Monday, March 19, 2012

Efectul de matrioşka în relaţia cu JFK


La început, a fost preşedintele John F. Kennedy. Apoi, o stagiară la Washington, în vârstă de 19 ani, pe numele ei Mimi Beardsley, a venit în anul 1962 să ocupe un birou la Casa Albă şi mai ales în în patul preşedintelui. După ani şi ani stagiara îşi scrie memoriile în cartea „Once upon a secret: My affair with President John F. Kennedy and Its Aftermath”.

Mai multe despre relaţia de tip matrioşka pornind de la stagiara la Casa Albă şi până la recenzorii recenzorilor memoriilor ei - în articolul din Catchy.ro.

Monday, March 12, 2012

Paşi pe nisip, traducere


Foto: www.nancythayer.com

"- Fetelor, priviţi! Îşi umezi vârful degetului, atinse nisipul şi apoi ridică degetul pentru ca ele să vadă. Suflă uşor, iar mare parte din firele de nisip căzură. Vedeţi acest grăunte de nisip? Acesta de aici. Acum priviţi oceanul. Gândiţi-vă la mărimea oceanului, comparată cu dimensiunea acestui grăunte de nisip. Asta suntem şi noi în univers. Gândiţi-vă la asta. Cât de mare este universul. Cât de mici suntem noi!"

Astăzi 12 martie 2012, la chioşcuri, în seria cărţilor apărute cu revista "Libertatea pentru femei":
Paşi pe nisip, de Nancy Thayer.
Traducere de Anca Ilie.
Pe parcursul verii, vieţile celor trei surori Fox devin la fel de agitate ca şi curenţii imprevizibili care înconjoară insula Nantucket. La sfârşitul verii, aceste femei de neuitat sunt toate puse în faţa unor alegeri speciale – şi suferă transformări personale profunde, care le vor surprinde chiar şi pe ele însele.

Thursday, March 8, 2012

La mulţi ani, femeie!


Tocmai azi, de 8 martie, a venit meşteru' să facă măsurătorile pentru noua noastră bucătărie de la casă. Socotesc că aş putea să îl consider cumva, în a sort of twisted way, cadoul de la soţul meu.
La mulţi ani, femeie!

Şi ţie la mulţi ani, femeie pe care te-am văzut azi dimineaţă la volan, probabil în drum spre serviciul, cum îţi aplicai fondul de ten la un semafor, rimelul la următorul şi rujul la celălalt.

Nu, poza alăturată nu a imortalizat momentul, căci din nou nu aveam aparatul la mine, ci este doar de potriveală.

În schimb, am imortalizat cu aparatul (şi voi prezenta în episodul următor, căci alergătura pe ziua de azi încă nu s-a terminat) momentele când copiii ne-au chemat pe mame şi bunice la grădiniţă, ne-au servit cu o cafea, ne-au spus poezii asortate cu ziua de 8 martie, ne-au cântat şi ne-au încântat cu câte o felicitare la a cărei producţie am asistat în direct. Priceless, vă spun!

Wednesday, March 7, 2012

Bienala de la Paris şi Salonul Refuzaţilor


Andre Malraux (foto din articolul de pe Catchy.ro)
"Bienala de la Paris a fost lansată de Raymond Cogniat în 1959 şi organizată de scriitorul André Malraux, ministrul culturii pe atunci. Rolul său era acela de a prezenta talente creative din întreaga lume şi de a pune la dispoziţie un loc în care artiştii, criticii, proprietarii de galerii şi alţii implicaţi în domeniul artistic să îşi poată prezenta lucrările şi să facă schimb de idei. Dar de când  Alexandru Guriţă a preluat conducerea Bienalei în anul 2000, acest forum a fost în permanenţă afectat de dezbateri, care ajung până la nucleul sensului şi locului artei în ziua de azi: ar trebui să fie un loc, sau locuri? Cine contează, ca artist? Ce este arta? Ce are valoare de operă de artă? Cine trebuie să îi confere valoare sau sens cultural?"

Şi mai multe dileme, răspunsul la aceste întrebări şi altele pe Catchy.ro, într-un articol de Claudia Moscovici, în tălmăcirea mea.

Există viaţă fără Facebook


Realitatea.net o dă ca ştire: cea mai largă reţea de socializare din lume, Facebook, nu este accesibilă miercuri dimineaţă, 6 martie 2012. Pur şi simplu, nu (mai) există în DNS. Se pare că reprezentanţii companiei încă nu au făcut nicio declaraţie, problema se propagă la nivel global.

Ironia face ca la finalul articolului, cei de la realitatea.net să ne îndemne să îi urmărim pe Facebook, dacă ne-a plăcut articolul - vezi imaginea alăturată. 

Desigur, unii s-au mutat pe Twitter, s-a creat chiar şi un tag #facebookdown, iar comentariile sunt dintre cele mai haioase, to say the least.

