Posts

Showing posts from 2013

Amintiri din anii ăia: copii la coadă

Anii de dinainte de 1989 au fost grei pentru toţi, cu lipsuri de toate felurile - alimente, electricitate, jucării, rechizite.. etc. Dar parcă pentru unii dintre noi, a fost mai greu decât pentru alţii. În cazul meu, se adăuga situaţia specială grea din familie. Noroc că o am pe mama mea cea puternică, care pe-atunci s-ar fi luat la trântă şi cu munţii pentru copiii ei!

Într-o zi normală din timpul săptămânii, venind de la şcoală am găsit la alimentara de peste drum de şcoală... mălai. Sau salam. Sau unt. Sincer, nu-mi amintesc ce aliment, care lipsea de obicei din galantare, se vindea chiar în acea zi. Am stat împreună cu sor-mea la coada formată imediat, ne-a venit rândul, dar vânzătoarea a refuzat să ne vândă marfa, pe motiv că suntem minore. Am plecat spre casă - la maxim 10 minute pe jos de acolo şi i-am povestit mamei tărăşenia. Îmi amintesc ca ieri cum a scos ea mâinile pline de spumă din maşina de spălat rufe Albalux 9, le-a şters de fusta de pe ea, şi-a pus nişte sandale în p…

Dileme crăciunistice

De câteva zile mă căznesc să explic copilului (ăl mare) ceea ce nici mie nu mi-e prea clar, stau călare pe site-uri de review-uri şi cercetez magazinele, gândurile, cunoştinţele şi sufletele, online şi offline. Dar abia când am citit azi-dimineaţă la Ada şi am comentat cu ea şi prietenii ei pe Facebook, am văzut că oamenii sunt diferiţi, copiii sunt diferiţi, dar dilemele sunt comune.

Aşa că am zis, ia să "fur" eu ideea, şi să îmi scriu dilema în jurnalul de FamILIE.
Roxana nu vrea decât un singur lucru de la Moş Crăciun, pentru care, pentru că e scump, îşi înfrânează orice altă dorinţă: vrea un Wii. L-a şi găsit, a venit ieri cu el în braţe să mi-l arate, în timp ce eu mă uitam pe la combine frigorifice la Domo. Acela costa 499 lei. Din care are o parte (probabil jumătate, nu ştiu sigur), primiţi cu nu-mai-ştiu-ce ocazie, cu care vrea "să îl ajute pe Moşu". Sigur, sunt ai ei şi ai Ilincăi, împreună, dar Ilinca are încredere în alegerea surorii mai mari, ca să zic …

Dear Diary,

Dear Diary,

I'm very sorry for bothering you...

Bun venit pe lume!

Image
La noi în ţară, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore! Şocant, nu-i aşa?

Tot la noi în ţară, un sfert din femeile însărcinate vin la medic doar atunci când nasc, un număr destul de mare de femei vin o singură dată pe parcursul sarcinii. Femeile preocupate de sarcină şi naştere reprezintă o minoritate, nu aceasta este imaginea în România, ci cea care le înfăţişează pe femei la medic rar şi haotic. Aceasta ar putea fi una dintre cauzele mortalităţii infantile.

La noi în ţară, există un mare deficit de personal medical în sistemul de sănătate, asistentele nu sunt suficiente şi sunt prost plătite, moaşelor nu le este pe deplin recunoscut statutul etc. Aceasta ar putea fi o altă cauză a mortalităţii infantile.

Dar cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor este naşterea prematură, determinând, potrivit statisticilor, mai mult de un milion de decese la nivel mondial. Cauzele incidenţei prematurităţii nu sunt cunoscute. Se cunoaşte însă faptul că, dintre aceşti bebeluşi,

Primul Nobel pentru literatură decernat unei femei: Selma Lagerloff

Image
Google marchează astăzi prin imaginea de mai sus 155 de ani de la naşterea scriitoarei suedeze Selma Lagerloff. 

