Wednesday, March 30, 2011

De ce n-are verbul complementului (sic!) direct?

O ştire Wall-Street, datată 31 martie 2011, se întreabă (aici):

"De ce amana OTE ofertei de preluare a Romtelecom"

Noi răspundem:

1. Forma de complement direct nu trebuie să semene cu genitivul sau dativul, pentru simplul motiv că e acuzativ.
2. Azi - assuming că ştirea e de azi - suntem în 30 martie 2011. 31 martie 2011 e abia mâine, până la care nu mai sunt chiar multe ore, but still...

Şi dacă luăm ştirea la bani mărunţi, treaba e cam aşa:

"OTE amana prezentarea ofertei pentru Romtelecom deoarece nu a primit inca raportul de la Citigrup, grupul bancar angajat pentru a evalua valoarea Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa pe piata locala, cu afaceri de 716,9 milioane de euro in 2010."

- aha, deci era un genitiv, dar lipsea complementul direct în acuzativ: OTE amana prezentarea ofertei...
- apoi, atâtea apoziţii îngreunează textul într-atât încât la sfârşitul unei fraze aşa de lungi simţi nevoia să respiri adânc

"In cazul in care oferta grupului grec nu va fi pe placul autoritatilor romane, compania va listata pe bursa."

- iar dacă nu "va listată", atunci... mai vedem ce va fi

"In noiembrie 2010, ministrul Vreme ca pachetul de actiuni detinut de stat la Romtelecom este evaluat la un miliard de euro, suma pe care Ministerul Comunicatiilor se asteapta sa o incaseze din vanzarea acestuia catre OTE sau pe piata de capital."

- ministrul Vreme... ce? a spus, a declarat, a estimat... ceva a făcut el, dar redactorului (Cristina Negraru, aşa scrie la semnătură) i-o fi fost foame de cuvinte, de verbe, că-s mai săţioase, dar şi cu ceva garnitură de substantive

În concluzie, e cam clar, redactorul n-a priceput nimic din comunicatul oficial - n-am nervi să-l caut acum în versiunea emisă iniţial către presă. Ba mai mult, s-a mai şi apucat să-l prelucreze, reducând din cuvinte.

Tuesday, March 29, 2011

Din inbox direct la ora de gramatică



Sunteţi invitaţi cu toţii la conferinţul de pres al Partidului Poporului care nu vorbeşte în acord - gen, număr, caz  - româneşte.
Dar să spicuim (răutăcioşi, fireşte) frumosul comunicat:


Comitetul de initiativa al PARTIDULUI POPORULUI, filiala CLUJ, are placerea de a va invita la conferinta de presa organizata de cei doi presedinti ai organizatiilor judetene, respective municipale in data de 30 martie 2011, ora 10.00 la restaurantul “Steaua” (strada Paris 35), Cluj-Napoca cu ocazia deschiderii filialei din municipiul CLUJ-NAPOCA.

Deci sunt "respective municipale". Am înţeles. Mai departe:

Conferinta de presa va cuprinde  sinteze a situatiei la nivel de tara, judet si municipiu. Membrii comitetului de initiativa care vor lua cuvintul sunt, dupa cum urmeaza; vicepresedintele Comitetului de Initiativa Central, domnul ALIN DEMLE, care va prezenta situatia la nivel de tara, presedintele Comitetului de Initiativa al Judetului CLUJ, domnul RADU ANDREICA cu situatia judetului Cluj si presedintele Comitetului de Initiativa al Municipiului CLUJ-NAPOCA, domnul VIOREL MINDRUT, care prezinta situatia la nivel de municipiu.

Acordurile continuă în paşi de "sinteze a situaţiei la nivel de ţară" - fără diacritice, alea sunt de la mine cadou.
Unii preşedinti vor prezenta, alţii prezintă, într-un delicat balet al timpurilor verbale.

Iar la final:

...si li se va pune la dispozitie celor care doresc sa ia interviuri o incapere pentru a nu fi deranjati.

