Saturday, December 31, 2011

My first (Tiramisu), the last (day of 2011), my everything (for you)


So... toată lumea face lapte de pasăre, torturi şi alte dulcegării. Aşa că am încercat şi eu un "first" în ultima zi a anului. Mai ales că am mâncat la o mătuşă acum câteva zile un tiramisu de mare excepţie şi m-a convins că nu se face greu - ceea ce e un imbold important pentru mine. Am găsit o reţetă, am adunat (graţie soţului hărnicuţ şi shopping-uitor) ingredientele pe masa din bucătărie şi am purces la treabă.

"Decât că" (paranteză - declar această pseudo-expresie obsesia lingvistică a anului 2011!!! Prea multă lume foloseşte incorect limba română!) Dar soţul n-a găsit 12-16 pişcoturi, ci doar la pungi de 50 de buc. "Decât că" oricum nu am o tavă mică în care să intre un tiramisu de 16 pişcoturi, deci câte 8 pe "etaj", ci am doar o tavă atât de mare, încât cele 50 de pişcoturi abia au ajuns. "Decât că" la fel a fost situaţia şi cu celelalte ingrediente, şi am procedat la fel, adică a trebuit să suplimentez, să improvizez (maestru al improvizaţiei mă fac când o să fiu mare!).

Ingrediente:
Aşa că am folosit 50 de pişcoturi, care au înghiţit de două ori mai multă cafea (deci 2 căni mari de cafea tare), crema am făcut-o din 6 ouă, aproape 500 grame brânză (pe care din nou am improvizat-o, din păcate nu am găsit mascarpone şi am făcut din brânză de vaci dulce frecată bine cu un pic de frişcă şi cu zahăr pudră), şi cam o jumătate de cană de zahăr. Plus vreo 8 linguri de coniac, plus cacao pentru pudrat.

Mod de preparare:
Am bătut albuşurile spumă, am adăugat gălbenuşurile pe care le frecasem cu zahăr, apoi crema de brânză şi am dat-o la rece. Pişcoturile le-am înmuiat puţin în cafeaua cu coniac şi le-am aşezat în tavă. Am pudrat cu cacao, am pus jumătate din cremă, am repetat operaţiunea şi la sfârşit am pudrat cu cacao. Am dat la rece, unde se găseşte şi acum, as we speak.

Întrebarea mea este: o fi bun? Ce am greşit? Să mă risc să servesc lumea cu "chestia asta"?

La final, vă las să criticaţi rezultatul final, aşa cum se prezintă acum în tavă (dacă nu uit şi dacă nu arunc cu totul produsul după răcire, poate pun şi nişte poze "de farfurie").
Şi mai ales, vă las în compania melodiei care mi-a răsunat în urechi obsedant pe tot parcursul meu cofetăresc din ultimele ore şi care mi-a inspirat până la urmă titlul postului de faţă.
(Altă paranteză: poate cineva să mă înveţe cum să pun altfel un video decât aşa, cu link? Adică eu aş vrea cu preview, nu se poate în wordpress?
Na, că am scos şi de-o "rezoluţie" pentru 2012, deşi mă feream de genul ăsta de posturi cu retrospective de final de an şi planuri pentru viitor:  totuşi, în 2012 aş vrea să învăţ cum se pune un video pe blog! Hahaha!! - Later edit: n-am învăţat! M-am mutat înapoi pe vechiul blog, şi acolo tot n-am învăţat să pun un video!)

La mulţi ani! Să ne vedem-citim-auzim cu bine în 2012!

Friday, December 30, 2011

De Crăciun


Până la urmă, am reuşit să avem şi un brăduţ, împodobit chiar în ajun şi mai mult de fete, cum au vrut şi au putut ele, deci mai mult pe crengile de jos; sarmalele au ieşit foarte bune; curăţenia a însemnat doar un aspirator, dar aparenţele au fost salvate; am reuşit chiar să fac şi o prăjiturică de casă; iar la final, adică noaptea, a venit chiar şi Moşu!

Ilinca a stat cu nasul în cărţile primite, a pieptănat păpuşile şi le-a prins moaţe, a mâncat multă ciocolată şi s-a bucurat. Roxi s-a jucat toată ziua de Crăciun cu noul ei ghiozdan pentru la toamnă, s-a plimbat prin casă cu el în spate, l-a umplut şi l-a golit de cărţi şi creioane de 100 de ori! O şcolăriţă "to be" care ar fi plecat chiar atunci la şcoală, iar dacă nu se poate, atunci mami, se poate pe 16 ianuarie, când reîncepem activitatea, să merg direct la şcoală?