Spre ruşinea mea, ştiam doar vag cine a fost doamna aceasta până anul trecut de Crăciun, când prietena mea şi mama finuţului nostru C. le-a oferit cadou fetelor o carte scrisă de autoarea suedeză. "Cartea de Crăciun" se numea cartea, şi am savurat-o eu înaintea fetelor. Este una din acele cărţi care probabil că le plac copiilor dintr-un motiv, dar noi o vedem cu ochii adultului, şi ne place din alt motiv.
Despre Selma Lagerloff puteţi găsi informaţii pe net (de exemplu, aici), dar mi se pare fascinant şi respectabil (poate şi puţin pro-feminist aşa...:) că ea a fost prima femeie care a primit premiul Nobel pentru Literatură - în anul 1909 se întâmpla acest lucru. În plus, ea a fost şi prima femeie admisă în Academia Suedeză în anul 1914.

Dust if you must. Despre cum să (nu) faci cureţenie de Crăciun. Or ever!

Se apropie Crăciunul. Nu, nu, nu despre brăduleţ sau bomboane vreau să vă povestesc. Crăciunul e şi acea vreme în care, de fapt înainte de care, ne punem problema... curăţeniei de Crăciun.
Şi momentul în care îmi amintesc, invariabil, de poezia:

Şterge praful, dacă trebuie

Şterge praful, dacă trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare,
Să coci o prăjitură sau sa plantezi o sămânţă,
Cântărind diferenţa între a vrea şi a avea nevoie? 

Şterge praful, dacă trebuie, dar vezi că nu prea e timp,
Când sunt râuri în care să înoţi şi munţi pe care să te caţeri,
Muzică de ascultat şi cărţi de citit,
Prieteni de iubit şi viaţă de trăit. 

Şterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo afară,
Cu soarele în ochii tăi, cu vântul prin părul tău,
O fulguială de zăpadă, o răpaială de ploaie.

Această zi nu se va mai întoarce niciodată. 
Şterge praful, dacă trebuie, dar ţine bine minte
Bătrâneţea va veni şi ea nu e întotdeauna blândă.
Iar când va fi să te duci, şi va trebui sa te duci…

Muzica pe pâine? Muzica din faşă!

Image
Întâlnirea cu muzica de săptămâna trecută la invitaţia Anei de la Mămica Urbană mi-a prilejuit introspecţii în primii mei ani de mămicie. De fapt, contactul copiilor mei cu muzica a început încă din burtică - ascultam mult muzică, citisem şi eu că le-ar face bine bebeluşilor încă nenăscuţi, mie îmi place muzica, aşa că m-am gândit că rău oricum n-are cum să facă nimănui.

Apoi aflasem (cred că de pe un forum de mămici) de DVD-urile educative Baby Einstein şi am reuşit să mi le procur pe toate şi să i le pun Roxanei. Că după aceea am auzit, aşa cum se întâmplă legat de orice, şi păreri diametral opuse, care blamau "pusul copilului la TV atât de mic", chiar dacă la Baby Einstein, asta e altă discuţie! Eu am preferat să păstrez o măsură în lucruri şi am continuat ceea ce mi s-a părut că îi face bine.

Roxana a ascultat şi văzut Baby Einstein de când încă nu putea să stea în funduleţ, o ţineam eu în braţe şi ea asculta fascinată acorduri de muzică clasică, aranjate astfel încât să…

Miracolele se întâmplă... cu ajutorul oamenilor

Image
Prietena mea medicul pediatru Liliana Pârlea ne transmite veştile bune atât de aşteptate, în cazul micuţului David. Iată mai jos mesajul ei:

"Nu vă ascund că abia aşteptam să pot să vă trimit acest mesaj. Astăzi, după 1 luăa fără 4 zile, micuţul David s-a întors acasă. (...) Iarăşi nu vă ascund că am trăit nişte momente emoţionante. Aproape întreaga familie l-a aşteptat: tatăl, bunicul, mătuşa şi unchiul. Nu mai conteneau cu mulţumirile că noi toţi am avut încredere în copil mai mult decât au avut ei. Nu mai aveau cuvinte şi emoţiile îi copleşiseră pe rând pe toţi. 

