat cu nasul în cărţile primite, a pieptănat păpuşile şi le-a prins moaţe, a mâncat multă ciocolată şi s-a bucurat. Roxi s-a jucat toată ziua de Crăciun cu noul ei ghiozdan pentru la toamnă, s-a plimbat prin casă cu el în spate, l-a umplut şi l-a golit de cărţi şi creioane de 100 de ori! O şcolăriţă "to be" care ar fi plecat chiar atunci la şcoală, iar dacă nu se poate, atunci mami, se poate pe 16 ianuarie, când reîncepem activitatea, să merg direct la şcoală?

Nepoţii au jucat Monopoly Junior şi au alergat prin casă, eu (mi-)am mai primit nişte cărţi şi cosmeticale uzuale, la fel ca şi soţul şi a mai trecut un Crăciun...





Wednesday, December 28, 2011

Ştefan Stan este Vocea României


Am pierdut toată ziua de ieri, ziua imediat următoare finalei Vocea României, cu un drum de Crăciun & Sfântul Ştefan cu familia la ţară. Când ne-am întors, am avut muuuult, mult de tot material de lectură pe net pe tema emisiunii. Voci pro, voci contra, voci de români, deh.

Nu am puterea să reiau argumentele, să le sortez pe ale mele dintre cele generale. Mai bine vă las cu câteva din cele mai bune articole.

Mai întâi, să dăm procentele votului, aşa cum le-am aflat din sursa Ruxandra Predescu:
Cristian Sanda - 18,63%
Iuliana Puşchilă - 20,69%
Dragoş Chircu - 23,01%
Ştefan Stan - 37,67%

Ştefan a câştigat cu un reconfortant 37,67%, printre care se numără undeva, în marea de SMS-uri, şi votul meu!

Apoi, tot Ruxandra scrie un articol extrem de pertinent, cu aplomb, la rece, cu analiză (aproape) matematică a motivelor pentru care a câştigat Ştefan. Cu deosebirea că nu aceiaşi au fost şi favoriţii mei în concurs, ci chiar câştigătorul, aşa cum am şi povestit aici, înainte de finală.

În articolul citat, îmi place inclusiv îndemnul ei la moderaţie şi răbdare de la final: aşteptaţi, time will tell, îi vom asculta pe toţi şi vom vedea cine va confirma şi ce va demonstra.

Gândul povesteşte într-un reportaj atât despre motivele pentru care Ştefan Stan a câştigat Vocea României, cât şi alte detalii de bun simţ de la acesta.

Iar contul de Facebook Ştefan Stan a sărit de la circa 14.000 de like-uri înainte de finală, cu vreo 10.000 mai multe după circa 24 de ore.

Personal, nu că aş fi cea mai în măsură să-mi dau cu părerea, dar uite că o fac, mă simt mulţumită de decizia publicului. Ştefan Stan s-a pliat perfect pe dorinţa publicului. Din toate declaraţiile lui răzbat un bun simţ şi o modestie cum numai la Smiley, Andra şi alţi foarte puţini artişti am mai întâlnit. Iar show-ul în sine - îmi menţin părerea, este cel mai bun din piaţă, aşa cum şi datele de audienţă o arată.

Sunt mulţumită de show şi pentru că am desluşit mai clar "regulile jocului", nu m-a mai luat prin surprindere, nu m-a mai dezamăgit. Deloc. Dimpotrivă. Ba chiar abia aştept ediţia următoare, când sper să ajung să transmit din platou! :)

Later Edit: A, şi cu ocazia statului la TV aşa târziu, am reuşit ca prin pauzele de publicitate şi Twitting, să-mi termin de tradus cartea! I'll keep you posted, o veţi găsi la capitolul de "Cărţi traduse", dar după apariţie.

Păzea, cei mai răi infractori parchează neregulamentar!


sursa foto: Newsy.ro
Din seria văzute cu ochii mei, doar că n-aveam camera la mine să vă demonstrez video, azi pe la prânz mă întorceam cu familia de la bazin (cică să ne energizăm puţin după atâtea porcării de Crăciun). Doar ce parcăm în faţa blocului şi trec pe lângă noi trei (3, da!!) maşini de poliţie (din care 1 era o dubă) şi se opresc puţin mai în faţă. Curiozitatea a omorât pisica, or so they say, aşa că am mai făcut câţiva paşi de la intrarea în scară ca să vedem motivul poliţienesc.

Mare infracţiune! Un tip nu găsise loc de parcare regulamentar, că n-am auzit să creeze musiu Onţanu şi locuri de parcare, ci doar să ridice maşinile parcate neregulamentar. Acum maşina lui - un WV negru vechi, număr IF 07 RBA - era sus pe platforma Supercomului şi omu' ţipa şi se agita să i-o dea jos, că achită pe loc amenda, dar să nu i-o mai ducă la Voluntari.

Şi pentru asta, stimaţi telespectatori, 3 maşini de poliţie se deplasaseră la faţa locului! Mare infracţiune mai săvârşise omu'! Să vă mai spun că în final, pentru proteste, omu' a fost ridicat şi el şi luat cu duba din stradă?

