Thursday, June 30, 2011

Adaptare la împrejurări, zic


Fază văzută cu ochii mei acum vreo juma de oră, pe la Vitan.

O femeie (rromă, dar nu despre asta vreau să vorbesc, nu vreau să fiu rasistă, nici n-are importanţă de ce etnie era) vindea umbrele pe o bancă, gen:

- Umbrele, umbrele, umbrele de ploaieee aaaveem!!!

Se opreşte aproape brusc ploaia şi iese soarele. Apare de niciunde un bărbat (rrom şi el, soţul, probabil), şi ţipă:

- Bagă, fă, umbrelili alea şi scoate pălăriili!

Iar femeia, aşezând nişte pălării de soare pe bancă:

- Pălăriiiii, pălării de soare-aveeeeeem!

Google şi-a lansat reţea de socializare


Google a lansat reţeaua de socializare Google+, după cum am aflat de aici.
Există interconectare cu celelalte servicii oferite de Google, astfel că, de exemplu, puteţi folosi la profil o fotografie din Picasa, daca aveţi cont acolo. Funcţionarea pare oarecum similară cu cea a Facebook, structurată în jurul fotografiilor, a schimbului de mesaje, distribuirii de filme scurte etc. Prietenii se grupează pe domenii de interes în "Cercuri", poţi să-ţi anunţi disponibilitatea pentru "Hangouts", să-ţi defineşti profiluri etc.
Momentan, reţeaua este în teste pentru un număr limitat de utilizatori, dar va fi disponibilă în curând pentru publicul larg.
Lansarea reţelei de socializare vine într-un moment în care Google aduce şi alte inovaţii în reţeaua de servicii pe care le oferă. De exemplu, de ceva vreme am observat că Blogger - platforma de blog de la Google - s-a modernizat foarte mult. După ce două zile nu am putut accesa serviciul, am avut apoi plăcuta surpriză să constat că nu fusese doar o disfuncţionalitate fără sens. Dimpotrivă, înclin să cred că acele zile de nefuncţionare le-au fost necesare ca să aducă această platformă la ceea ce este acum.
Ce este nou: în primul rând, ai o interfaţă unde poţi vedea un preview al tuturor blogurilor pe care le ai pe Blogspot, dacă ai mai multe, cu profilul tău, overview pentru fiecare blog propriu, dar şi un rezumat al articolelor de pe blogurile pe care le urmăreşti. Apoi ai scurtături către statistici, postează un nou articol, sau tabloul general de bord.
La fiecare blog administrat, poţi accesa, pe rând, prin butoane specifice: postări, pagini, comentarii, statistici, setări etc.
Aştept cu interes şi alte noutăţi de la Google!

Tuesday, June 28, 2011

GPS pentru copii




Scriam aici despre faptul că mi se părea interesant cum poţi să urmăreşti unde se află cineva. Şi făceam apoi o analogie, mă gândeam cum ar putea părinţii să facă asta cu copiii, fără să se interpună în libertatea lor de mişcare. Dacă ar putea să ştie unde le sunt copiii, dacă se abat de la drum sau întârzie de la şcoală...
Eu, una, aveam mai ales în minte experienţele neplăcute când, spre ruşinea mea (mi-am făcut atâtea procese de conştiinţă, atâta vinovăţie am acumulat pe tema asta!), pe rând, copiii mei au fugit de lângă mine în parc. Am înţeles ulterior că şi alţi părinţi, la fel de responsabili, fie au fost chemaţi în difuzoare la casele de marcat de copii rătăciţi printre rafturi, fie copiii prea iuţi de picior s-au pierdut de ei pe plaje super aglomerate, sau chiar un copil a fost răpit dintr-un supermarket şi găsit de oamenii de la pază afară.