Cea mai mare parte a misiunii noastre s-a consumat. Momentan aşteptăm factura de la spitalul din Bruxelles pentru cheltuielile care nu sunt prinse în formularul E112. (...)
Vă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi făcut. Şi vă mulţumesc, mai ales pentru că astăzi am reuşit să demonstrăm multor persoane extrem de reticente la acţiunea noastră iniţiala că dacă oamenii se mobilizează şi au încredere în Dumnezeu, miracol…

Noutăţi bune despre David, micuţul luptător

Continui să vă scriu din partea dnei doctor Liliana Pârlea, prietena mea. Micuţul David, despre care vă scriam, a fost operat în Belgia pe 18 octombrie. 
"Intervenţia a durat în jur de 9 ore, totul a decurs conform planului şi a fost un succes. Urmează o perioadă de recuperare, în care micuţul va mai rămâne intubat 5-6 zile, sedat, şi în care inima lui va avea timp să se obişnuiască cu noua structură şi să înveţe ce are de făcut. Apoi, încet-încet va rămâne cu medicaţie din ce în ce mai puţină şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, peste aproximativ 1 luna va reveni acasă.
Ar trebui ca în acest moment să încep să mulţumesc unor oameni deosebiţi care au făcut ca acest lucru extraordinar să se întâmple şi ca această viaţă să nu fie pierdută datorită indiferenţei. Lista este lungă şi mi-e teamă că dacă nominalizez, voi uita pe cineva. Aşa că vă mulţumesc tuturor, de la doctori până la persoanele fără legătură cu actul medical, pe care nu le cunosc, dar care au ales să ajute. 
Voi reveni în c…

Traumele din viaţa noastră şi cum să trăim cu ele

Image
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la copilăria mea de după ce a murit tata, parcă mă umplu şi acum de ... un sentiment ce aduce cu ură, şi mă cuprinde o stare indescriptibilă de nervi. Sunt geloasă pe toţi cei care au cui spune "tată". Am trecut de mult de autocompătimire, nu-mi mai vine să plâng că tata nu m-a văzut niciodată cu coroniţă pe cap la sfârşit de an şcolar (pentru că a murit chiar înainte de a începe eu şcoala), sau că nu m-a văzut mireasă. Îmi vine să urlu că nu ştiu să fiu suficient de echilibrată, pentru că sunt convinsă că echilibrul e atunci când creşti cu ambii părinţi alături. Este ceea ce vă mai povesteam eu că simt ca şi cum aş fi crescut cu o singură aripă. Una bună, una trainică. Dar una singură.

De fapt, copilăria mea se împarte în "înainte" şi "după" această traumă. Din "înainte" nu am prea multe amintiri, eram mică, tata a murit când eu aveam doar 7 ani. Iar "după" este ... total atipic faţă de o…

Michael Thompson, la o lună

O lună s-a scurs de când Michael Thompson ne-a vizitat şi ne-a vorbit, ne-a luminat şi nu ne-a judecat rolul de părinţi. Dar deşi o lună plină cu de toate s-a scurs de-atunci, mie încă îmi răsună în urechi unele din vorbele lui. Am luat parte doar la o secţiune (din cele patru) ale conferinţei, dar foarte folositoare. Şi anume, la cea în care ne-a vorbit despre "Creşterea unor copii responsabili" (How to raise responsible children) şi, respectiv, "Presiunea pe copil" (The pressured child).

1. De-o pildă, aud şi-acum îndemnul de a nu pune presiune pe copilul şcolar. Aş putea spune că acesta a fost cel mai mare câştig al meu, după conferinţă. Am realizat că ar putea fi adevărat ceea ce mi-a mai spus şi alteori soţul (dar eu ziceam atunci că doar mă contrazice, nu vrea să îmi acorde susţinerea în creşterea şi educarea copiilor noştri etc). Şi anume - că poate nu tuturor le place să înveţe aşa cum mi-a plăcut mie (şi îmi place încă). Adică, să tocesc, să exersez, să ti…

Micuţul David pleacă la operaţie!

