Thursday, March 21, 2013

Fericirea mâinilor murdare

Din seria, ce pot face două mâini dibace, azi am plantat primele mele muşcate în jardiniera de la geam!

Le-am achiziţionat în tăviţă de 10 bucăţi (erau 9, nu le-am numărat la magazin şi am luat ţeapă) de la un magazin de specialitate - unde una vezi în pliantul de prezentare, şi anume multe multe tipuri din cele mai frumoase flori, şi alta găseşti la faţa locului, şi anume doar 2-3 chestii uscate, neînflorite sau deja trecute, şi unde doar cele mai scumpe erau mai bine reprezentate.

Nici ale mele nu au avut flori, doar una singură, de fapt, dar sper să înflorească şi celelalte.

Cine practică grădinăritul ăsta de ghiveci, măcar, dacă nu la scară mai mare, ştie că nu e mare lucru să scoţi din tăviţă câteva flori şi să le plantezi în ghiveci sau jardinieră, să pui pământ şi să le uzi. N-o fi mare lucru când faci asta natural. Dar când mereu mi se usucă plantele, sau se îneacă, ale mele nu înfloresc, nu ştiu ce sol şi ce lumină le trebuie, când eşti începător şi nu ştii dacă ai ales pământul care trebuie, dacă le-ai udat suficient, e mare lucru să pui 3-5 fire de muşcate!




Însă altceva vroiam să vă povestesc - despre senzaţia pe care o ai când îţi îndeşi mâinile în ghiveci, când aşezi tu pământul pe lângă floare, când îl plămădeşti... senzaţia aceea a lucrului făcut de tine, a murdăriei de pe sub unghii (data viitoare voi folosi mănuşi, totuşi). Care vine la pachet cu senzaţia că ţi se goleşte mintea, nu mai există probleme, nu mai există temeri şi tot ce ai de gândit este cum să aşezi floricica aia cât mai corect, să-i fie ei cât mai bine, să se prindă şi să înflorească. Priceless, credeţi-mă!

Nu ştiu cât grădinărit o să fac eu la viaţa mea, dar măcar pentru senzaţia asta o să mă mai vedeţi cu mâinile murdare de pământ din când în când.



Foto: primele mele "opere de artă": Kalanchoe şi Muşcată albă, Muşcată roşie şi Gardenia (acum fără flori, dar plină de bobocei) adusă din Grecia (am şi o Hortensie adusă tot din Grecia, a suferit mult săraca, era mare-mare, cum n-am văzut la noi nicăieri, dar s-au uscat 2 din cele 3 fire, nici al treilea nu mai are floare, dar sper să înflorească afară), şi jardiniera cu muşcate mici de la fereastră.

No comments:

Post a Comment

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)