Ssst! Să nu-i deranjăm, căci şi-au luat manualele de gramatică cu ei şi se retrag să studieze!
(Hai c-am fost cuminte, nu m-am luat de fond, de comunicatul de presă propriu-zis şi ce doreşte el să ne anunţe!)

Monday, March 28, 2011

Ne mai vedem şi mâine...

Stimaţi blogo-cititori, nu am mai scris de câteva zile.
Păi am tot zis că scriu după ce pun termometrul copilului mare, ba după ce îi dau antitermicele, ba după ce o alin, ba după ce vine pediatra, ba după ce îi fac copilului o împachetare cu cearşaful ud, numai una, ca să scadă temperatura sub 39,5, ba după ce îi dau antitermicele copilului mic, când a făcut şi el 39,9 temperatură aşa, de week-end, ba după ce le dau amândurora siropul de tuse, ba după ce le suflu năsucurile, ba după ce le pun un desen ca să mai uite, după ce le culc, după ce le scol, ba după ce bag o maşină de rufe la spălat, ba după ce le strâng, le calc, le pun la loc...
Hai că vă mai scriu după ce îi duc ceaiul şi pastilele de răceală soţului... Ne mai vedem şi mâine!

Wednesday, March 23, 2011

Compunere despre compuneri

Pentru toţi anonimii care caută compuneri de-a gata - căci am observat din Statisticile blogului că multe vizite pe blog vin din căutările după "compuneri", care să conţină în titlu chiar cuvântul "compunere":
Acesta este un jurnal de familie, cu poveşti din familie. Oricât m-aş bucura că apar în căutări pe Google, intenţia mea nu a fost SEO, nu doream să apar la capitolul "compuneri pe d-a moca", NU, nu sunteţi în targetul meu. Dacă nu vreţi să citiţi, închideţi pagina aceasta de Internet. Acest blog NU vi se adresează.

Postul acesta (de mai sus) a pornit dintr-un comentariu. Pe care probabil că nu-l vor citi cei care au comentat deja că nu le plac compunerile mele, pentru simplul motiv că nu vor mai reveni pe-aici. Nici nu-i aştept!
Sau vor reveni când blogul meu le va apărea din nou în căutările lor după alte compuneri pe gratis.

Pe vremea când mă apucam să scriu o compunere pe o temă dată şi mă mai opream când se întuneca, iar profu de română corecta mereu compunerea mea ultima, ca să se delecteze pe principiul "save the best for last", pe vremea când scriam 2-3 pagini de comentariu literar pe marginea unui vers din Vergiliu, Shakespeare sau "banalul" Eminescu, iar colegii ziceau că e "vrăjeală", pe vremea aceea nu aveam Internet. Şi mai bine era! Măcar îţi puneai capul la contribuţie.
Acum, în afară de viteza de a da "Search" şi abilităţile de "copy-paste", copiii mai ştiu să compună câteva rânduri? Că nici comentariile la compunerile mele care nu le plac nu-s scrise corect româneşte!
(şi nu scriu de frustrare, credeţi-mă că mă lasă rece lipsa de apreciere din partea unor agramaţi!)

Monday, March 21, 2011

Gastronomie deltaico-muntenească: Scordolea de pui

 Inspirată de gastronomia deltaică recomandată de Simina, cu gândul la zilele toride ale verii la Sfântu Gheorghe şi cu papilele gustative fremătânde după bucătăria de la tanti Axenia, am inventat o combinaţie de mâncare cu specific "deltesc" cu una muntenească. De fapt, ca să fiu întru totul corectă, ambele feluri sunt turceşti, atât musacaua, cât şi scordeleaua. Doar că am făcut scordeleaua cu piure, dar cu carne tocată de pui. Dacă ştiţi reţetele la ambele, vă scutesc de detalii. Dacă nu, atunci parcurgeţi reţeta mea mai jos.

Dintr-un kg de cartofi am făcut un piure doar puţin sărat, nu prea moale şi pufos, am lăsat cartofii mai măricei.

