Posts

Showing posts from May, 2011

Dispozitive de urmărire... copii

Image
Citeam aici despre dispozitivul de urmărire al lui Strauss-Kahn. Acuma, nu discutăm dacă e sau nu vinovat, dacă e bine sau nu că a fost eliberat pe cauţiune. Nu. Doar urmărim ştirea: Deci, un dispozitiv electronic urmăreşte, sistem GPS, orice mişcare a domnului. Ba chiar el însuşi plăteşte costurile de, am înţeles, undeva între 5-25 dolari pe zi - o economie pentru statul american, care altfel ar fi plătit 50 de dolari pe ziua de detenţie a individului.

Da' eu stau şi mă gândesc, dacă  aş avea câte o brăţară d-asta - varianta design cu prinţese Disney şi Cars McQueen, de preferat - nu le-aş lega eu de mânuţele copiilor? Le-aş lega, să nu mai fac ca girofarul prin parcul plin de copiluţi, bone, mămici, bunici... care mai de care mai iute de picior alergător, care mai de care mai zglobiu. Acuşi e aici, acuşi e în cealaltă parte a parcului, acuşi o vezi, acuşi imaginea e opturată de alte persoane interpuse.

Sau poate deja există şi eu n-am aflat încă? Hmm, ia să mă interesez! Ha-ha!

Sunt o mămică profitoare!

Image
Sunt o profitoare!

De când au început copiii să se uite la desene animate, am ţinut să le învăţ cu "alea frumoase", le-am cumpărat Cărţile Junglei cu vocea lui Arşinel pe post de Baloo, Pisicile Aristocrate, 101 Dalmaţieni... toate acele poveşti minunate pe care eu le vedeam în 100 de episoade, când le dădeau la TV cu ţârâita, pe care le-am citit apoi când am ştiut carte, care mi-au populat vremea copilăriei.

Şi profit de momentul desenului ca să revăd şi eu cu ele poveştirle lui Disney şi nu numai, dar şi să văd desene noi, care au apărut între timp, pe care nu le-am prins.

Azi profit din nou - de faptul că am de călcat un maldăr de rufe, aşa că mi-am instalat masa de călcat în faţa televizorului şi profit că fetele sunt la grădiniţă ca să văd unul din desenele "restante": Madagascar. Îl avem doar în engleză, nu are prinţese, are o acţiune cam complicată pentru ele, şi n-au rezistat celor câteva încercări de a-l vedea (mai avem câteva din seria asta, poate mai st…

(Iubeşte-mă) ca pe tine însuţi!

Ca în fiecare seară, şi aseară am mers la culcare cu alinturile de rigoare: te iubesc, noapte bună, somn uşor, şi-un pupic pe obrăjor - cum recită Roxi, şi-şi ia pupicul. Ilinca se mai pisiceşte puţin şi-mi zice:

- Mami, eu îl iubesc pe tati, pe Losana (=Roxana), pe tine şi pe mine mă iubesc! - şi râde şugubeaţă.

Iar eu mă duc cu gândul la cele afirmate de Gerard Leleu în "La fidelite & le couple", publicată de Editura Trei în româneşte sub titlul "Cum să fim fericiţi în cuplu. Între fidelitate şi infidelitate". Nu sunt neapărat un fan al cărţilor care te învaţă "Cum să... " orice. Asta ar fi un fel de "Fidelitatea pentru dummies".
Whatever, să revenim. Autorul spune la un moment dat (şi încă n-am terminat cartea):

Părinţii ... "sunt şi aceia care nu pot iubi pentru că nu se iubesc pe ei înşişi, copilul care a fost odată fiecare dintre ei nefiind nici el iubit; ei nu pot decât să proiecteze asupra propriului lor copil lipsa de apreciere…

Copiii şi întrebările lor "puerile"

Image
Mă dau pe spate ăia care spun că "dacă stai acasă să creşti copii te plafonezi!" Să mori tu? Sau, cum ar zice colegul Cristi, "Să mor eu?" Mie mi se pare de mare provocare pentru neuroni, nene! Niciun fel de plafonare nu încape! Challenge-urile de la companiile multinaţionale nu se compară cu întrebările copiilor! Şi mai ales, cu răspunsurile pe care tre' să le dai!

Păi, hai să vă zic una din top, povestită de o prietenă aseară. Cică făcea lecţiile duminicale cu copilul de clasa a III-a, erau mai precis la lecţie despre animale care hibernează. Copilul îşi alesese broasca ţestoasă. Şi nu-ş' cum se face, că toate discuţiile şi lecţiile la vârsta de 9 ani duc, invariabil, la sex. Aşa că au ajuns, din vorbă-n vorbă, la perioada de maturizare sexuală a ţestoaselor şi ţestoşilor... Şi de la asta, la cum fac ei sex, odată ajunşi la perioada de maturitate sexuală... Şi de la asta, printr-un procedeu de carambol specifi, au ajuns la "Mami, dar vaca şi taurul f…