Mulţumiri tuturor celor care aţi făcut acest lucru posibil! Iată mesajul doamnei doctor:
Avem veşti bune, de fapt foarte bune! Sâmbătă discuţia cu părinţii a decurs foarte bine, domnul Dr Alexandru Cornea - un profesionist desăvârşit - ne-a ajutat enorm convingând familia Anghel de ceea ce trebuie să facă. Aşadar, astăzi (ieri, luni 14 octombrie - n.m.) avem paşaport, declaraţii notariale şi o familie nerăbdătoare să opereze piticul.
Eroul zilei de azi se numeşte Cosmin Petrescu. Cosmin, nu ştim prin cine a ajuns la tine acest mesaj însă îţi mulţumim din nou atât ţie, cât şi prietenilor tăi pentru tot efortul şi rezultatele de astăzi. În cursul zilei de maine (marţi, 15 octombrie - n.m.) vom definitiva rezervările la Tarom pentru zborul de joi dimineaţă către Bruxelles. Biletele pentru David (el ocupă 8 locuri!) şi cei 3 însoţitori (o mămică şi doi medici) vor costa sub 1.000 Euro - Cosmin ne-a obţinut atât preţuri, cât şi condiţii extraordinare de zbor.
Plecăm la Bruxelles şi nu la …

Veşti bune şi obstacole pentru micuţul David

Vă ţin la curent cu situaţia lui Gabriel-David de la Filantropia. Redau mesajul de la medicul Liliana Pârlea:
"Salutare din nou!
Astăzi (vineri 11 octombrie) a fost o zi lungă...  Avem veşti bune, dar şi ceva obstacole de depăşit.
Am primit atât pe email, cât şi telefonic, OK-ul clinicii din Massa (Italia)! Citez din mesajul domnului doctor Bruno Murzi (directorul acestei clinici):
"Carissima  Dottoressa , grazie per presentarmi il caso di questo piccolo bambino . Penso sia possibile una correzione in un singolo intervento , anche se considerando la patologia dell'arco aortico bisogna considerare la possibilità di un 20% di reintervento futuro .Certamente avrei bisogno di vedere le immagini , ma dal vostro ottimo report mi sembra di poter dire che sia possibile una correzione completa .  Noi possiamo prendere il bambino con il modello E112 e , se voi volete trasferircelo , vi faremo avere una lettera di accettazione urgente in modo che il bambino possa venire già la pros…

Aseară ţi-am luat ... ciorapi

De ieri sunt fericita posesoare a încă 2 perechi de ciorapi medicinali de compresie! Ura, aşteptam comanda asta de vreo lună! Scumpi ca naiba, dar nah, ce să faci dacă sunt şi foarte necesari?!

Dar ce sunt ciorapii de compresie şi de ce îmi sunt ei necesari mie?
Datorită (sau "din cauza", în cazul meu) gravitaţiei, când stăm în picioare, sângele se duce în jos. Când mergem, muşchii pompează sângele şi îl trimit înapoi în sus, în circuitul sangvin normal, spre inimă. Vorba aia, mersul pe jos face piciorul frumos! :)

Ei bine, atunci când ai avut o problemă la picioare (cum am avut eu tromboza venoasă profundă, iar acum am acest sindrom post-trombotic, cu hipercoagulabilitate), sângele nu se duce în sus, înapoi în circuitul normal la fel de repede ca la un om "normal", ci trebuie un pic ajutat. Iar aceşti ciorapi de compresie asta fac: acţionează ca o pompă asupra venelor, trimiţând sângele în sus.