Separat, în timp ce fierbeau cartofii, am pregătit carnea astfel: într-o cratiţă am călit 2 minute, în 3-4 linguri de ulei, vreo 3 cepe tocate mărunt. Apoi am adăugat carnea - am folosit acum jumătate de kilogram de carne tocată de piept şi pulpe de pui. Apoi am pus, după gust, sare, piper, ardei tocat şi am prăjit înnăbuşit, să scadă apa pe care o lasă carnea. După ce s-a răcit am adăugat cam 1/4 litru suc de roşii, 2 ouă crude, 200 ml smântână, 1 lingură de făină, pătrunjel tocat mărunt, mărar.

În vasul roman de lut ne-lăcuit - dar se poate folosit orice vas termorezistent - am aşezat în straturi 1/3 din piureul de cartofi, apoi 1/2 din carne, şi tot aşa până am terminat. Deasupra am uns cu 1 ou bătut în cratiţa în care am prăjit carnea. Am presărat cu pesmet - se poate folosi şi/sau caşcaval ras sau parmezan.

Se dă la cuptor la foc mediu cam jumătate de oră. E un deliciu!
Acuma, oenologic vorbind, cred că un vinişor alb, puţin dulce, puţin sec merge de minune după dânsa, după scordeleaua de pui. Doar la porţiile părinţilor, fireşte, la copii merge doar un pahar de apă!

Thursday, March 17, 2011

Şu cavărs

Aveţi idee cum le zice la chestiile astea, pe românească neaoşă?
Ieri am auzit-o pe o tipă la sală:
- Auzi, dragă, de unde iau nişte şu cavărs?
Şi atunci m-a pocnit: o fi ea gugăltransleito-analfabetă sau eu?
Definiţie: şu cavărs sunt chestiile alea din pungă de plastic, de obicei de culoare albastră, complet inestetice, pe care (ar trebui să) le purtăm prin holurile clubului de sport şi prin vestiar, ca să nu mai zic de marginea bazinului, ca să nu ducem microbii de afară înăuntru. Capisci?
Şi se întâmplă să am şi o poză cu propriile picioare în şu cavărşi.

Wednesday, March 16, 2011

Basmul românesc, azi

Din seria celor primite pe e-mail (şi cu menţiunea expresă că nu prea agreez limbajul acesta pseudo-publicitar).

Vom demonta astăzi până la zero un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.
Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.
 
Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.
 
Fata cea mare şi fata cea mijlocie
Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.
 
Fata cea mică
E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.
 
Făt-Frumos (Fefe)
De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.
 
Calul
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.
 
Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.
 
Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii.
 
Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.
 
Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.
Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit! – i se aprind beculeţele.
 
Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.
 
Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
 
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

Thursday, March 10, 2011

Blog(onovela) de blog (cultural)

Am primit prima invitaţie la un eveniment în calitate de blogger. Poate că nu e "big deal", dar eu m-am simţit într-un fel să intru la Baby Expo, la a 30-a ediţie cu invitaţie pe numele meu. Asta după ce am bifat mai bine de 10 ediţii în postură de gravidă1, mămică1 cu bebe în marsupiu, cu bebe în cărucior, gravidă2, mămică2 cu bebe 2 în marsupiu şi copil 1 în cărucior... Exagerez, la câtă lume şi nebunie era acolo, n-am fost cu amândoi copiii după mine că sigur aş fi riscat să pierd vreunul!

Şi am spus era nebunie, pentru că prin comparaţie cu ediţii mai vechi, ediţia de acum mi se pare că resimte puţin amprenta crizei. Însă expozanţii prezenţi la faţa locului au venit cu lucruri frumoase.

N-am pierdut timpul pe la standurile cu cărucioare, mese de înfăşat, mese de mâncat, scaune auto, unsori pentru piele, scutece, pătuţuri de bebe şi alte bebelisme de vârsta cărora am trecut. Deşi, văzându-le aşa frumoase, noi, viu colorate, mai că m-a apucat dorul de un bebe mic!