Întrebări de copii

Ce credeţi că mă întreabă Roxana azi, la duşul (comun, toate trei într-o cabină, ca să câştigăm timp şi să nu contribuim la aglomeraţie) de după bazin?
- Mami, la ce folosesc ţâţele?
Eu făceam 13-14, aş fi ocolit întrebarea, dar îmi cunosc bine marfa, ştiu că nu aş fi scăpat cu: "lasă prostiile şi spală-te!" Plus că nici nu cred că e o prostie, fiecare întrebare a copiilor vine de undeva, dintr-o curiozitate naturală şi normală. Aşa că am ticluit cel mai natural şi normal răspuns la care m-am putut gândi "under the circumstances", mai ales că din cabinele de duş cred că se aude afară, în vestiarul plin de femei. Aşa că o bag p-aia cu:
- Păi ştii, când creşti mare şi devii mămică, în sâni se produce lapte cu care poţi să-ţi hrăneşti copilaşii, aşa cum v-am hrănit şi eu pe voi.  (ce-i drept, ai mei sâni m-au cam trădat şi n-am putut să le ofer licoarea magică decât câte şase luni fiecărui copil din dotare, poate că d-aia nici nu-şi amintesc!)
Zâmbet de mare mulţumire…

Urban sacs

Image
De la liceul Mihai Viteazul, intru pe Matei Voievod ca să ajung la Vatra Luminoasă.  Pe banda mea de mers unii cu nişte picamăre, găureau şoseaua să repare ceva... sub ea. Fac slalom, la nici 100 de metri mai încolo alţii, pe banda cealaltă de mers. Las maşinile care vin din faţă să facă slalom. Mai merg un pic, din nou alţii, pe banda mea. Şi tot aşa, de vreo 4-5 ori. Vorbesc singură în maşină: bine că am dat proba de jaloane la poligon! Dar aia parcă nu era pe şosea, printre alte maşini şi troleibuze!?!

Ajung pe Mihai Bravu. Trece o salvare cu sirene absolut asurzitoare! Mai merg puţin, dau să parchez, prima bandă e ocupată de ... da, fireşte, alte lucrări, parcă de la Apa Nova ăştia - la cei de dinainte nu m-am uitat ce le scrie în frunte. După ce rezolv treaba, vreau să o iau pe o străduţă laterală, dar e închisă pentru că... ei bine, da, se lucrează! Un noroi înfiorător, de zici că a plouat zece zile doar în gropile acelea! Desfundătură! Ocolesc, în urletele altor sirene de salvă…

Poveşti de coşmar

Image
Acum vreo trei-patru ani, Roxi a suferit întâlnirea pe viu, "live encounter", cu capra cu trei iezi. Mă rog, nu avea şi iezi capra, avea însă vreo zece surate pe lângă ea, başca nişte ţapi. Eram în curtea unei mătuşi la ţară şi trebuia să treacă nişte capre pe acolo, în drumul lor. Noi am intrat repede în casă, dar ne-am aruncat ochii pe fereastră şi chiar am ieşit în prag să le vedem, să înveţe copilu’ cum arată o capră, dacă tot avem norocul să putem vedea la ţară una, în mediul ei natural, iar nu la grădina zoologică sau la ferma animalelor de vizitat, ca mulţi alţi copii „de oraş” – adică urbani.

Cele mai multe coşmaruri de copil ale Roxanei după ziua cu pricina au conţinut o capră.
„Mami, pot să dorm cu tine, că am visat capra?”  sau „Vine capra să mă ia dacă nu mănânc tot ? / nu dorm după-amiază? / nu mă port frumos cu sora mea?”

Azi noapte Ilinca a venit la mine plâgând că a venit un pitic la ea, s-a aşezat pe patul ei şi o privea dormind. Şi nu e prima oară când apar…

Ale cui sunt parcările nimănui?

Image
Lângă recent renovata şi data în folosinţă piaţă agro-alimentară (ioi, ce frumos vorbesc!) Bucur Obor se află mai multe locuri unde îţi poţi lăsa maşina, atunci când vii cu ea, pe durata efectuării cumpărăturilor. Unele locuri sunt legale, altele nu. Unele sunt cu plată, altele nu. Din motive ce nu mai au nevoie de explicaţii, personal prefer locurile legale fără plată. Când se poate. Pe locul 2 în topul preferinţelor sunt locurile cu plată. Şi pe niciun loc locurile de unde hinghierii de maşini de la Supercom îţi saltă maşina.

Unul din spaţiile astea fără plată are vreo 10-15 locuri, care se eliberează repede, pentru că sunt oameni care vin şi pleacă, la fel ca mine, la fiecare aproximativ 30 de minute, în funcţie de lungimea listei de cumpărături. Doar că la intrarea în această parcare şade şi dirijează un nenea cu vestă reflectorizantă pe el, dar numai la Oha, căci nu deserveşte nicio companie de luat banii pe parcare, după cum îţi dai repede seama, căci îţi cere bani "de-o c…

Teama de zbor, teama de traduceri

Image
Cititul e bun. Aşa am auzit, toată lumea (bună) vorbeşte despre asta. Partea proastă cu cărţile însă este că, unele cel puţin, nu zic că toate, sunt traduse prost şi/sau scapă ochiului redactorului (if any…) lucruri care fac ca rezultatul final să te ducă cu gândul la o compunere de clasa a IV-a, pe stil vechi, lasă Google Translate, pe stil nou.