Ei bine, întrebarea mea retorică de atunci nu mai e de fapt retorică. Ea are un răspuns: DA, există acest tip de dispozitiv de localizare a copiilor. Îl puteţi comanda şi voi la Zibo.ro.
nu-m8 este, arată şi funcţionează ca un ceas de mână, aşa că nu trebuie ca cel mic să ţină minte să îl ia cu el în rucsac sau geantă. Este prins la mâna lui. Dar în spatele acestui... ceas este un sistem GPS, care permite părinţilor să stea mai liniştiţi când copiii lor sunt afară la joacă, sau pe drumul de la şcoală spre casă, în excursie, sau ori de câte ori simt nevoia de a-i şti în siguranţă.
Foto de pe site-ul Zibo.ro

Tot ce aveţi nevoie este un smartphone sau un computer cu conexiune la Internet. Dispozitivul vine cu încărcător pentru acumulatorul propriu şi alte accesorii. nu-m8 nu poate fi scos de pe mână sau dezactivat fără cunoştinţa părintelui, sau dacă acest lucru totuşi se întâmplă, este emisă instant o notificare de brăţară compromisă.
Dacă aveţi impresia că nu-m8 este prea restrictiv, aflaţi că puteţi seta din portalul în care vă înregistraţi, o barieră invizibilă de siguranţă, în care copilul este liber să se mişte în voie. Primiţi în schimb o notificare dacă acesta părăseşte - de bunăvoie sau forţat - zona de siguranţă şi puteţi afla exact locaţia unde se află.

E vacanţă, mergeţi în străinătate, credeţi oare că acolo nu funcţionează? Ei bine, nu-m8 funcţionează şi în străinătate, aşa că puteţi să vă bronzaţi liniştiţi pe plajele eline sau ceheşti, de exemplu.
Personal, nu cred că trebuie să ne sperie ideea de "urmărire". Dimpotrivă, acesta este doar un exemplu în care tehnologia ne ajută să-i lăsăm copilului libertatea de a se juca în voie, fără să-l ţinem din scurt, ca în lesă, dar cu posibilitatea ca părinţii responsabili să ştie totuşi unde este copilul, dacă este în siguranţă.

Nimeni şi nimic nu ţine loc de grija părintească, aşadar, nici nu-m8 nu poate fi un substitut al prezenţei părintelui alături de copil, în educaţia lui, al grijei acestuia faţă de cei mici. Însă nu-m8 îi ajută fără îndoială pe părinţi să le permită, la rândul lor, copiilor să aibă o copilărie liniştită, ferită de griji, în libertatea care să îi ajute să devină adulţi independenţi şi responsabili.
Revin în scurt timp cu păreri şi impresii directe despre folosirea nu-m8.

Dacă vreţi să-i cunoaşteţi pe olteni...

Aşa îşi începea regretatul Amza Pellea unul din spumoasele lui scheciuri umoristice despre olteni, nea Mărin şi Sucă.

Eu zic că dacă vreţi să-i cunoaşteţi pe români - sau o parte a naturii umane, hai să generalizez şi să restrâng, în acelaşi timp - trebuie să vă treziţi pe la ora 7 şi să urmăriţi, din geamul de la bucătărie, o familie din vecini, care se pregăteşte să plece în concediu.

El - a adus maşina cu spatele la intrarea din spate a blocului şi acum stă, cu mâinile în şolduri, cu portbagajul larg deschis şi încă aproape gol, şi se tot uită când în sus, spre ferestrele blocului, când la ceas.
Ea - apare lângă maşină după vreo 5 minute, însoţită de mama (a ei, presupun) care poartă în braţe un copil şi pe umăr o geantă de voiaj. Ea însăşi e încărcată ca un pom de Crăciun, cu bagaje, genţi, un cărucior pliat, izoprene şi un rucsac. Le îndeasă pe toate, şi el şi ea, în portbagaj, la picioarele copilului, în braţe, ea mai ţipă că "sticla de cafea, vezi că o spargi", el scoate un nerăbdător "haide, dragă, ce-a durat atâta?", bunica se aşează pe bancheta din spate, lângă copilul prins în centura scăunelului, mama intră şi ea în maşină pe locul din dreapta şoferului, iar el rămâne să închidă portbagajul, se aşează la volan. Şi pornesc. Le doresc vacanţă plăcută!

Monday, June 27, 2011

Clientul nostru, fraierul nostru

sursa foto
Ştii cum e când ţi se strică maşina de spălat? Nu e bine. Nu e bine pentru că nu poţi să-ţi speli rufele, ai tu destule haine, dar tot se termină la un moment dat, soţul te anunţă că îi trebuie cămăşi şi şosete curate la serviciu, copiii îţi demonstrează de ce le trebuie şi mai multe rochiţe, acum, că s-a şi stricat vremea şi nu mai pot sta doar în slipi prin curte la ţară...
Şi trebuie să iei o decizie: fie cumperi alta (căci cea veche e iremediabil stricată şi stricăciunea definitivă gata confirmată de reparatorul chemat în grabă), fie te apuci să speli de mână, eventual cu cofiţa pe cap, iei drumul râului. Urban conditions: am ales prima variantă: trebuie alta.