Nepoţii au jucat Monopoly Junior şi au alergat prin casă, eu (mi-)am mai primit nişte cărţi şi cosmeticale uzuale, la fel ca şi soţul şi a mai trecut un Crăciun...





Wednesday, December 28, 2011

Ştefan Stan este Vocea României


Am pierdut toată ziua de ieri, ziua imediat următoare finalei Vocea României, cu un drum de Crăciun & Sfântul Ştefan cu familia la ţară. Când ne-am întors, am avut muuuult, mult de tot material de lectură pe net pe tema emisiunii. Voci pro, voci contra, voci de români, deh.

Nu am puterea să reiau argumentele, să le sortez pe ale mele dintre cele generale. Mai bine vă las cu câteva din cele mai bune articole.

Mai întâi, să dăm procentele votului, aşa cum le-am aflat din sursa Ruxandra Predescu:
Cristian Sanda - 18,63%
Iuliana Puşchilă - 20,69%
Dragoş Chircu - 23,01%
Ştefan Stan - 37,67%

Ştefan a câştigat cu un reconfortant 37,67%, printre care se numără undeva, în marea de SMS-uri, şi votul meu!

Apoi, tot Ruxandra scrie un articol extrem de pertinent, cu aplomb, la rece, cu analiză (aproape) matematică a motivelor pentru care a câştigat Ştefan. Cu deosebirea că nu aceiaşi au fost şi favoriţii mei în concurs, ci chiar câştigătorul, aşa cum am şi povestit aici, înainte de finală.

În articolul citat, îmi place inclusiv îndemnul ei la moderaţie şi răbdare de la final: aşteptaţi, time will tell, îi vom asculta pe toţi şi vom vedea cine va confirma şi ce va demonstra.

Gândul povesteşte într-un reportaj atât despre motivele pentru care Ştefan Stan a câştigat Vocea României, cât şi alte detalii de bun simţ de la acesta.

Iar contul de Facebook Ştefan Stan a sărit de la circa 14.000 de like-uri înainte de finală, cu vreo 10.000 mai multe după circa 24 de ore.

Personal, nu că aş fi cea mai în măsură să-mi dau cu părerea, dar uite că o fac, mă simt mulţumită de decizia publicului. Ştefan Stan s-a pliat perfect pe dorinţa publicului. Din toate declaraţiile lui răzbat un bun simţ şi o modestie cum numai la Smiley, Andra şi alţi foarte puţini artişti am mai întâlnit. Iar show-ul în sine - îmi menţin părerea, este cel mai bun din piaţă, aşa cum şi datele de audienţă o arată.

Sunt mulţumită de show şi pentru că am desluşit mai clar "regulile jocului", nu m-a mai luat prin surprindere, nu m-a mai dezamăgit. Deloc. Dimpotrivă. Ba chiar abia aştept ediţia următoare, când sper să ajung să transmit din platou! :)

Later Edit: A, şi cu ocazia statului la TV aşa târziu, am reuşit ca prin pauzele de publicitate şi Twitting, să-mi termin de tradus cartea! I'll keep you posted, o veţi găsi la capitolul de "Cărţi traduse", dar după apariţie.

Păzea, cei mai răi infractori parchează neregulamentar!


sursa foto: Newsy.ro
Din seria văzute cu ochii mei, doar că n-aveam camera la mine să vă demonstrez video, azi pe la prânz mă întorceam cu familia de la bazin (cică să ne energizăm puţin după atâtea porcării de Crăciun). Doar ce parcăm în faţa blocului şi trec pe lângă noi trei (3, da!!) maşini de poliţie (din care 1 era o dubă) şi se opresc puţin mai în faţă. Curiozitatea a omorât pisica, or so they say, aşa că am mai făcut câţiva paşi de la intrarea în scară ca să vedem motivul poliţienesc.

Mare infracţiune! Un tip nu găsise loc de parcare regulamentar, că n-am auzit să creeze musiu Onţanu şi locuri de parcare, ci doar să ridice maşinile parcate neregulamentar. Acum maşina lui - un WV negru vechi, număr IF 07 RBA - era sus pe platforma Supercomului şi omu' ţipa şi se agita să i-o dea jos, că achită pe loc amenda, dar să nu i-o mai ducă la Voluntari.

Şi pentru asta, stimaţi telespectatori, 3 maşini de poliţie se deplasaseră la faţa locului! Mare infracţiune mai săvârşise omu'! Să vă mai spun că în final, pentru proteste, omu' a fost ridicat şi el şi luat cu duba din stradă?