M-am pierdut însă într-o lungă explicaţie referitoare la siguranţa folosirii unui termometru cu afişare super-rapidă şi fără să atingi copilul, sau poate hai, fie, să-l atingi un pic pe frunte. E clar, s-a dus vremea când ne lua bunica la ţară temperatura cu palma rece şi bătătărorită pe frunte sau cu un sărut direct pe pleoapă!

Apoi am zăbovit la valizele Trunki. Viu colorate, cu pete şi buline, pe roţi, acestea aşteaptă doar pretextul pentru a pleca în voiaj, încărcate de hainele copiilor.

M-am înveselit în faţa culorilor primăvăratice ale tutu-urilor şi am hotărât că voi comanda şi eu online câte unul pentru fetele mele.

Am aflat cu tristeţe cât de mulţi copii au nevoie de ajutor după numărul asociaţiilor venite să vâneze 2% din impozit.

M-am pierdut, ca de obicei, într-un stand de cărţi. De data asta, editura Girasol, al cărei fan mă declar, mi-a furat câteva minute şi o parte din banii cu care venisem - dar n-am rezistat reducerilor de preţ.

Am mai cumpărat şi un kit ca să tricotez un ursuleţ. Conţine două device-uri speciale, aţele, chiar şi ochii ursuleţului ca să-i aplic la sfârşit şi, fireşte, instrucţiuni. Este recomandat copiilor cu vârsta de peste 6 ani.

Am mai văzut jucării de lemn, haine din bumbac bio, jocuri de perspicacitate, kituri educative, trusouri pentru botez, umbreluţe, pantofiori, rochiţe, studouri foto, multe bănci de celule stem, oferte educaţionale private... şi multe multe altele.

Avantajul de a merge la târg în prima zi, imediat după deschidere, este că găseşti de toate, iar expozanţii sunt entiziasmaţi să ţi le prezinte.

A, am uitat să precizez: toată treaba asta se datorează blogului frate cu acesta, însă dedicat copiilor şi nevoilor lor de culturalizare, adică Gazeta culturală a copiilor: B24Kids.Blogspot.com

La (tele)vizor

Din ciclul: trăim în România, şi asta ne ia toate minţile, azi episod cu drogaţi. Şi cu Ambulanţa. Şi cu Ambulanţa pentru drogaţi.
Am mai găsit eu seringi pe scară, la parter şi pe la lift, le-am dat vânt cu piciorul în ghenă când m-au întrebat copiii ce sunt.
Dar azi dimineaţă m-am trezit cu tămbălău pe scară. Bag un ochi la vizor, ca babele, şi ce să vezi? Un costum alb-portocaliu de pe salvarea română se ruga de un drogat în sevraj să meargă la Urgenţă la Floreasca. Pe banii noştri! Adică, cum ar veni, nu vă supăraţi, domnu drogat, binevoiţi să urcaţi în Ambulanţă, vă rog eu frumos, pentru că aţi consumat ceva stricat?! Ce? N-aveţi asigurare de sănătate? A, nicio problemă, că doar pentru dvs găsim noi bani de la fraierii care îşi plătesc asigurările. Da' de ce nu vreţi? Hai, vă rog eu frumos! Hai că vă facem frumos şi vă trimitem iar la drogat.

Acuma, am pierdut un pic şiru' întâmplării că nah, urmăream de pe vizor, şi nu părea să fi început chiar atunci tevatura. Da' când am dat fuga la geam, am zărit în faţa intrării în bloc Ambulanţa, în care infipseseră un ins pe targă strâns legat, iar alţi doi cu ochii roşii dădeau ceva lămuriri... Sau cereau lămuriri... Nu auzeam până acolo şi nu ştiu care e "uzanţa". Poate că de fapt pe ăşia îi ruga să meargă, că celălalt nu mai era de rugat, îl umflaseră cu tot cu fulgi.