Aşa că am purces la studierea pieţei. Cunoaşteţi numele magazinelor de electrocasnice, n-am de gând să le fac reclamă gratuită nici pro nici contra, însă am de gând să îmi spun impresia personală despre fiecare în această experienţă de studiere a pieţei.

Cobor la magazinul Domo din colţul blocului. Aflu de pe geamul vitrinei că aplică până la 40% reducere la produse. Zic "wow", dar destul de reţinut, pentru că mă mai prind şi eu cum e cu "marketing bullshit"-ul asta - au un singur produs în tot magazinul cu 40% reducere, un toaster sau ceva ieftin, şi ei gata, pun afiş mare pe geam că "până la...". "Până la..." e cale lungă. Cât de lungă? - o întreb pe vânzătoare, arătându-i un model de maşină de spălat expus. Zice: cam 15% pentru că e desfăcut din ambalaj, lichidăm tot stocul şi închidem magazinul. Zic: Zău? Dar maşina veche, stricată, mi-o luaţi din casă? Da, dar contra unei taxe de 15 lei. I-auzi, totul e cu 15 aici. Bine, dar hai să mai văd şi alte magazine, şi alte produse, ca să mă decid. Nu de alta, dar modelul respectiv nu ar fi fost prima opţiune de "brand" de maşini de spălat...

sursa foto
Merg la Flanco şi Altex, ambele pe lângă Bucur Obor. Şi unii şi alţii au tot felul de oferte, niciuna nu prea se încadrează în bugetul pe care îl pregătisem. Unii nici nu vor să audă de ridicat maşina veche de acasă (Altex), alţii (Flanco) o iau fără nicio problemă, fără reduceri la produsul cumpărat, dar fără nicio taxă suplimentară din partea mea.
Hai să vedem şi la Cora, că de acolo am luat-o şi pe răposata, or avea preţuri mai bune. Mai multe da, un perete de maşini de spălat, una mai albă şi mai hublouată ca alta. Mai ieftine nu neapărat...

Ei, to make a long story short, nu am luat de nicăieri, nu ne-am decis. Doar am făcut o luuuungă listă de produse, caracteristici şi preţuri, de mi se învârteau în cap cu 800 până la 1200 rotaţii pe minut numai kilograme de rufe uscate, cuve din tot felul de materiale, consum de electricitate per an, consum de apă per lună... etc.

Sâmbătă îi iau şi pe soţ de mână şi mergem la Domo, la colţ, hotărâţi s-o luăm pe aia expusă. E la 2 paşi, ne-o aduce imediat, şi poate deja luni are soţul cămăşi curate şi călcate la serviciu. Aş! Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Acolo am obţinut chiar 25% reducerea. "Dăcât că" nu putea s-o opereze în sistem sâmbăta, şi nici n-avea cine s-o pună într-un cărucior să o urce până la noi sâmbătă - probabil că merg pe resurse reduse în week-end, aşa că trebuia să revenim luni.

Zis şi făcut. Azi e luni. M-am înfiinţat la magazin la ora deschiderii - doar ca să aflu că s-a modificat schimbarea: nu poate să îmi dea 25% reducere, pentru că sistemul de gestiune nu le permite să opereze aceeaşi reducere la mai multe produse de acelaşi fel, şi ei deja vânduseră un alt exemplar ca ăsta săptămâna trecută, că avuseseră 3 "pe displei", cum m-a lămurit locvace vânzătoarea. Zic:
- Vă rog să nu-mi încărcaţi memoria (şi-aşa greu încercată) cu detaliile astea legate de sistemul vostru de gestiune. E problema voastră, luaţi-vă alt sistem, ce ştiu eu. Problema mea, client, este că eu sâmbătă aş fi putut avea maşina de spălat cu 25% reducere faţă de preţul afişat, maşină desfăcută din ambalaj, iar azi nu. Dar azi ce reducere îmi puteţi da?
- Păi nicio reducere, e valabil preţul afişat integral.
- Cum, nici reducerea de 15% de dinainte de sâmbătă, de vineri?
- Nu, că vă spuneam, sistemul nostru de gestiune...
- Sistemul dvs. de gestiune are un câmp pentru clienţi nemulţumiţi? Că vreau să mă trec şi eu acolo.
- Ne pare rău, dar ştiţi, doar la acest model, care a fost deja vândut un exemplar... Dar puteţi să vă alegeţi alt model şi vă vom servi cu cea mai mare plăcere.
Am mai dat o roată prin magazinul oricum destul de golaş, dar fie erau prea mari şi nu ar fi încăput în baia noastră de apartament comunist, fie erau prea scumpe şi nu ar fi încăput în portofel... Aşa că le-am călcat pragul - în sens invers, spre ieşire - cred că pentru ultima oară, dacă tot se desfiinţează.