Deci banii noştri din impozite plătesc bugetarii de poliţişti care vin în forţă să lichideze un mârşav cuib de infractori care parchează neregulamentar! Nu m-am putut abţine şi, cu tot cu cei doi copii agăţaţi de mine, am ţipat la poliţişti că de ce au venit doar cu 3 echipaje? Că trebuia să aducă şi mascaţii pentru aşa mare crimă! Noroc că m-a potolit soţul, că altfel probabil aş fi scris postul acesta din duba poliţiei.

Monday, December 26, 2011

Vocea României şi datul meu cu părerea


Mi-am propus să scriu despre Vocea României înainte de finală (care e diseară), ca să nu mai "păţesc" ca la "Românii au talent" când am tot rumegat eu la cald şi la rece lucrurile, până când se uscase de mult cerneala pe vorbele rele şi bune aruncate de alţii pe tema câştigătorului competiţiei şi a show-ului în sine. Căci, ca şi la "Românii au talent", şi de data asta show-ul celor de la Pro m-a prins în mreje. Credeam că după ce m-am ars cu Românii, o să suflu în Vocea. Dar nu, sunt iremediabil pierdută! :)

Să ne înţelegem: nu (prea) mă uit la televizor! Avem televizor în casă, însă nu îl deschidem decât în rarele ocazii care se numesc: meciuri mai speciale (nu toate) sau meteo (rar), şi uneori ştiri de dimineaţă (ca să nu mănânc singură micul dejun, să simt că vorbeşte cineva cu mine). Nu am văzut "Dansez pentru tine" nicio ediţie, niciun duel, nu cunosc vedetele Pro, iar de la ceilalţi, nu ştiu nici pe departe cum se numesc realizatorii de ştiri de la Antena 3, nu ştiu cine apare şi cu ce veşti bombă la OTV, iar Realitatea este doar un substantiv comun pentru mine. Nu cred că am pierdut nimic, ştiu.

Daaaaaar - m-a prins Vocea României! La început mă uitam aşa, ca divertisment al telespectatorului normal. Îmi place muzica, mă amuzau duelurile verbale ale antrenorilor la audiţiile pe nevăzute, fredonam şi eu piesele cunoscute, ridicam din umeri la cele mai noi şi pe care nu le recunoşteam, nu am fost de acord cu anumite dueluri în care au trebuit să plece din show oameni talentaţi... şi aşa mai departe.

De partea cealaltă, din culise, am citit prin bloguri că distracţia în platou este chiar mai mare decât se vede pe ecran, am văzut filmuleţe cu un Pavel Bartoş amuzant, cu nişte antrenori lipsiţi de inhibiţii, cu spectatori fericiţi... (Am aflat şi lucruri din culise care mi-au mai modificat puţin percepţia de simplu telespectator, dar în fond, e o emisiune comercială la o televiziune comercială, probabil că până la un punct, lucrurile sunt normale).

Şi nu ştiu cum, după semifinală, la o oră extrem de târzie din noapte, rămasă singură pe canapea ca să văd cine intră în finală - pac! M-a lovit! M-a lovit o dorinţă nebunească să fiu în platou la finală! N-am reuşit, cu toate sforile pe care le-am tras fie "legal" (m-am înscris pe site), fie prin "sistemul PCR" (Pile, Cunoştinţe, Relaţii din PR, din presă şi din afara ei), să ajung în platou, pentru că locurile sunt ocupate de foarte mult timp. Aşa că voi vedea finala de acasă. Acum, azi, înainte de finală, nu mă mai gândesc la emisiune cu ochi de telespectator indiferent, ci dintr-o dată toţi mi se par buni. Ba chiar am reuşit să am şi un favorit!

Fără să cad în vreun fel de teorie a conspiraţiei, ştiu că realizatorii au un plan cu show-ul ăsta (sau presupun că aşa este, pe modelul Românilor talentaţi), că urmăresc ceva, dacă nu pe termen lung, cel puţin show-ul în sine are un scenariu, fiecare personaj are o poveste. Ştiţi vorba aia din "Filantropica": "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomana". Eu vorbesc despre acea poveste. Trebuie ca toţi concurenţii, cei ajunşi în finală, căci despre ei vorbesc acum, să aibă de spus o poveste. Chiar mă întreb cum se desfăşoară: vine un ... fel de "brand maker", un... cineva, se uită la concurent aşa, cu ochii mijiţi, dintr-o parte, şi zice, împarte roluri ca un regizor: tu vei fi fenomenul de 16 ani! tu vei fi vocea tineretului, la 17 ani! tu vei fi îngeraşul loredanei! tu vei fi sexi!