Şi aceşti ciorapi speciali sunt pe mai multe grade de compresie: de la…

Îngeraşul de la Filantropia aşteaptă încă ajutorul nostru

Revin cu informaţii actualizate legate cazul copilaşului de la Filantropia despre care vă mai scriam aici, informaţii furnizate de prietena mea, medicul Liliana Pârlea:
1. starea copilului este stabilă, permiţându-ne să încercăm trecerea progresivă de la ventilaţie mecanică (ventilator) la respiraţie parţial asistată (pentru a-l pregăti pentru eventual transport cu avion de linie).
2. clinica din Israel a răspuns: din păcate pentru noi, întreaga echipă este plecată în Tanzania unde operează în regim de voluntariat
3. clinica din Germania ne-a anunţat că medicul nostru de legătură (dr. Săndică) este plecat la un congres pentru cel puţin o săptămână
4. aşteptăm răspuns de la o clinică din Massa (Italia)
5. tot în Italia am luat legătura şi cu un medic gastroenterolog de la centrul de transplant Pisa (pe care o cunoaştem în persoană), ce urmează a distribui raportul medical colegilor săi de specialitate pentru eventuale alte sugestii de clinici
6. urmează să cerem ajutor logistic (tot î…

Weekend cu prichindei şi prichinduţe

Image
Ştiută fiind pasiunea Roxanei pentru personajul Habarnam şi ceilalţi prichindei din seria lui Nicolai Nosov - are toate cele trei volume, pe primul rămas moştenire de la mine, din 1985, le-a citit pe primele două şi l-a început deja pe al treilea, a savurat piesa de teatru omonimă de la Odeon -, ne-am bucurat să aflăm că Studio Creativ organizează un atelier de ilustraţie de carte pe această temă. Şi cum vroiam de mult s-o cunoaştem pe Doina Anghel, coordonator de proiect, adică autoarea frumoaselor ateliere şi cursuri de creativitate pentru copii, am purces la fapte. Aşa că ne-am înfiinţat sâmbătă de la ora 15.00 şi duminică de la ora 11.00 la Cărtureşti Verona, locul de desfăşurare al atelierelor. Alte ateliere şi cursuri organizate de Studio Creativ sub îndrumarea Doinei şi a altor profesori au loc la sediul propriu din Bd. Ferdinand, aşa cum aflaţi de pe site-ul B24Kids.

Ce mi-a plăcut la atelier:
- mulţi dintre copii se cunoşteau deja, sunt clienţi fideli ai cursurilor şi ateliere…

Un îngeraş are nevoie de ajutor

Luaţi de vârtejul treburilor zilnice, uităm cât de fericiţi suntem că suntem sănătoşi şi avem copii normali şi sănătoşi. Dar poate fi şi altfel. Şi când primesc un mesaj ca acesta, îmi vine să-mi iau copiii la piept şi să strig: "Mulţumesc, Doamne!"
Redau mai jos (cu acordul expeditorului) mesajul pe care l-am primit în weekend de la prietena mea şi pediatra (de urgenţă, de multe ori) a copiilor mei, Liliana Pârlea, care ne solicită ajutorul legat de un caz medical al unui bebeluş de 2 săptămâni. Ajutor care poate veni de la noi, de la voi, fie financiar, fie prin a face cunoscut cazul. Veţi fi ţinuţi la curent dacă alegeţi asta.
Bună dragilor,
Pentru cei dintre voi care nu mă cunosc, numele meu este Liliana Pârlea şi sunt medic rezident pediatru la Spitalul Filantropia, secţia Terapie Intensivă Neonatală. Îndrăznesc să vă aduc la cunoştinţă cazul disperat al unui copil de 15 zile (astăzi - sâmbătă, 5 oct. - n.m.), a cărui viaţă atârnă de un fir de păr, aflat în secţia noas…

De ce nu mai scriu pe blog

Am furat titlul ăsta, pentru că am vrut să mă apuc să scriu pe blog acum, şi mi-am dat seama că mi-ar trebui câteva zile de stat cu laptopul în braţe, fără să fac nimic altceva, ca să aştern pe hârtia asta electronică tot ce aş avea de povestit.