Poate dacă dau drumul la televizor pe ProTV văd continuarea şi vin să vă spun şi dvs.

Wednesday, March 9, 2011

Cercei, cercei şi iar cercei

... că tot vorbeam mai devreme despre cercei: iacă-tă câteva modele din care puteţi alege după bunul plac.





1. Cercei BIO morcovi tineri
2. Cercei Barbie
3. Cercei şi pandantiv Primăvară roz
4. Cercei verzi cu flori
5. De 3 ori cercei

Toate perechile au anouri şi agăţătoare din argint.
Pentru comenzi, sugestii, modele etc, lăsaţi vorbă aici sau puteţi contacta direct realizatoarea la e-mail conpama@yahoo.com.

Fetişul cu cerceii

De ceva vreme, Ilinca, la culcare, îmi pune mereu aceeaşi placă:

- Mami? Când o să fiu male, o să polt celcei mali. Dal până atunci, îmi plac celceii mali!

Iar eu profit de ocazie ca s-o asigur, de fiecare dată:
1. că trebuie să doarmă ca să se facă mare, şi
2. că într-adevăr, nu-i voi interzice să poarte cercei mari când va fi mare.

Şi cum aş putea să-i interzic, când eu însămi deţin spre cincizeci de perechi de cercei, mai mici şi mai mari, coloraţi, asortaţi, de plastic, metalici, din argint sau gablonţuri... Prin care îşi bagă destul de des nasul copilu.

Acuma, dacă stau să mă gândesc, nu ştiu al cui e fetişul cu cerceii: al Ilincăi, sau ea doar copiază un obicei văzut în casă? Hmm...
(Sursa foto)

Tuesday, March 8, 2011

Surprizele lui Google


De 1 martie... 

 ... şi azi, de 8 martie. 

Mulţumim, Google!

Amintirile mă chinuiesc...

Ieri am fost (din nou, don't ask!) la Registrul Comerţului, dar de data asta aveam doar de "ridicat o hotărâre", ca să folosesc frumosul limbaj de lemn, aşa că am scăpat repede. La ieşire, cum stăteam eu în soarele de primăvară iarnă şi aşteptam să traversez bulevardul Basarabiei, privirea mi-a căzut vis-a-vis, pe clădirea decrepită a Policlinicii Gomoiu. M-au năpădit amintirile, vorba manelei, "amintirile mă chinuiesc", atât de vii, că am dus şi mâna la falcă, de-o durere redeşteptândă de măsea.


Şi iată-mă căutând înfrigurată intrarea pe care n-am mai intrat de vreo 30 de ani. Îmi aminteam exact care era poarta - acum închisă şi bine ferecată cu lacăte de fier, care era uşa - acum zidită cu nişte cărămizi constrastând în altă culoare decât restul clădirii, curtea din spate, unde ne jucam, copii fiind, până se mai ducea coada din faţa cabinetului şi ne chema mama să intrăm la medic.

Am dat ocol clădirii şi am văzut că acum intrarea era pe la celălalt capăt al clădirii. Am intrat. Holul avea exact aceeaşi configuraţie pe care mi-o aminteam. Scaunele de aşteptare cred că erau aceleaşi - cu picioarele grele de fier şi tapiţeria de muşama colorată. Cabinetele de stomatologie erau în acelaşi loc.
Apăruse însă un panou din sticlă pe care şedeau pictate numele medicilor ce puteau fi găsiţi în incintă. Şi tot nou era lavabilul de pe pereţi - vreau să spun, nou în economia celor 30 de ani care ziceam că mă despart de vizitele mai mult sau mai puţin periodice acolo.

Am parcurs avidă lista, cu măseaua încă pulsându-mi în falcă. N-am găsit însă numele celei care, cu mână caldă, la cei 3 ani şi ceva cât aveam când am luat eu lungul drum al dentistului, mă învăţa să nu mă tem de aparatele dentare, căci ele sunt doar "fluturaşul" şi "vântuleţul", adică freza şi, respectiv, aparatul care curăţa cu aer.