De ce ar câştiga Iuliana Puşchilă?

Este un fenomen şi trebuie tratată ca atare - a afirmat Horia Brenciu. Este un fenomen foarte prezent cu clipuri pe net, care îşi cizelează de mult timp vocea prin studii de profil, ia lecţii de canto de la 8 ani, deci deja de 8 ani, şi (îşi) confirmă şi reconfirmă performanţele de ceva vreme prin emisiuni la TV, gen Atenţie se cântă şi altele (nu mă uit la TV, nu o ştiam dinainte, este însă plin Youtube-ul de filmările cu ea). Este o voce puternică, o voce frumoasă, însă o voce lucrată. Bine, nu ştiu ce-oi vrea şi eu, că doar nicăieri nu zice că Vocea României trebuie să fie necizelată, în fond, poate chiar şi un artist consacrat ar putea fi declarat VR, pe principiul ăsta, nu? Dar parcă o simt "la muncă", la serviciu când cântă pe scenă. Probabil că va avea o carieră muzicală de lungă durată, probabil că ea va începe de azi, odată cu căştigarea finalei, nu ştiu.

De ce ce ar câştiga Cristian Sanda?

Este similar cu povestea Iulianei. O voce bună, însă lucrată de mulţi ani, am găsit filmări cu el pe Youtube de pe vremea când participa la concursuri gen Lumea copiilor, pe la 10 ani, cu vocea încă ne-închisă, ne-masculinizată. O voce bună, dar un tânăr imberb, confirmată de cele doar câteva sute de voturi din topurile neoficiale de pe net. Şi el la fel, parcă vine "la serviciu" când cântă. Nu simt că îi face plăcere să cânte, ci mai degrabă duce la bun sfârşit o corvoadă pe care o simte încă de mic, de când i s-a descoperit talentul muzical. Ştiţi, pe modelul "hai să facă copilul meu pian, sau karate, sau dansuri sau orice, că eu n-am făcut când eram mic". Însă e talentat, vocea e bună şi îi prevăd şi lui o carieră muzicală cu siguranţă sub aripa ocrotitoare a lui Marius Moga.

De ce ar câştiga Dragoş Chircu?

Aici am nişte dubii. Dragoş Chircu cântă şi el, la fel ca şi ceilalţi, din asta cred (doar cred pentru că nu îi cunosc parcursul până aici) că îşi câştigă existenţa, nu cânta în baie înainte să meargă la preselecţiile de la Voce. Însă mai e ceva la el, are şi altceva de spus. Dubiile mele însă sunt de altă natură: el este "îngeraşul Loredanei" care, la rândul ei are îngeri protectori în Pro. Unele voci spun că n-ar fi tocmai întâmplătoare câştigarea trofeului de către tânărul din echipa Loredanei. Care, Loredana, m-a uimit în sensul negativ pe tot parcursul acestui concurs! După mine, cea mai neinspirată alegere de persoana din juriu! În afară de ţinutele cu care şochează de fiecare dată, în rest toţi ceilalţi membri ai juriului, ca să nu zic de Bartoş, o întreceau în spiritualitate, în glumiţe, în antren. Însă Dragoş are o voce bună şi poate câştiga.

De ce ar câştiga Ştefan Stan?

Dacă Dragoş este "îngeraşul Loredanei", cum i se spune, atunci Ştefan e cu siguranţă demonul (lui Smiley şi al admiratoarelor)! Ei doi sunt şi prieteni, din câte ştiu. Înger şi demon. :)

La scriitorii romantici, demonul reprezintă personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. În gândirea mitică și în poezie demonul este un geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. Din comentariile pe care le văd la cântecele interpretate de el şi postate pe net, înţeleg că această caracterizare i se potriveşte.

Personal, când l-am văzut la un moment dat, destul de târziu în cursul emisiunii, reporterul "din camera verde" le lua scurte interviuri participanţilor. Reacţia mea a fost: ce faţă de chelner are! Deci nici o carismă, nimic. Şi chiar uitaţi-vă la asta - http://www.youtube.com/watch?v=BewveYysXDc în urmă cu câteva luni, Ştefan cânta unui restaurant aproape gol, cu cămaşa scoasă din pantaloni, fără nicio reacţie (pozitivă) din partea publicului, în afară de câteva aplauze la o singură masă. Unii ies, alţii intră, merg la toaletă, cer nota, na, ca în orice restaurant.