Păi să vedem ce am/aţi ratat şi cam despre ce vreau să scriu, la un moment dat:
- despre Moldova şi cât de frumoasă a fost plimbarea noastră prin ea, despre mănăstiri, cetăţi şi cazări, despre chei şi lacuri, despre ce ţară frumoasă avem, chiar aşa, locuită...
- despre ultimul film al lui Wong Kar Wai, The Greatmaster, pe care l-am văzut la o oră târzie de început de toamnă la cinema, despre un alt film de animaţie la care am fost cu copiii de ziua Roxanei, despre ziua Roxanei, despre ziua Ilincăi...
- despre prima carte pe care am citit-o a lui Haruki Murakami şi impresia puternică pe care mi-a lăsat-o, depsre alte cărţi citite în această vară...
- despre noi, în vizită de lucru şi joacă la Elefănţelul curios şi vesel...
- despre Skirt Bike d…

La scăldat

- post salvat din drafts. sincer, nu mai ştiu unde vroiam să ajung, dar îl postez totuşi... poate îmi amintesc într-o bună zi :)) la cât de rar şi dezlânat scriu pe blog în ultima vreme, ce mai contează încă o introducere care nu duce nicăieri?! :))

Eram în clasa întâi când un antrenor de la Bazinul Naţional zis şi 23 august venea să ne ia de la şcoală, după ore, ca să ne ducă la un curs de iniţiere înot. După cursul respectiv ne aduceau şi înapoi la şcoală, de unde ne preluau "aparţinătorii". Pe vremea aceea, aceste cursuri erau oferite gratuit din mărinimia statului român. Vorbim de anul de graţie 1982. Toţi copiii din clasă mergeau - na, cine nu ar fi vrut să înveţe şi copilul lui să înoate, după ore, pe gratis. Mai puţin eu şi încă o fată - nu mai ştiu cum o chema, cred că nici nu a fost prea mult timp colegă cu noi, dar eu aşa îmi amintesc, că mai aveam încă o colegă de suferinţă în dorinţa mea arzătoare şi la fel de interzisă de a mă bălăci în apă. Motivul ei nu mi-l a…

Roger Waters, 10 years after

Image
În urmă cu mai bine de 10 ani, mai precis pe 15 iunie 2002, am asistat la cel mai măreţ, magnific, complex - nu concert, ci spectacol integral, de-a dreptul. Roger Waters pe Kisstadion, la Budapesta. Păstrez încă biletele drept amintire.

Ţin minte că evenimentul m-a frapat prin muzică (mărturisesc sportiv că nu ştiam toate cântecele, am făcut parte dintr-un grup din generaţia mea, la care Pink Floyd a prins doar pe alocuri, în sensul că personal, albumele mai digerabile le ştiam şi le ştiu încă pe dinafară, le ascult încă "în buclă", dar altele gen "Ummagumma" abia dacă le-am ascultat o dată şi am decis că nu îmi plac).

M-au frapat de asemenea, pentru că nu mai văzusem nicicând până atunci într-un concert, efectele luminoase şi vizuale, auzeam replici de jur împrejurul nostru, ca la o piesă de teatru "săraund"... Atunci am pus rezultatul miraculos la care am asistat pe seama măiestriei lui Waters şi a echipei lui, dar am socotit că un rol major l-a avut ş…

Casa verde

Atenţionare: postul acesta reprezintă tema pentru acasă pentru ultima şedinţă a cursului de scriere creativă. Faptul că apare aici este în primul rând o modalitate la îndemână de a transporta textul de acasă la sala de curs, text scris în format electronic acasă de această dată. A se percepe ca atare! ***
Casa verde
Mă cheamă Amalia, aşa cum au decis mama mea, Amina, împreună cu cele două surori ale ei, Adela şi Adina. Toată partea feminină din familia noastră primişte la naştere nume care încep cu A, ce ziceţi de asta?! M-am născut în ultima odaie a unei case întunecate din Timişoara. Am crescut printre mobile vechi şi cărţi în latină şi greacă veche, dar şi printre mumii umane. Toţi ai casei se aflau acolo de cel puţin de un veac. Şi nici după moartea lor nu sunt foarte sigură că au plecat, căci mai aud şi-acum şoapte albastre pe scară sau râsete sumbre în pod.
Povestea aceasta este despre mine şi despre iubitul meu, Marius. Doctorul Marius Drăgănescu, un eminent psihoterapeut din Capit…