Am mers mai departe pe hol, şi o altă uşă mi-a amintit de cozile la ORL, parcă toţi copiii se îmbolnăveau fix în acelaşi timp. Acum nimeni nu aştepta la uşă.

Şi n-am mai rezistat, recipientul meu cu nostalgie a dat pe dinafară şi am ţâşnit pe uşă în stradă, înainte să-mi vadă cineva ochii plini de lacrimi.

Sursa foto

Monday, March 7, 2011

Tusea şi junghiul

Am înţeles pe pielea mea ce înseamnă aceea "tusea şi junghiul".
Tusea care mă zguduie nu mă lasă să mă odihnesc la orizontală.
Junghiul din spate nu mă lasă să stau în picioare.
Din această dilemă nu pot ieşi.

Vestea bună e că Ilinca e bine, azi a mers la grădiniţă după săptămâna de convalescenţă acasă. Amândouă tuşesc uşor, dar înţeleg că e o tuse trenantă după viroză. O viroză care a pus la pământ pe mulţi dintre colegii de grădiniţă ai fetelor. Spre exemplu, la grupa mică marţi, pe 1 martie, erau 5 copii prezenţi din cei 22 înscrişi.
Unde eşti tu, primăvară, cu sănătatea ta cu tot?

Un coşmar cu Băsescu

- Cu ce drept îmi spui tu mie că nu conduc bine ţara? Cu se drept îmi spui tu mie că vămile sunt praf în ochii Europei? Cu ce drept îmi ceri să închid magazinele de vise? Cu ce drept, ţigancă împuţită?
- Cu dreptul alegătorului! Sunteţi un preşedinte prost, un profitor, un şpăgar, un... nu mai găsesc epitete negative să vă descriu!

... şi apoi m-am trezit, era dimineaţă.
Aşa coşmar, mai rar! Mi-a stricat ziua, ce mai!

What makes a 5.5 movie?

În seara asta mi-a venit chef - însoţit de febră, frisoane, insomnie, tuse, dar nu despre aceste ingrediente ale unei seri (ne)reuşite vreau să vorbesc - să văd un film. La TV. Cu Bruce Willis. Şi aşa am ajuns să văd "Perfect Stranger" (2007). Cotat de IMDB cu 5,5 out of 10, aşa cum aveam să aflu căutând această informaţie pe net, în momentul când am simţit că ceva nu se leagă...

Pe lângă informaţia asta, m-au distrat "goofs"-urile - parcă de mult n-am mai găsit aşa de multe la un film! De la probleme de continuitate, la erori factuale şi alte greşeli de "turnare" a filmului.
Distribuţia lui Halle Berry şi Bruce Willis în film - dacă aici i-aş fi văzut prima oară, nu cred că mă tenta să-i mai văd în altceva. 
Toată lumea are secrete: Harrisson şi metresele lui - în fond, omul conducea un mare concern de publicitate, e normal să mintă şi să aibă secrete, nu? Pe fundal apare cu reflexe o dramă suedezo-like din copilăria lui Ro, legată de tatăl ei, Ro care are o mamă la azil, o crimă despre care toată lumea vorbeşte cu nonşalanţă, Miles şi dexteritatea computeristică etc etc
"Everbody has a secret unless he is cought", se zice în film.
Ce mai, la ultima pauz de reclame eram tentată să renunţ, ziceam că Bruce Willis a avut şi roluri mai bune, iar eu seri mai bune!
Dar pe final, la ultima rundă, s-a schimbat tot filmul. Drama din copilărie s-a dezvăluit, criminalii erau nevinovaţi, iar nevinovaţii aveau secrete criminale.
În final, nu cred că a fost chiar timp pierdut, iar dacă aş avea cont pe IMDB, aş mai creşte puţin cota.
Poate un pic cam multe stângăcii, sau lucruri trase de păr, dar nu e un film mai prost ca altele.

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...