Deci banii noştri din impozite plătesc bugetarii de poliţişti care vin în forţă să lichideze un mârşav cuib de infractori care parchează neregulamentar! Nu m-am putut abţine şi, cu tot cu cei doi copii agăţaţi de mine, am ţipat la poliţişti că de ce au venit doar cu 3 echipaje? Că trebuia să aducă şi mascaţii pentru aşa mare crimă! Noroc că m-a potolit soţul, că altfel probabil aş fi scris postul acesta din duba poliţiei.

Monday, December 26, 2011

Vocea României şi datul meu cu părerea


Mi-am propus să scriu despre Vocea României înainte de finală (care e diseară), ca să nu mai "păţesc" ca la "Românii au talent" când am tot rumegat eu la cald şi la rece lucrurile, până când se uscase de mult cerneala pe vorbele rele şi bune aruncate de alţii pe tema câştigătorului competiţiei şi a show-ului în sine. Căci, ca şi la "Românii au talent", şi de data asta show-ul celor de la Pro m-a prins în mreje. Credeam că după ce m-am ars cu Românii, o să suflu în Vocea. Dar nu, sunt iremediabil pierdută! :)

Să ne înţelegem: nu (prea) mă uit la televizor! Avem televizor în casă, însă nu îl deschidem decât în rarele ocazii care se numesc: meciuri mai speciale (nu toate) sau meteo (rar), şi uneori ştiri de dimineaţă (ca să nu mănânc singură micul dejun, să simt că vorbeşte cineva cu mine). Nu am văzut "Dansez pentru tine" nicio ediţie, niciun duel, nu cunosc vedetele Pro, iar de la ceilalţi, nu ştiu nici pe departe cum se numesc realizatorii de ştiri de la Antena 3, nu ştiu cine apare şi cu ce veşti bombă la OTV, iar Realitatea este doar un substantiv comun pentru mine. Nu cred că am pierdut nimic, ştiu.

Daaaaaar - m-a prins Vocea României! La început mă uitam aşa, ca divertisment al telespectatorului normal. Îmi place muzica, mă amuzau duelurile verbale ale antrenorilor la audiţiile pe nevăzute, fredonam şi eu piesele cunoscute, ridicam din umeri la cele mai noi şi pe care nu le recunoşteam, nu am fost de acord cu anumite dueluri în care au trebuit să plece din show oameni talentaţi... şi aşa mai departe.

De partea cealaltă, din culise, am citit prin bloguri că distracţia în platou este chiar mai mare decât se vede pe ecran, am văzut filmuleţe cu un Pavel Bartoş amuzant, cu nişte antrenori lipsiţi de inhibiţii, cu spectatori fericiţi... (Am aflat şi lucruri din culise care mi-au mai modificat puţin percepţia de simplu telespectator, dar în fond, e o emisiune comercială la o televiziune comercială, probabil că până la un punct, lucrurile sunt normale).

Şi nu ştiu cum, după semifinală, la o oră extrem de târzie din noapte, rămasă singură pe canapea ca să văd cine intră în finală - pac! M-a lovit! M-a lovit o dorinţă nebunească să fiu în platou la finală! N-am reuşit, cu toate sforile pe care le-am tras fie "legal" (m-am înscris pe site), fie prin "sistemul PCR" (Pile, Cunoştinţe, Relaţii din PR, din presă şi din afara ei), să ajung în platou, pentru că locurile sunt ocupate de foarte mult timp. Aşa că voi vedea finala de acasă. Acum, azi, înainte de finală, nu mă mai gândesc la emisiune cu ochi de telespectator indiferent, ci dintr-o dată toţi mi se par buni. Ba chiar am reuşit să am şi un favorit!

Fără să cad în vreun fel de teorie a conspiraţiei, ştiu că realizatorii au un plan cu show-ul ăsta (sau presupun că aşa este, pe modelul Românilor talentaţi), că urmăresc ceva, dacă nu pe termen lung, cel puţin show-ul în sine are un scenariu, fiecare personaj are o poveste. Ştiţi vorba aia din "Filantropica": "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomana". Eu vorbesc despre acea poveste. Trebuie ca toţi concurenţii, cei ajunşi în finală, căci despre ei vorbesc acum, să aibă de spus o poveste. Chiar mă întreb cum se desfăşoară: vine un ... fel de "brand maker", un... cineva, se uită la concurent aşa, cu ochii mijiţi, dintr-o parte, şi zice, împarte roluri ca un regizor: tu vei fi fenomenul de 16 ani! tu vei fi vocea tineretului, la 17 ani! tu vei fi îngeraşul loredanei! tu vei fi sexi!

De ce ar câştiga Iuliana Puşchilă?