Acum, aproape de finala în care a ajuns, conform fanilor (şi mai ales fanelor) de pe net cel puţin, ar putea umple orice club (ceea ce a şi făcut de ex. pe 1 dec. în Tonka, căutaţi poze pe net şi vedeţi clipul ăsta http://www.youtube.com/watch?v=GXWj6A85wEk sau ăsta http://www.youtube.com/watch?v=hGsAzidkf3U), orice sală de spectacol, de unde probabil că ar pleca cu cămaşa ruptă de pe el de admiratoare! Fireşte că şi mulţumită vizibilităţii la TV din ultimele luni! Şi probabil că la fel ar umple sălile (aproape) oricare dintre participanţii la Voce, chiar ieşiţi mai devreme din concurs, căci multe din vocile de aici depăşesc cu mult calitativ pe ale altor "artişti consacraţi".

De ce e considerat atât de sexi? Nu pot să-mi dau seama, însă cu siguranţă că e ceva din "scenariul" PROfesioniştilor să-l scoată un fel de sex-simbol. Atâtea aluzii sexuale în dansul fetelor de pe scenă, alături de el, la piese alese gen "Fever"! Atâtea ipostaze voit sexi... Fete îmbrăcate în roşu, aproape dezbrăcate, cu mişcări lascive în jurul lui... Simboluri evidente! Pun pariu că omu' nu se îmbracă în costum pe pielea goală şi cu lanţuri şi colţi la gât pe pieptul fără păr, on a regular basis! (Cine o face?) Mie chiar mi se pare oarecum stânjenit de ipostaza asta.

Probabil că percepţia mea atât de diferită acum, faţă de prima impresie se datorează faptului că oi fi căzut şi eu pradă fenomenului "Ştefan", as designed by organizers. Dar ascultaţi şi voi "Suspicious Minds" by Ştefan, de exemplu.

În plus, spre deosebire de alţi participanţi, se vede că îi face plăcere să cânte, frate! Cântă ca să bucure, ca să încânte, dar şi ca să-şi facă şi lui însuşi o plăcere. Vedeţi mai ales filmările de prin cluburi.
Urarea mea pentru Ştefan înainte de finală, printre tonele de urări de la admiratoare care mai de care mai tinerele, este o doză de moderaţie: "If you can keep your head when all around you are losing theirs and blaming it on you..." (IF by Rudyard Kipling). Cu vorbele lui Kipling: Ţine-ţi firea, nu-ţi pierde capul, fii tu însuţi! Diseară şi mereu!

În final, fie ca cel mai bun - sau cel mai popular, dacă aşa o cere show-biz-ul - să câştige!

Oricum, lăsând la o parte orice fel de alte consideraţii, să nu uităm să ne bucurăm de spectacolul din finală, căci va fi spectacol, aşa anunţă organizatorii.

PS: Şi când mă gândesc că la nunta mea am refuzat categoric să vină cineva să cânte Cover-uri! Iar acum ascult melodii prin baruri sau la radio în timp ce mă gândesc, oare cine a cântat asta la Vocea României? 
Da, este efectul unei emisiuni de succes, a unor mari PROfesionişti, în faţa cărora îmi scot sincer pălăria! Şi aştept cu nerăbdare finala! Sper să nu fiu dezamăgită în niciun fel! Nu de alta, dar mi-ar părea rău să mă piardă de telespectator, când şi-aşa mă uit atât de puţin la televizor! :)

Aaaa, că n-am explicat: La "Românii au talent", am rumegat lucrurile şi le-am întors pe toate feţele,  pentru că după anunţarea câştigătorului, a numelui celui mai talentat român din concurs, m-am simţit... nu ştiu cum să explic... oarecum înşelată, dezamăgită. M-am bucurat pentru câştigător, fireşte, dar m-am simţit dezamăgită de mine însămi, că nu am înţeles dinainte fenomenul, că nu am înţeles ce anume urmăreşte Show-ul. Mi s-a părut mai mult decât evident că acesta este adevăratul câştigător, cel popular, cel admirat de public, cel căutat, cerut, identificat cu publicul, iar nu cel mai talentat! Nu cred că voturile au fost măsluite, cred mai degrabă într-un fel de manipulare (deşi poate cuvântul este puţin cam greu) pe care fireşte că o exercită televizorul, în general, şi acest show în special.