Şi cugetam eu (destul de nervoasă, nu prea sunt genul care să reacţionez frumos luni dimineaţa, la prima oră, la o nereuşită): locuiesc lângă ei de vreo 6-7 ani, ba chiar ne împărţeam locurile de parcare, dar în timpul ăsta cred că n-am cumpărat de la ei nici o boxă, niciun feon, nimic. Doar mai intram când şi când cu fetele "la muzeul de electrocasnice", în plimbare, şi chiar şi asta doar până ne-a dat afară un paznic "că amestecă copiii preţurile la produse"! Acum înţeleg de ce nu le-am fost client până acum: pentru că n-au auzit de satisfacţia clientului!

Aşa că m-am repliat spre Cora - de unde am şi achiziţionat-o pe cea care ne va face cămăşile curate, rochiţele parfumate şi pantalonii impecabili.
Acuma, şi aici am avut o mică aventură, că tocmai ce mă uitam eu pe la maşini, le măsuram, le cântăream... citeam din nou detaliile tehnice... etc. (da, ştiu, stau cam prost la capitolul luat decizii), când deodată mi-au cazut ochii pe un afişel mititel într-un colţişor. Whirlpool are o ofertă: la achiziţionarea unei maşini de spălat cu tehnologia 6th sense şi dacă dai un produs electrocasnic vechi la schimb, se acordă o reducere de 150 lei la maşini de 5-6 kg rufe şi 200 lei la cele cu capacitate mai mare. A durat vreo juma de oră să compleze toată hârţogăria necesară aplicării reducerii respective, semnării, aprobării, dar în final gata! De joi (că abia joi vin să mi-o aducă) am maşină de spălat!
Uraaa!

Citiţi şi pe www.Blogonovela.ro

Vremea cositului la români



Un film alb-negru, sau poate şi verde, sepie-verzuie, foarte vizual şi auditiv, poate şi olfactiv, o tehnică de filmare cu încetinitorul: Coasa care retează iarba… Mirosul înnebunitor, unic, de nedescris al ierbii cosite… Zgomotul pietrei scoase din teaca încinsă la brâu, şi apoi piatra frecată pe tăişul coasei, ridicată cu lama în sus… Din nou hârş… hârş… fără grabă, de la dreapta spre stânga, coasa prin iarbă descrie un arc de cerc de un verde mai deschis.
Eu, copil, admirându-l de la umbră pe tataia în timp ce face această treabă anevoiasă, destinată doar bărbaţilor adevăraţi. El, un tataie înalt, foarte înalt şi suplu, cu părul alb, de când l-am cunoscut deja avea tot părul alb, îmbrăcat în pantaloni şi cămaşă cu mânecă lungă cu mânecile puţin suflecate, lăsând să se vadă pielea bătută de soare şi vânt, de o culoare care aduce cu cireşele negre.
Localizarea în timp: anii 80.
Anii 2011: zgomot de moto-cositoare şi trimmere şi miros de benzină arsă. Bărbaţi şi femei încinşi cu curelele maşinilor de tuns iarba mobile, prin curţi sau pe marginea drumului, răspândind iz de civilizaţie.
Nici nu ştiu dacă să mă bucur că se motorizează, sau să mă întristez la gândul practicilor tot mai mult uitate…

Citiţi şi www.Blogonovela.ro

Monday, June 20, 2011

Despre naştere, la (aproape) 6 şi 4 ani

M-am surprins de multe ori în ultima vreme gândindu-mă la naşteri, la copii mici... Aşa că aş vrea să scriu câte ceva despre naştere, din perspectiva mea, o mămică ce am trecut de două ori prin asta; să scriu acum, la 6 şi, respectiv, 4 ani de la naşteri. Timpul şterge amintirile rele, dar le păstrează pe cele frumoase. Da, poate că abordarea asta e cea mai bună pentru alte mămici în devenire.