Este un fenomen şi trebuie tratată ca atare - a afirmat Horia Brenciu. Este un fenomen foarte prezent cu clipuri pe net, care îşi cizelează de mult timp vocea prin studii de profil, ia lecţii de canto de la 8 ani, deci deja de 8 ani, şi (îşi) confirmă şi reconfirmă performanţele de ceva vreme prin emisiuni la TV, gen Atenţie se cântă şi altele (nu mă uit la TV, nu o ştiam dinainte, este însă plin Youtube-ul de filmările cu ea). Este o voce puternică, o voce frumoasă, însă o voce lucrată. Bine, nu ştiu ce-oi vrea şi eu, că doar nicăieri nu zice că Vocea României trebuie să fie necizelată, în fond, poate chiar şi un artist consacrat ar putea fi declarat VR, pe principiul ăsta, nu? Dar parcă o simt "la muncă", la serviciu când cântă pe scenă. Probabil că va avea o carieră muzicală de lungă durată, probabil că ea va începe de azi, odată cu căştigarea finalei, nu ştiu.

De ce ce ar câştiga Cristian Sanda?

Este similar cu povestea Iulianei. O voce bună, însă lucrată de mulţi ani, am găsit filmări cu el pe Youtube de pe vremea când participa la concursuri gen Lumea copiilor, pe la 10 ani, cu vocea încă ne-închisă, ne-masculinizată. O voce bună, dar un tânăr imberb, confirmată de cele doar câteva sute de voturi din topurile neoficiale de pe net. Şi el la fel, parcă vine "la serviciu" când cântă. Nu simt că îi face plăcere să cânte, ci mai degrabă duce la bun sfârşit o corvoadă pe care o simte încă de mic, de când i s-a descoperit talentul muzical. Ştiţi, pe modelul "hai să facă copilul meu pian, sau karate, sau dansuri sau orice, că eu n-am făcut când eram mic". Însă e talentat, vocea e bună şi îi prevăd şi lui o carieră muzicală cu siguranţă sub aripa ocrotitoare a lui Marius Moga.

De ce ar câştiga Dragoş Chircu?

Aici am nişte dubii. Dragoş Chircu cântă şi el, la fel ca şi ceilalţi, din asta cred (doar cred pentru că nu îi cunosc parcursul până aici) că îşi câştigă existenţa, nu cânta în baie înainte să meargă la preselecţiile de la Voce. Însă mai e ceva la el, are şi altceva de spus. Dubiile mele însă sunt de altă natură: el este "îngeraşul Loredanei" care, la rândul ei are îngeri protectori în Pro. Unele voci spun că n-ar fi tocmai întâmplătoare câştigarea trofeului de către tânărul din echipa Loredanei. Care, Loredana, m-a uimit în sensul negativ pe tot parcursul acestui concurs! După mine, cea mai neinspirată alegere de persoana din juriu! În afară de ţinutele cu care şochează de fiecare dată, în rest toţi ceilalţi membri ai juriului, ca să nu zic de Bartoş, o întreceau în spiritualitate, în glumiţe, în antren. Însă Dragoş are o voce bună şi poate câştiga.

De ce ar câştiga Ştefan Stan?

Dacă Dragoş este "îngeraşul Loredanei", cum i se spune, atunci Ştefan e cu siguranţă demonul (lui Smiley şi al admiratoarelor)! Ei doi sunt şi prieteni, din câte ştiu. Înger şi demon. :)

La scriitorii romantici, demonul reprezintă personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. În gândirea mitică și în poezie demonul este un geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. Din comentariile pe care le văd la cântecele interpretate de el şi postate pe net, înţeleg că această caracterizare i se potriveşte.

Personal, când l-am văzut la un moment dat, destul de târziu în cursul emisiunii, reporterul "din camera verde" le lua scurte interviuri participanţilor. Reacţia mea a fost: ce faţă de chelner are! Deci nici o carismă, nimic. Şi chiar uitaţi-vă la asta - http://www.youtube.com/watch?v=BewveYysXDc în urmă cu câteva luni, Ştefan cânta unui restaurant aproape gol, cu cămaşa scoasă din pantaloni, fără nicio reacţie (pozitivă) din partea publicului, în afară de câteva aplauze la o singură masă. Unii ies, alţii intră, merg la toaletă, cer nota, na, ca în orice restaurant.

Acum, aproape de finala în care a ajuns, conform fanilor (şi mai ales fanelor) de pe net cel puţin, ar putea umple orice club (ceea ce a şi făcut de ex. pe 1 dec. în Tonka, căutaţi poze pe net şi vedeţi clipul ăsta http://www.youtube.com/watch?v=GXWj6A85wEk sau ăsta http://www.youtube.com/watch?v=hGsAzidkf3U), orice sală de spectacol, de unde probabil că ar pleca cu cămaşa ruptă de pe el de admiratoare! Fireşte că şi mulţumită vizibilităţii la TV din ultimele luni! Şi probabil că la fel ar umple sălile (aproape) oricare dintre participanţii la Voce, chiar ieşiţi mai devreme din concurs, căci multe din vocile de aici depăşesc cu mult calitativ pe ale altor "artişti consacraţi".