Păi să vă redau numai câteva memorabile:
- today's experiment: the world without Facebook
- simt că azi se va muncii în unele companii (manafu says)
- the UK economy will be more productive today
- with Facebook down, are we expecting a population explosion nine months from now?
- this is no excuse for facebookers to join twitter
- Facebook ne-a acordat câteva clipe pentru noi, şi noi stăm să twitterim pe tema asta
- what do you get when a social network is down? a social life!
- when twitter is down, you don't complain on facebook
... plus diverse moduri de a petrece timpul, din cele mai productive (ateliere, lectură, plimbare... you name it!)

Concerte pentru vânători


Biletele s-au pus în vânare, aşa că fiţi pe fază, luaţi gonacii şi... start!

Vorba lui moţu Pittiş: răspunsul, prieteni, e vânare de vânt!

Tuesday, March 6, 2012

O piesă de-o vârstă cu fii-mea, după o carte (aproape) de-o vârstă cu mine



Aventurile lui Habarnam
, la Teatrul Odeon, după cartea cu acelaşi nume de Nicolai Nosov. Regia Alexandru Dabija, muzica originală Ada Milea, în rolul lui Habarnam Pavel Bartoş, în roluri de prichinduţe Cătălina Mustaţă, Dorina Lazăr, Rodica Mandache. Ne mai trebuiau şi alte argumente ca să alegem piesa? Deşi, am aflat ulterior, piesa nu e deloc recentă, dimpotrivă, a avut premiera cândva, la sfârşitul anului 2005.
Am ajuns  la Odeon cu entuziasmul unui copil, împreună cu copiii entuziasmaţi şi ei. Şi am găsit o piesă care nu numai că s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, dar le-a depăşit cu mult!
Piesa respiră Dabija şi Ada Milea prin toţi porii! Nebuniile lui Dabija, repetiţiile obsesive, rimele Adei Milea, ritmurile copilăroase şi totodată serioase... Originalitatea lui Dabija, inventivitatea Adei Milea...
Am văzut piesa şi în calitate de copilul care am fost, pe vremea când citeam cartea, şi în calitate de părinte, care reciteşte cartea copiilor lui.
Programul spectacolului
În prima calitate, mi-a plăcut cum actorii au dat viaţă personajelor, dând naştere unei lumi pe care mi-o imaginam doar. Adaptarea textului este foarte abil făcută, cu câteva chestii „catchy” scoase în relief, cum ar fi acel „Da’ muzicuţa sună ca naiba” pe care fetele mele îl recită zilele astea ca pe un leit-motiv.

În partea a doua, părintele din mine a văzut educaţionalul: prichindeii se ung cu iod – ca să doară, ca să simtă că au greşit, în vreme ce prichinduţele, cu miere – un fel de "best medicine is mother’s hug". Sau, dacă vreţi, controversa (mereu) actuală între tipul de educaţia bazat pe pedeapsă, pe "nu-l lua în braţe că se învaţă" şi cel bazat pe recompensă, pe "bebeluşi purtaţi", controverse gen între Căpraru şi Solther (dacă nu merg deja prea departe cu comparaţiile).

Ce mi-a plăcut mie, personal, ca părinte, cel mai mult la piesă? Mi-a plăcut lipsa oricăror aluzii obscene de care sunt pline unele dintre piesele pentru copii (sau poate am avut noi ghinion şi am dat mai ales de acele piese). Lipsa oricăror aluzii, de fapt, la prezentul contemporan – nici măcar talentul invocat de cei care trebuiau să-l înveţe pe Habarnam să picteze sau să cânte nu a fost o aluzie destul de puternică la emisiunea-concurs cu Bartoş la TV.

Apoi,  nu pot să scot din context textul: la vremea aceea, cu greu (dacă nu chiar deloc) găseai altceva în librării în afară de traduceri din limba rusă. Habarnam este una dintre cărţile considerate sigure pe-atunci, a trecut uşor de cenzură, cu prichindeii ei plecaţi cu balonul peste mări şi ţări.
Părerea copiilor mei la final – deşi piesa a durat mai bine de două ore, fetele au spus: „dar de ce s-a terminat aşa de repede???”

Trivia: Având noi locuri în primul rând, auzeam destul de bine comentariile actorilor între ei, atunci când i-am re-chemat la aplauze:  au fost miraţi de aplauzele prelungite – „ce-i asta, premieră?”, l-am auzit pe Bartoş.

sursa foto: fnt.ro
În paranteză fie spus – oare de la gogoşile lui Gogoaşă şi plăcintele prichinduţelor s-a îngrăşat aşa Pavel Bartoş, că l-am văzut pe net în poze de la primele reprezentanţii şi tind să cred că între timp i-au refăcut costumul cu o măsură mai mare.

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)