Înainte vreme, de câte ori am mai povestit despre prima naştere la Spitalul Universitar (sau Municipal), treceam sub tăcere multe din lucrurile (mai ales negative) pe care le-am simţit atunci (şi mai ales după naştere). „Facts, simple facts”, fără „feelings”. Atunci, pentru că nu le puteam eu încă numi. Mai târziu, pentru că mă gândeam că n-are rost să sperii mămicile cu... efectele depresiei post-partum, până la urmă. Dar de fapt, lucrurile trebuie spuse nu ca să sperie. Ci adevărul este că îţi trebuie ceva pregatire pentru naştere, ca pentru orice. Pe noi ne-au cam luat multe lucruri pe nepregatite – la prima naştere. Poate de aceea aş putea, glumind, să numesc cele două naşteri ale mele chiar „Aşa nu!” şi „Aşa da!”

Prima naştere

25 august 2005, ca ieri. Intram în săptămâna a 42-a de sarcină, fără nici unul din semnele naşterii despre care citisem atâta. Nu aveam contracţii, nu mi se dilatase deloc colul, nu mi s-au rupt acasă membranele, nu am pierdut dopul gelatinos... Nimic. Mergeam zilnic la medic să vadă şi el şi să evalueze situaţia. Medicul meu a înţeles că vroiam şi era de acord să nasc natural, aşa că am tot aşteptat momentul prielnic. Până în această zi, când ne-a zis glumind că dacă bebeluşa nu vrea să vină, o lăsăm acolo până la 18 ani, când e majoră şi poate decide singură! După care ne-a explicat serios că nu îi mai este bine deja acolo, că lichidul amniotic începe să-şi piardă proprietăţile, că placenta îmbătrâneşte şi nu-şi mai îndeplineşte rolul hrănitor... Şi că ar fi cazul să luăm în calcul şi o operaţie cezariană. Ar fi putut să-mi provoace naşterea, însă mi-a explicat – atunci nu prea am înţeles, dar acum nu regret alegerea aceasta – că, după un travaliu lung şi dureros, am fi ajuns probabil tot la cezariană.

Deja de când tot depăşisem termenul de 40 de săptămâni începusem să iau în calcul şi cezariana, aşa că ne-am dus acasă şi ne-am pregătit pentru internarea de a doua zi, când era şi medicul de gardă.
Dimineaţa n-am mâncat nimic, pentru că urma să-mi facă o anestezie şi vroiam să evităm efectele nedorite. Însă la un spital care este şi de urgenţă, nu prea e bine – am aflat atunci – să mergi chiar în ziua când e medicul tău de gardă, pentru că pot surveni multe urgenţe, şi poate să se facă seara până se poate ocupa şi de tine. Asta a fost o lecţie învăţată – ca, de alftel, multe altele.

După ce aşteptasem o zi întreagă să ne bage şi pe noi cineva în seama, totul a decurs atât de grăbit, că nici măcar n-au mai aşteptat să dezinfecteze sala de cezariene şi m-au dus cu un etaj mai jos, la sala de operaţii ginecologice de toate felurile, nu o sală de naşteri.

Am primit anestezie generală - motivul anesteziei generale este absolut hilar, ridicol, absurd. Acum cred că n-aş mai lăsa pe nimeni să mă „prostească“ cu asta. Dar atunci eram şi noi mici-mici, într-un sistem cu roţi mari şi bine unse. Motivul invocat era că urma să se oprească curentul în spital (revizie, sau aşa ceva) şi că trebuia să terminăm operaţia până atunci. Şi dacă am fi făcut anestezie parţială, dura prea mult să se instaleze şi riscam, chipurile, să nu terminăm la timp. Medicul n-a avut niciun cuvânt de spus aici, sau n-a vrut să se bage, deşi am vorbit şi cu el, dar poate că n-am fost destul de categorică, nici eu nu ştiam prea bine ce trebuie să fac.