De ce e considerat atât de sexi? Nu pot să-mi dau seama, însă cu siguranţă că e ceva din "scenariul" PROfesioniştilor să-l scoată un fel de sex-simbol. Atâtea aluzii sexuale în dansul fetelor de pe scenă, alături de el, la piese alese gen "Fever"! Atâtea ipostaze voit sexi... Fete îmbrăcate în roşu, aproape dezbrăcate, cu mişcări lascive în jurul lui... Simboluri evidente! Pun pariu că omu' nu se îmbracă în costum pe pielea goală şi cu lanţuri şi colţi la gât pe pieptul fără păr, on a regular basis! (Cine o face?) Mie chiar mi se pare oarecum stânjenit de ipostaza asta.

Probabil că percepţia mea atât de diferită acum, faţă de prima impresie se datorează faptului că oi fi căzut şi eu pradă fenomenului "Ştefan", as designed by organizers. Dar ascultaţi şi voi "Suspicious Minds" by Ştefan, de exemplu.

În plus, spre deosebire de alţi participanţi, se vede că îi face plăcere să cânte, frate! Cântă ca să bucure, ca să încânte, dar şi ca să-şi facă şi lui însuşi o plăcere. Vedeţi mai ales filmările de prin cluburi.
Urarea mea pentru Ştefan înainte de finală, printre tonele de urări de la admiratoare care mai de care mai tinerele, este o doză de moderaţie: "If you can keep your head when all around you are losing theirs and blaming it on you..." (IF by Rudyard Kipling). Cu vorbele lui Kipling: Ţine-ţi firea, nu-ţi pierde capul, fii tu însuţi! Diseară şi mereu!

În final, fie ca cel mai bun - sau cel mai popular, dacă aşa o cere show-biz-ul - să câştige!

Oricum, lăsând la o parte orice fel de alte consideraţii, să nu uităm să ne bucurăm de spectacolul din finală, căci va fi spectacol, aşa anunţă organizatorii.

PS: Şi când mă gândesc că la nunta mea am refuzat categoric să vină cineva să cânte Cover-uri! Iar acum ascult melodii prin baruri sau la radio în timp ce mă gândesc, oare cine a cântat asta la Vocea României? 
Da, este efectul unei emisiuni de succes, a unor mari PROfesionişti, în faţa cărora îmi scot sincer pălăria! Şi aştept cu nerăbdare finala! Sper să nu fiu dezamăgită în niciun fel! Nu de alta, dar mi-ar părea rău să mă piardă de telespectator, când şi-aşa mă uit atât de puţin la televizor! :)

Aaaa, că n-am explicat: La "Românii au talent", am rumegat lucrurile şi le-am întors pe toate feţele,  pentru că după anunţarea câştigătorului, a numelui celui mai talentat român din concurs, m-am simţit... nu ştiu cum să explic... oarecum înşelată, dezamăgită. M-am bucurat pentru câştigător, fireşte, dar m-am simţit dezamăgită de mine însămi, că nu am înţeles dinainte fenomenul, că nu am înţeles ce anume urmăreşte Show-ul. Mi s-a părut mai mult decât evident că acesta este adevăratul câştigător, cel popular, cel admirat de public, cel căutat, cerut, identificat cu publicul, iar nu cel mai talentat! Nu cred că voturile au fost măsluite, cred mai degrabă într-un fel de manipulare (deşi poate cuvântul este puţin cam greu) pe care fireşte că o exercită televizorul, în general, şi acest show în special.

Saturday, December 24, 2011

În Ajun


Toată lumea scrie felicitări de Crăciun, urări muzicale, poze cu brăduţi împodobiţi, culinare porceşti...
Hai să scriu şi eu în ce stadiu suntem, zic:

În Ajun de Crăciun, la mine în casă urlă Red Hot Chilli Peppers pe post de colinde, nu am (încă) brad, nu am făcut (încă) curăţenia, dar cârnaţii stau atârnaţi în pod la uscat şi mă apuc să răsucesc la sarmale as we speak.

Wednesday, December 7, 2011

Restanţe, faianţe şi 3D-uri


Olelei, aproape că se făcu luna de când nu mai dădui cu pixu' p-aci.

Ce făcui, ce nu făcui, iote că nu reuşii să mai scriu niciun rânduleţ. Nu-i vorbă, că nici acum n-am timp de asta, dar un pic de scuze pentru onor cititori tre' să aduc. Asta până se face iar luna, cred...

Că nu vă spusei, mă apucai de lucru. Adicătălea, cum ar veni, nu mi-era mie bine acasă, că ajunsesem să merg şi de 2-3 ori pe săptămână la bazin şi sală, sau ascultam relaxată din fotoliu teatru radiofonic la boxe, sau citeam literatură zi de toamnă până-n seară, ba mai mult, vai mie, îmi reluasem studiul limbii greceşti de atât de multe ori abandonat!

Dar nu, mie nu mi-era de-ajuns! Eu mă vedeam că ajung tot mai mult o anexă a casei, că pe lângă cele trebi lesnicioase şi plăcute, mai veneau şi gătitul, curăţitul, călcatul şi etceteraul.

