Tuesday, March 8, 2011

Amintirile mă chinuiesc...

Ieri am fost (din nou, don't ask!) la Registrul Comerţului, dar de data asta aveam doar de "ridicat o hotărâre", ca să folosesc frumosul limbaj de lemn, aşa că am scăpat repede. La ieşire, cum stăteam eu în soarele de primăvară iarnă şi aşteptam să traversez bulevardul Basarabiei, privirea mi-a căzut vis-a-vis, pe clădirea decrepită a Policlinicii Gomoiu. M-au năpădit amintirile, vorba manelei, "amintirile mă chinuiesc", atât de vii, că am dus şi mâna la falcă, de-o durere redeşteptândă de măsea.


Şi iată-mă căutând înfrigurată intrarea pe care n-am mai intrat de vreo 30 de ani. Îmi aminteam exact care era poarta - acum închisă şi bine ferecată cu lacăte de fier, care era uşa - acum zidită cu nişte cărămizi constrastând în altă culoare decât restul clădirii, curtea din spate, unde ne jucam, copii fiind, până se mai ducea coada din faţa cabinetului şi ne chema mama să intrăm la medic.

Am dat ocol clădirii şi am văzut că acum intrarea era pe la celălalt capăt al clădirii. Am intrat. Holul avea exact aceeaşi configuraţie pe care mi-o aminteam. Scaunele de aşteptare cred că erau aceleaşi - cu picioarele grele de fier şi tapiţeria de muşama colorată. Cabinetele de stomatologie erau în acelaşi loc.
Apăruse însă un panou din sticlă pe care şedeau pictate numele medicilor ce puteau fi găsiţi în incintă. Şi tot nou era lavabilul de pe pereţi - vreau să spun, nou în economia celor 30 de ani care ziceam că mă despart de vizitele mai mult sau mai puţin periodice acolo.

Am parcurs avidă lista, cu măseaua încă pulsându-mi în falcă. N-am găsit însă numele celei care, cu mână caldă, la cei 3 ani şi ceva cât aveam când am luat eu lungul drum al dentistului, mă învăţa să nu mă tem de aparatele dentare, căci ele sunt doar "fluturaşul" şi "vântuleţul", adică freza şi, respectiv, aparatul care curăţa cu aer.

Am mers mai departe pe hol, şi o altă uşă mi-a amintit de cozile la ORL, parcă toţi copiii se îmbolnăveau fix în acelaşi timp. Acum nimeni nu aştepta la uşă.

Şi n-am mai rezistat, recipientul meu cu nostalgie a dat pe dinafară şi am ţâşnit pe uşă în stradă, înainte să-mi vadă cineva ochii plini de lacrimi.

Sursa foto

1 comment:

  1. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)