Am intrat în sala de operaţii pe picioarele mele, îmi amintesc că vorbeam cu anestezista, care mă tot întreba cum mă cheamă, cum vreau să mă strige ca să mă trezeasca, unde lucrez, cum o să se numească copilul... şi deodată am căzut într-un somn adânc, greu, când mi-au pus masca pe faţă. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este privirea mea întoarsă înspre dreapta, unde se afla un ceas pe perete – era cred 19.30, iar când m-am trezit, primul lucru pe care l-am înregistrat vizual a fost acelaşi ceas, care indica fix o oră mai târziu. Şi auditiv – vocile din salon care mă strigau ca să mă trezesc.

Copilul l-am văzut mai târziu, când am revenit la Reanimare, mi-a adus-o pe fetiţa mea o asistentă foarte puţin şi mi s-a părut cam mov la faţă şi mâini. Atunci mi s-a spus că aşa au toţi la început, dar a doua zi am aflat că făcuse circulară de cordon şi avusese hipoxie, au pus-o la oxigen puţin, dar şi-a revenit repede şi a primit scor Apgar 9 – cica 10 nu prea se dă la cezariană.

A doua naştere

După ce au trecut şi efectele depresiei post-partum acasă, după ce au trecut cele şase luni de alăptare – atât a fost laptele la mine la ambii copiii, după ce am reînceput să lucrez, la un an de la naştere, după ce am văzut că Roxana este un copil atât de bun, cuminte, sănătos, iubitor, am început să ne gândim să-i facem un frate sau o soră.

Pe perioada celei de-a doua sarcini am avut un singur episod mai neplăcut – un triplu test (aşa-numitul „test al disperării”) cu indicaţie de amniocenteză. Pe care am făcut-o (despre amniocenteză am mai scris aici) şi am aflat că urma să avem încă o fetiţă, perfect sănătoasă din punct de vedere al anomaliilor căutate prin amniocenteză.

La naştere nu putea să vină medicul care mi-a urmărit prima sarcina, cu care am născut la Municipal şi care mi-a urmărit şi a doua sarcină. Însă mi-a spus din timp despre acest lucru şi mi-a recomandat alt medic, care lucra de asemenea la clinica privată unde suntem arondaţi. Acest medic – de data asta, o femeie – m-a văzut o singură dată înainte de naştere, am făcut şi o ecografie şi m-a programat la cezariană. În ţara noastră, ca şi în multe alte locuri, după o naştere cezariană, următoarea sau următoarele sunt obligatoriu tot cezariene. Acum urma să nasc la maternitatea spitalului Elias, unde exista un parteneriat public-privat. Am făcut programarea pentru 29 iulie 2007, într-o duminică la 8 dimineaţa, cu doar 2 zile înainte de termenul de 40 de săptămâni, în care nici acum nu am avut niciunul din semnele naşterii, aşa cum se cunosc acestea.

De data asta, îmi făcusem temele, ştiam clar ce vreau: anestezie parţială, ca să fiu trează la naştere şi să-mi văd copilul imediat.
Ajutată şi de faptul că totul era pe factură, nu a trebuit să dau niciun plic nicăieri, am avut parte de o naştere ca la carte! În primul rând, medicul a înţeles dorinţa mea de anestezie parţială, ba chiar mi-a recomandat-o. În sala de naşteri am glumit tot timpul cu dânsa, mi-a pus muzică la cererea mea, am văzut copilul imediat ce l-au spălat şi înfăşat. Mi s-a părut cel mai frumos copil din lume, legătura cu fetiţa mea s-a făcut imediat, n-a trebuit să lupt acasă cu depresia, pentru ca abia apoi să o cunosc şi să mă împrietenesc cu copilul, cum făcusem prima oară. Hormonul fericirii a lucrat atât de bine acum, încât am vrut să mă dau singură jos de pe masa de operaţii şi să mă mut la Reanimare, şi sunt convinsă că aş fi reuşit, dar nu m-au lăsat, au şi ei procedurile lor. Recuperarea a fost mult mai rapidă, dat fiind că ştiam la ce să mă aştept şi, în plus, aveam acasă o fetiţă de aproape 2 ani care mă aştepta cu nerăbdare să i-o prezint pe surioara ei mai mică, Ilinca.

Acum a venit vremea să pun punct poveştii despre naştere. Nu mai înainte de a menţiona că fetele mele se joacă frumos împreună, sunt sănătoase, sunt o mândrie pentru mine şi soţul meu. Şi, din când în când, ne amintesc că mai vor un frate sau soră... 

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...