Aşa că doar aplicai la un anunţ pe BestJobs şi pac! În prima mea zi de muncă la revista de design şi lifestyle, când dădui să-mi citesc mailurile, mai găsii încă două joburi, unul cu totul neaşteptat, dar drag şi acceptat din prima, altul la care aplicasem mai demult, fusesem acceptată, dar era pe comenzi şi deja nu mai speram să primesc vreuna.

Ei, şi iote cum din anexa casei am ajuns, literalmente peste noapte, să am 3 joburi! Şi chiar acum, în plin sezon de alergături după ţinute pentru petreceri şi serbări, după cadouri pentru copii, doamne şi prieteni şi etc. Joburi şi alergături pe lângă care au rămas şi treburile "de casă", nu s-au returnat nimănui alea.

Cum s-ar zice, ai grjă ce-ţi doreşti...

În alt sens, am reuşit să mai încheiem un capitol din odiseea construcţiei casei, cumpăratul de placări pentru pereţii băilor, că de montat, mai durează.

Roxana pe tiroliana
Ilinca mănâncă biscuiţi
Mami, sus ancora: vânt din pupa!
Ieri, de sfântu Nicolae, le-am luat pe fete de câte-o aripă, şi în loc de grădi, le-am cărat pe la: coafor că le crescuse părul în toate direcţiile cardinale, McDonalds şi film că nu le dusesem la Mac de secole, iar la film la cinema doar pe Roxi o singură dată, şi dacă tot actualizez permanent Ghidul cultural al copiilor, zic, hai să fac şi testare pe pielea noastră (sic!). Plus, taxiul, plimbat prin mall... în total, cam toată ziua de ieri.

Da' ce vroiam eu să spun despre ieri: despre 3D-ul de la Ştrumfi. Lasă că am fost singure în toată sala, de ne-am permis să ne alegem ce locuri am vrut, să râdem şi să vorbim între noi în voie! Dar mi-au rupt ochii şi capul ochelarii ăia, frate! Deci pe la jumătatea filmului i-am scos şi ne-am mai uitat şi uni-dimensional, că la 3D deja ameţisem de zici că fumasem un pachet de ţigări sudate una de la alta!
Şi pe drum reflexam eu aşa: oare nu se mai fac filme în mai puţine dimensiuni? că 3D-ul ăsta e criminal! Asta o fi direcţia, nene, tendinţa de piaţă: nu mai contează (atât de mult) povestea, mesajul, ci doar senzaţia. Senzaţia de real, emoţia că le poţi atinge aproape pe creaturile mititele şi albăstrui.

Cică a apărut şi 4D, cu senzaţii olfactive, şi la cât de des (adică la 2-3 ani) mergem noi într-o sală de cinema, am toate şansele ca la următorul film să fie deja chestie uzuală!

Atât pentru azi. Şi nişte poze recente cu partea mai plimbăreaţă a familiei.




Wednesday, November 16, 2011

Maşina de spălat cu calendar ortodox


Maşina de spălat, draga de ea, cumpărată as' vară, după cum povesteam aici, nu porneşte. Da' nu porneşte nicicum!

Acuma, eroarea iniţială e mea că am încercat s-o pornesc de dimineaţă fără să pornesc şi apa. După timpul de funcţionare, deşi n-am auzit niciun pic de zgomot dinspre ea, şi trebuia să mă gândesc că ceva nu e în regulă, mă duc să scot rufele să le întind. Când colo, ce să vezi? Nu pornise. 

Identific eroarea, pornesc apa, nu vrea. Opresc maşina, deschid hubloul, repornesc, cu apă pornită acum, nu vrea. Nu vrea nimic!

Eu stau şi mă întreb, totuşi, n-ar fi mai bine să nu mă mai enervez eu acum pe tema asta, să-mi văd de treabă, şi s-o mai întreb "ce pofteşti, măi, musiu?" abia MÂINE, când n-o mai fi sărbătoare? Că tot mi-am amintit abia după ce am introdus în cuvă rufele că e Sfântu' Matei azi!

Acuma... sper că mâine să nu fie Sfântu' Aşteaptă, că nu prea am chef s-o iau de la capăt cu service şi căutat de maşini de spălat... Şi a uita e omeneşte, am uitat şi eu o dată să pornesc apa, na, asta e! N-o fi murit din asta?

Later Edit: A venit seara, a venit ingineru' acasă, a apăsat butonul şi... a pornit maşina! Buton pe care îl apăsasem şi eu până atunci, nu-i vorbă! El a fost mai insistent, a apăsat o data... şi apoi încă o dată. Atât! 

