Atenţie, se trântesc perle!

Ieri ne-a lăsat soţul la clinica la care suntem arondaţi şi şi-a văzut de drum spre serviciu, iar noi am rămas să mai donăm nişte sânge, respectiv Roxana. Că poate-om afla de la s-a înroşit ea aşa, că de timiditate sau ruşine cică nu se fac analize.
Ei, şi când am terminat treaba am plecat spre casă cum îi place Roxanei, cu metroul.
Când am coborât la metrou, primul a venit cel spre Militauri, ştiţi, din cel cu graffitti pe el şi vagoane vechi.
- Atenţie, se închid uşile!, zise vocea diafană din metrou.

credit foto

Zdrang, bang, buf! - făcură uşile vagoanelor.
Copilu, lângă mine, tresare şi-şi duce instinctiv mâinile la urechile delicate, care nu suportă zgomote, că mamă-sa nu strigă măcar la ea, darămite altceva!
Şi zice cu obidă:
- Mai bine spuneau: Atenţie, se trântesc uşile!

Şi ca să continue cu perluţele, când ajungem la staţia noastră, ne suim pe scara rulantă, care o porneşte, mări, de zici că-i dăduse cineva bice.
Către mine, apucându-mă mai bine de mână:
- Asta se cam grăbeşte.
Către scară, sfătoasă, ca un om mare:
- Mă, tu auzi la mine? Graba strică treaba!