Se ia, de-un par examplă, cartea apărută la Editura Trei (da, mă ştiţi fan al acestei edituri, dar le văd şi paiele din ochi) sub semnătura Erica Jong şi numele românesc “Teama de zbor”. O scriitoare made in USA, anii nebunii ai Happy-hippy, Europa, infidelitate… poezie, nu vă povestesc acţiunea, pentru că n-are niciun farmec să n-o descoperiţi singuri. Trec la partea despre care fac vorbire: forma. Sau cum poate o traducere-redactare deficitară să transforme într-un supliciu lectura unei cărţi altfel interesante.

Se zice dintru început aşa: traducere din engleză şi note de Monica Vlad. Redactor: Domnica Drumea. Corectură: Rodica Petcu, Eugen…

Tu cu cine faci Hepibărsdeing?

Image
Când s-au stins şi ultimele ecouri de "Mulţi ani trăiască" şi am terminat şi ultima felie de tort, mă gândesc la toţi cei care m-au făcut să mă simt atât de special ieri, de ziua mea. Şi le mulţumesc tuturor pentru că s-au gândit la mine!
Sincer, mă simt mai bine acum, la 36 de ani, decât la 16-17 ani, când orgolii adolescentine mă făceau să mă auto-claustrez în camera mea, unde îmi aducea mama tortul.
Căci acum mi-au spus la mulţi ani cele două fete ghiduşe şi minunate ale mele, soţul iubitor şi atent, mama mea cea bună, sora şi nepoţii, m-au sunat, mi-au dat sms-uri şi mi-au scris e-mailuri sau mesaje pe reţele de socializare colegi din şcoala generală, de la liceu, din facultate, de la Budapesta, de la fostele locuri de muncă, oameni pe care îi cunosc doar virtual, oameni mari şi mici... Numărasem la un moment dat peste 50 de mesaje, după care n-am mai ţinut socoteala, egoul meu era deja augmentat, mă umflam ca un balon.
Este foarte adevărat că Internetul şi telefonul mob…

Un titlu care mă onorează

Azi dimineaţă am găsit printre mailurile de spamuire şi cele de La mulţi ani, şi unul care mă anunţa că am primit titlul onorific de Ambasador Zibo.ro.
Mulţumesc pentru onoare şi încredere!
De îndată ce mă dumiresc cum se pun bannere, agaţ insigna Zibo pe blog!

LE: dacă mă poate ajuta cineva, dintre utilizatorii mai vechi ai platformei Wordpress... Gratias!

La mulţi ani de ziua mea.... la casă nouă!

Image
Cadoul meu de ziua mea este mutarea blogului la casă nouă.
Până e gata casa noastră pe pământ, care se construieşte la marginea oraşului, ca să mă obişnuiesc cu schimbările, deocamdată mut blogul.
La Blogonovela.ro mă puteţi găsi pe mine şi un blog mai mult sau mai puţin de familie, de lecturi, de excursii, de filme şi muzică, de vacanţe şi concedii, de poveşti, istorii şi geografii, de frustrări, complexe şi isterii, de bârfe, superstiţii şi prejudecăţi, de exclamaţii, afirmaţii şi interogaţii, de dor şi corazon de papel… într-un cuvânt: o întreagă Blogonovelă!
Sentimentală cum mă cunosc şi mă cunoaşteţi, probabil că îmi va fi dor de aici, de vechiul bloguleţ, de vechea platformă. Doar ne ştim de ceva vreme, ca să nu mai pomenesc de pierdutul în blogosferă proiect de început! Poate că treptat voi muta şi (măcar o parte din) articolele de aici, pe măsură ce mă prind cum funcţionează un blog “ca mine”. (Sau nu...)
În orice caz, versiunea actuală va mai fi modificată “în timp real”, adică o…

Din nou biped

Image
Odiseea tendonului ahilean s-a terminat aseară, 3 mai, cu scoaterea gipsului. De fapt, pentru corectitudinea faptelor, gipsul a fost extras de cu seara acasă, iar medicul doar a consultat ieri tendonul ex-fracturat. Nu mică i-a fost mirarea că s-a vindecat aşa de repede! Eu sunt ferm convinsă că tratamentul homeopat a fost cel mai de folos aici, precum şi liniştea suferindului, calmul ca atunci când ai mai trecut prin asta şi ştii la ce să te aştepţi.
Şi, fireşte, grija neţărmurită pe care i-a aplicat-o tânăra soţie în toată această lună de convalescenţă! (zice ea, fără modestie). Încet-încet, reîncepe să se mişte vertical, merge din nou la serviciu - adică îl duc eu cu maşina, căci la condus încă nu are voie. Şi peste vreo lună poate începe şi recuperarea prin fizioterapie.