Deci, nu s-a stricat maşina, doar a venit seara, a apus soarele, s-a terminat sărbătoarea şi era liber la spălat! :)

Tuesday, November 15, 2011

FNT-ul meu


S-a scurs mai bine de-o săptămână de la gongul final al Festivalului Naţional de Teatru FNT (da, din nou am rămas în urmă cu postarea de impresii de tot felul).
www.fnt.ro
Surpriza cea mai mare a fost în prima zi când s-au pus în vânzare biletele pentru festival, mi se pare că era 5 octombrie. Aveam întâmplător bilete la Odeon în acea zi, şi am mers mai devreme ca să alegem bilete şi pentru festival. Ţi-ai găsit! De dimineaţă şi până la ora aceea din după-amiază nu mai erau bilete aproape deloc! Oricum, nu mai erau la ce am fi vrut să vedem. Mai erau la „Mountainbikers”, o piesă a Teatrului Naţional de la Timişoara, în limba germană, aşa că am luat, deşi fireşte că nu auzisem nimic de piesă, dar în snobismul nostru, să rămânem fără coledz, fără festival, nu se făcea, puicuşorule, neicuşorule! La celelalte piese pe care le-am mai văzut în festival am avut un noroc „chior”, cum se spune, că am trecut într-o zi cu totul întâmplător pe lângă Bulandra Izvor şi, deşi eram convinsă că nu mai sunt bilete la nicio piesă, am intrat totuşi. Ba chiar am avut de unde alege (alegând, însă, în primul rând zilele disponibile din programul nostru). Am ales piese care nu se joacă de obicei la Bucureşti, lăsându-le pe cele ale teatrului pentru după FNT. Aşa că urma să vedem „Leonce şi Lena” al lui Tompa Gabor şi „Felii” al Liei Bugnar.

Despre seara de 28 octombrie pot să spun doar că a fost inedită! Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Alice Georgescu citind o scrisoare a lui Tompa Gabor in memoriam Liviu Ciulei la Bulandra, apoi venid să vorbească şi la Odeon. Ei bine, da! Pentru prima oară în viaţa mea, am alergat de la un teatru la altul şi am văzut două piese în aceeaşi zi. Şi ambele supratitrate, căci prima din ziua respectivă era de la Teatrul Naţional din Cluj, în limba maghiară, iar a doua de la Teatrul Naţional din Timişoara, în limba germană. Şi supratitrarea era un fel de „first time” pentru noi, căci mai văzusem la Budapesta, în festivalul lor, Unchiul Vania al nostru de la Bulandra, supratitrat pentru unguri în maghiară.

 Leonce şi Lena şi Tompa Gabor
www.fnt.ro
Piesa, cum a fost piesa? Deosebită! A fost foarte greu să urmăreşti textul pe bandă, era mult text, fără care riscai să nu înţelegi acţiunea. Însă mare parte din acţiune nu se petrecea în ceea ce spuneau actorii, ci în chiar jocul lor... plin de semnificaţii, din care unele au rămas ascunse (pentru mine, cel puţin). Tratarea piesei purtând semnătura lui Tompa Gabor a fost una esenţialmente vizuală, senzaţia mea a fost că parcă ne uitam la o lume a păpuşilor care se dau mari, o lume a jucăriilor (stricate). Din care singurul care vedea ridicolul situaţiilor era amicul lui Leonce, cu un simţ al grotescului mai apropiat de ceea ce am numi azi normal; actor care de altfel a fost şi premiat cu Uniter pentru cel mai bun actor în rol secundar în 2010.

Mountainbikers de Timişoara la Bucureşti
www.fnt.ro
Apoi am dat fuga la o nocturnă la Odeon. Piesa s-a jucat în acea seară de două ori, noi vedeam a doua reprezentaţie, ceea ce cred că a fost destul de obositor pentru actori. Însă nicio clipă nu am bănuit puterea piesei, magia, oarecum, cu care am fost învăluiţi. Scenografia lui Dragoş Buhagiar a făcut ca spaţiul să fie folosit ingenios: la ambele capete ale scenei, care se afla în mijloc, iar spectatorii stăteau de o parte şi de alta a ei, fuseseră montate nişte rampe de genul celor folosite de bikerşi sau rolleri în parcuri. Nu fără semnificaţie! Personajele îşi aruncau parcă de la unul la altul pase, ca-ntr-un joc cu mingea. Pase sentimentale, pase de viaţă. Din când în când, personajele cădeau literalmente în faţa spectatorilor, pentru a da voie altor momente să se desfăşoare. Mi-a făcut efectiv impresia de spectacol greu, puternic, obositor pentru actori, însă „rewarding” pentru spectatori. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Chiar şi momentele în care cădeau parcă din cer (dintr-o imprimantă) lugubrele fotografii realizate în piesă de unul dintre personaje, un băiat "negru", gotic, erau alese special. (La ieşire mi-am aruncat ochii pe acele foi: erau chiar fotografii surprinse de aparatul actorului în reprezentaţii anterioare, nu erau foi goale pur şi simplu). O piesă excelentă!

 Felii de viaţă
www.fnt.ro
Seara de 2 noiembrie a fost seara „Feliilor” de la Sibiu. De data asta o piesă în limba română, o piesă special pentru Ofelia Popii, care de altfel a şi primit premiul Uniter anul trecut pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Un joc greu, un „one woman show” total, în care actriţa a schimbat haine, s-a reîncarnat în personaje, cu o versatilitate ieşită din comun. La un moment dat mă dusesem cu gândul Golum din Lord of the Rings, atât de ireală mi se părea schizofrenia jocului actoricesc de roluri! Un adevărat model pentru studenţii la actoriei pe care i-am văzut pe margine. Scenariul însă mi-a lăsat impresia de neterminat, de încropit special pentru această ocazie – ceea ce de fapt aşa şi era, şi oarecum sec, monologuri de suprafaţă care dau într-adevăr ocazia actriţei să-şi demonstreze talentul, şi cam atât.