Saturday, December 24, 2011

În Ajun


Toată lumea scrie felicitări de Crăciun, urări muzicale, poze cu brăduţi împodobiţi, culinare porceşti...
Hai să scriu şi eu în ce stadiu suntem, zic:

În Ajun de Crăciun, la mine în casă urlă Red Hot Chilli Peppers pe post de colinde, nu am (încă) brad, nu am făcut (încă) curăţenia, dar cârnaţii stau atârnaţi în pod la uscat şi mă apuc să răsucesc la sarmale as we speak.

Wednesday, December 7, 2011

Restanţe, faianţe şi 3D-uri


Olelei, aproape că se făcu luna de când nu mai dădui cu pixu' p-aci.

Ce făcui, ce nu făcui, iote că nu reuşii să mai scriu niciun rânduleţ. Nu-i vorbă, că nici acum n-am timp de asta, dar un pic de scuze pentru onor cititori tre' să aduc. Asta până se face iar luna, cred...

Că nu vă spusei, mă apucai de lucru. Adicătălea, cum ar veni, nu mi-era mie bine acasă, că ajunsesem să merg şi de 2-3 ori pe săptămână la bazin şi sală, sau ascultam relaxată din fotoliu teatru radiofonic la boxe, sau citeam literatură zi de toamnă până-n seară, ba mai mult, vai mie, îmi reluasem studiul limbii greceşti de atât de multe ori abandonat!

Dar nu, mie nu mi-era de-ajuns! Eu mă vedeam că ajung tot mai mult o anexă a casei, că pe lângă cele trebi lesnicioase şi plăcute, mai veneau şi gătitul, curăţitul, călcatul şi etceteraul.

Aşa că doar aplicai la un anunţ pe BestJobs şi pac! În prima mea zi de muncă la revista de design şi lifestyle, când dădui să-mi citesc mailurile, mai găsii încă două joburi, unul cu totul neaşteptat, dar drag şi acceptat din prima, altul la care aplicasem mai demult, fusesem acceptată, dar era pe comenzi şi deja nu mai speram să primesc vreuna.

Ei, şi iote cum din anexa casei am ajuns, literalmente peste noapte, să am 3 joburi! Şi chiar acum, în plin sezon de alergături după ţinute pentru petreceri şi serbări, după cadouri pentru copii, doamne şi prieteni şi etc. Joburi şi alergături pe lângă care au rămas şi treburile "de casă", nu s-au returnat nimănui alea.

Cum s-ar zice, ai grjă ce-ţi doreşti...

În alt sens, am reuşit să mai încheiem un capitol din odiseea construcţiei casei, cumpăratul de placări pentru pereţii băilor, că de montat, mai durează.

Roxana pe tiroliana
Ilinca mănâncă biscuiţi
Mami, sus ancora: vânt din pupa!
Ieri, de sfântu Nicolae, le-am luat pe fete de câte-o aripă, şi în loc de grădi, le-am cărat pe la: coafor că le crescuse părul în toate direcţiile cardinale, McDonalds şi film că nu le dusesem la Mac de secole, iar la film la cinema doar pe Roxi o singură dată, şi dacă tot actualizez permanent Ghidul cultural al copiilor, zic, hai să fac şi testare pe pielea noastră (sic!). Plus, taxiul, plimbat prin mall... în total, cam toată ziua de ieri.

Da' ce vroiam eu să spun despre ieri: despre 3D-ul de la Ştrumfi. Lasă că am fost singure în toată sala, de ne-am permis să ne alegem ce locuri am vrut, să râdem şi să vorbim între noi în voie! Dar mi-au rupt ochii şi capul ochelarii ăia, frate! Deci pe la jumătatea filmului i-am scos şi ne-am mai uitat şi uni-dimensional, că la 3D deja ameţisem de zici că fumasem un pachet de ţigări sudate una de la alta!
Şi pe drum reflexam eu aşa: oare nu se mai fac filme în mai puţine dimensiuni? că 3D-ul ăsta e criminal! Asta o fi direcţia, nene, tendinţa de piaţă: nu mai contează (atât de mult) povestea, mesajul, ci doar senzaţia. Senzaţia de real, emoţia că le poţi atinge aproape pe creaturile mititele şi albăstrui.

Cică a apărut şi 4D, cu senzaţii olfactive, şi la cât de des (adică la 2-3 ani) mergem noi într-o sală de cinema, am toate şansele ca la următorul film să fie deja chestie uzuală!

Atât pentru azi. Şi nişte poze recente cu partea mai plimbăreaţă a familiei.




Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...