Aşadar şi prin urmare, "FNT-ul meu" a fost cumva, de pe margine. Am ratat tot Cehovul, tot focusul Andrei Şerban, toate chestiile „importante”.
Însă la nivel personal, important este că am ajuns la FNT şi am văzut spectacole de excepţie, pe care nu cred că aş fi ajuns să le văd altfel.  

Iar data viitoare va fi mai bine, vorba grecului: deuteron ameinon!

(PS: pentru cronici profesioniste vedeţi, de exemplu, articolele apărute în Dilema pe tema FNT aici, sau aici, sau aici. )

Monday, November 14, 2011

Prăjitură cu mere. Şi provocarea duminicală "dulce-n casă"


Prajitura cu mere
Mă-ntreb şi eu cum de am tupeu să lansez chiar eu rubrica asta cu provocarea duminicală, când adineaori tocmai am aruncat o poală de pacheţele de tot felul de condimente şi pungi magice expirate sau pe cale să expire şi abia de am găsit prin sertare un plic de zahăr vanilat, ca să nu mai zic că după ce m-am apucat de treabă am constatat că n-am făină suficientă şi am dat fuga la magazinul de vis-a-vis (asta, după ce mai făcusem deja încă 2 drumuri după carne şi boia puţin mai devreme). Cât de slab bucătar pot să fii să-ţi expire condimentele în dulapul de la bucătărie nefolosite?

Bine, tot la fel procedez din când în când cu cutia de medicamente: le verific iar cele expirate sau pe cale să expire ajung la gunoi, şi asta nu face din mine un slab bolnav, nu-i aşa?

Aşa că, odată acest silogism parcurs, iacă-tă despre ce e vorba:

Mi-am propus ca în fiecare duminică să pregătesc o prăjitură de casă. Măcar pe perioada rece, când ieşim mai puţin pe-afară şi plecăm mai puţin de-acasă. Iar reţeta o public luni dimineaţă. (paranteză: după ce că ieşim mai puţin să facem mişcare, măcar să şi mâncăm mai mult! şi să aruncăm cântarul!) Şi vă provoc să pregătim împreună! (Aşa e, am furat modelul provocării de la Laura, dar l-am mutat în bucătărie)

Este vorba de reţete simple, pe care să le poţi face acasă fără cine ştie ce "skills" de mari cofetari, dulciuri pe care să le poţi prepara în cele 1,5-2 ore cât dorm copiii după-amiază, de exemplu. Şi da, care să dispară din platouri în câteva ore. Ce ziceţi, vă băgaţi?

Încep eu, cu o prăjiturică cu mere şi stafide.

Ingrediente:
- 4-6 ouă (depinde de dimensiunea ouălelor şi a tăvii în care veţi coace plăcinţica, eu am folosit 6 ouă pentru că am o tavă destul de largă)
- 1 cană de zahăr
- 1 cană de făină
- zahăr vanilat, esenţă de vanilie (sau altceva, ce aveţi preferinţă)
- 1/4 ceaşcă ulei (acuma, depinde de ceaşcă, dar nu prea mult ulei, doar aşa, ca să dea un pic de "ungere" la motor)
- zeamă de lămâie sau suc tip "hellas"
- praf de copt
- mere rase (eu am folosit mere rase şi păstrate la borcan de-astă vară la ţară, pentru că nu puteam să ţin pasul cu prăjiturile cu mere, în ritmul cu care se coceau merele în pom în grădină)
- stafide - după preferinţă

Mod de realizare:
Într-un vas de mixer se separă albuşurile, iar gălbenuşurile se păstrează într-o cană sau un castronel.
Se bat bine cu mixerul albuşurile cu un praf de sare, se adaugă pe rând zahărul în 2-3 reprize (nu tot odată), gălbenuşurile, zahărul vanilat, esenţa, uleiul, făina, praful de copt stins cu zeamă de lămâie, amestecând mereu. Se scoate mixerul şi se foloseşte mai departe un tel, pentru că se pun merele rase şi stoarse de zeamă (preţ de o cană sau două de conţinut de mere).
Tava se unge cu ulei şi se tapetează cu făină (cred că se poate folosi hârtie de gătit, dar personal n-am folosit, eu numesc asta "metoda leneşă", ca să nu mai trebuiască să freci tava după aceea). Se toarnă "maglavaisul" în tavă şi se bagă la cuptor.
După ce se întăreşte puţin se pot pune stafidele, cum dorim, mai devreme dacă vrem să intre prin prăjitură, mai târziu dacă vrem să rămână deasupra. Când nu mai rămâne cocă pe "paiul de încercare" se opreşte focul, se pudrează cu zahăr şi se taie rece.
Leapşa merge la... oricine vrea s-o preia. Promit să încerc reţetele voastre care se potrivesc cerinţelor: simple, duminicale.

Friday, November 11, 2011

Ce mănânc azi: leftovers reloaded


Nu-ncercaţi să desluşiţi din imagini ingredientele prânzului meu de azi! Dar arată iami, oricum, aşa-i?
Dau o raită prin bucătărie - nimic gătit. Ştiam încă dinainte, dar mai speram că vreo Zână Bucătăreasă s-o fi rătăcit şi prin bucătăria mea.

Dar am găsit... nişte "Leftovers", mâncarea mea favorită! :) Nu există în nicio carte de bucate, dar eu ştiu mereu s-o prepar, îţi trebuie multă tehnică pentru asta.

Deci fiţi atenţi:
Paste fierte de aseară (chiar overcooked) şi rămase în cratiţă,  sunt verzi pentru că sunt cu spanac. Deasupra am trântit câteva linguri de smântână (bombă calorică, I know!). Şi deasupra am ornat cu nişte pastramă de macrou (cumpărat de la Obor) fărâmat bucăţele.

A ieşit ceva super, după cum puteţi vedea! Peştele afumat a tăiat gustul de spanac, dacă acesta ar fi fost puţin neplăcut, iar smântâna a fost liantul dintre toate ingredientele.

Saturday, October 29, 2011

Atelierul de acasă: tipare pentru mărgele termoadezive


Tot la cererea publicului cititor şi blogo-ascultător, mi-a făcut plăcere să-mi exersez abilităţile de pus X-uri într-un Excel şi am realizat tiparele pentru 2 dintre modelele pe care le-aţi văzut mai înainte aici şi aici. Hello Kitty şi Angry Birds, here they come! :)

M-aş bucura să văd cum au ieşit.


Thursday, October 27, 2011

Pila mea la carne a făcut downshifting


Aproape de blocul meu este un magazin de carne de pasăre de la o Avicola nuştiucare. E bine să ai carne de pasăre proaspătă aproape, nu mai trebuie să cumperi de la supermarket sau hipermarket şi să congelezi, iei doar când îţi trebuie pentru gătit.
Numai că uneori nu e aşa proaspătă... Căci fie stă într-un frigider peste week-end şi se mai ia curentul, şi-apoi stă ca-ntr-un bufet şi când o cumperi nu mai ai ce să faci cu ea, fie e primită de câteva zile bune şi, deşi în termenul de garanţie, nu e bună pentru copii... În fine, ştiţi cât de important e să ai carne proaspătă pentru mâncarea copiilor. Mai ales când copiii, cum a cazul cu ai mei, sunt carnivori din tată-n fiice, nu concep verzituri în supe-ciorbe dacă nu dau şi de carne, tocăniţele le acceptă după ce devorează carnea, ş.a.m.d.
Dar s-a întâmplat ca la magazinul despre care fac vorbire să lucreze ca vânzătoare o doamnă cu care treptat "ne-am împrietenit". Mai mă duceam singură şi o atenţionam că vreau să fie proaspătă şi bună marfa "că iau pentru copii", mai mergeam chiar cu copiii după mine în drum de la grădiniţă spre casă să luăm mai ales piept dezosat pentru sniţelele pe care le prepar cu ajutorul lor, al copiilor. Iar ele, copii, deh, i-au furat repede inima.
Aşa că mă avertiza când nu era bună carnea: mai voalat - "nu gătiţi azi, gătiţi mâine, că primim marfă mâine dimineaţă", mai pe faţă - "sunt congelate şi decongelate, nu vă dau!" Şi ne înţelegeam perfect! Ea mi-a explicat şi treaba cu ouăle de la găinile crescute la sol sau în baterii, cum să recunoşti după albuş un ou bun de altul rău. Ea le-a făcut pe fete să le placă ouăle de prepeliţă cele pline de sănătate!

Aşa că m-am cam întristat când mi-a zis, zilele trecute, că ea nu mai vine. Că o să stea acasă, că are şi ea o fetiţă care a început clasa I şi e foarte greu, când ea e la magazin toată ziua, că şi-aşa la ce frecuşuri are cu patroana pentru că a prins-o că face recomandări clienţilor... Când îşi mai ştie şi copilul chinuindu-se cu lecţiile singură acasă... Şi mai e în urmă şi cu treburile casei... Găteşte numai noaptea... Aşa că i-a venit ca singura şi ideala soluţie să renunţe o vreme la serviciu.
M-am întristat, dar o înţeleg, că doar mame suntem!

Pyssla, my love!


La cererea publicului, revenim cu o serie de modele realizate cu biluţe colorate Pyssla - cu ajutorul copiilor, sau chiar făcute de ele.
Modelele sunt realizate "în casă", "handmade" şi sunt ecologice. A, nu, ecologice nu sunt. Ei, ce să-i faci, nimeni nu-i perfect.
Doar că nu le-am găsit nicio (altă) întrebuinţare: nu ştiu cum să le afişez în camera lor, sau să le agăţ, sau... Aveţi vreo idee?

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...