Tuesday, November 26, 2013

Dileme crăciunistice

De câteva zile mă căznesc să explic copilului (ăl mare) ceea ce nici mie nu mi-e prea clar, stau călare pe site-uri de review-uri şi cercetez magazinele, gândurile, cunoştinţele şi sufletele, online şi offline. Dar abia când am citit azi-dimineaţă la Ada şi am comentat cu ea şi prietenii ei pe Facebook, am văzut că oamenii sunt diferiţi, copiii sunt diferiţi, dar dilemele sunt comune.

Aşa că am zis, ia să "fur" eu ideea, şi să îmi scriu dilema în jurnalul de FamILIE.

Roxana nu vrea decât un singur lucru de la Moş Crăciun, pentru care, pentru că e scump, îşi înfrânează orice altă dorinţă: vrea un Wii. L-a şi găsit, a venit ieri cu el în braţe să mi-l arate, în timp ce eu mă uitam pe la combine frigorifice la Domo. Acela costa 499 lei. Din care are o parte (probabil jumătate, nu ştiu sigur), primiţi cu nu-mai-ştiu-ce ocazie, cu care vrea "să îl ajute pe Moşu". Sigur, sunt ai ei şi ai Ilincăi, împreună, dar Ilinca are încredere în alegerea surorii mai mari, ca să zic aşa...

Problema mea este: merită? În epoca în care nu mai putem ţine pasul cu tehnologia (apropos - mie mi s-a spus că sunt demodată rău cu sistemul meu de operare XP pe laptopul care uruie ca moara când îl deschid!), un Wii va deveni istorie înainte să-l scoatem din cutie!

Şi dacă îi aduce Moş Crăciun un Wii, înţeleg că îi trebuie şi jocuri pentru el, care costa cam 100 lei bucata. Şi accesorii gen "remote", palete şi alte chestii. Că este cel mai "gesture controlled" joc, se ştie. Când o să aibă timp să se joace cu el? căci nici de altele nu prea are timp... Acum abia dacă adună 2 ore puse cap la cap pe săptămână de desene, tabletă sau alte electronice. Nu că ar fi rău, apucăm să jucăm un Boardgame cel puţin, lucrăm la gherghef, dacă e frumos ieşim în parc... 

Soţul zice să-mi imaginez că îşi doreşte ceva cu totul imposibil de adus, atunci ce aş face? Atunci sigur i-aş zice NU şi i-aş explica frumos că nu se poate. Dar când poţi să faci un efort (mare, dar îl faci), cum e?
Sau, tot pe lista pentru Moş Crăciun iniţial au fost Furby sau o Zână care zboară singură, preţurile fiind de circa 300 şi circa 200. La astea am găsit argumentul că am depăşit vârsta şi altele asemănătoare şi au înţeles.

Parcă văd că dacă îi aduce Moşu' Wii, se va juca puţin cu el şi apoi va zăcea încă o cutie inutilă prin casă. (şi mi-e ciudă că aş putea face altceva mai util cu banii ăia, care nu ne dau afară din casă) Dacă nu îi aduce, o să mă simt vinovată că nu i-am îndeplinit dorinţa. Dacă o conving să-şi dorească altceva, nu va ajunge frustrată?

Din aceste dileme nu putem ieşi. Help, help, heeeelp! 
Voi cum faceţi cu copii de 8 ani (şi 6 cea mică)? Ce le aduce Moş Crăciun? Cum trec ei peste frustrarea de a fi cerut ceva şi a primi altceva?

Saturday, November 23, 2013

Wednesday, November 20, 2013

Bun venit pe lume!

La noi în ţară, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore! Şocant, nu-i aşa?

Tot la noi în ţară, un sfert din femeile însărcinate vin la medic doar atunci când nasc, un număr destul de mare de femei vin o singură dată pe parcursul sarcinii. Femeile preocupate de sarcină şi naştere reprezintă o minoritate, nu aceasta este imaginea în România, ci cea care le înfăţişează pe femei la medic rar şi haotic. Aceasta ar putea fi una dintre cauzele mortalităţii infantile.

La noi în ţară, există un mare deficit de personal medical în sistemul de sănătate, asistentele nu sunt suficiente şi sunt prost plătite, moaşelor nu le este pe deplin recunoscut statutul etc. Aceasta ar putea fi o altă cauză a mortalităţii infantile.

Dar cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor este naşterea prematură, determinând, potrivit statisticilor, mai mult de un milion de decese la nivel mondial. Cauzele incidenţei prematurităţii nu sunt cunoscute. Se cunoaşte însă faptul că, dintre aceşti bebeluşi, 75% ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor performante.


Acestea au fost o parte din concluziile discuţiilor în cadrul întâlnirii între Salvaţi copiii şi mămicile bloggeriţe la Maternitatea Cantacuzino săptămâna trecută.

Campania "Bun venit pe lume", iniţiată de Salvaţi copiii doreşte pe de o parte să facă cunoscute riscurile la care se supun, pe ele însele şi sarcina, femeile care nu vin la medic, să le conştientizeze, să informeze; iar pe de altă parte, să strângă fonduri cu care să doteze maternităţi.

Diferenţa dintre un copil născut prematur care supravieţuieşte şi unul care moare stă deseori în rapiditatea cu care prematurul este pus la incubator, acest uter extern; constă chiar în disponibilitatea acestor incubatoare în spital, în existenţa acestora. De aceea, această campanie urmăreşte strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi, pentru a ajuta astfel la prevenirea mortalităţii infantile. Campania este la a doua ediţie, la prima fiind dotate cu incubatoare 15 maternităţi.

Donaţiile se pot face fie prin SMS la 8833; fie prin "achiziţionarea" simbolică a unui body. Pe site-ul Salvaţi copiii au fost "atârnate" pe umeraşe 1900 de body-uri, cifră simbolică, egală cu numărul de copii care au murit în anul 2011; fiecare body simbolizează astfel un bebeluş care nu a mai apucat să îl folosească.

Campania "Bun venit pe lume" se desfăşoară în perioada 18 octombrie 2013 - 15 ianuarie 2014. Şi tu poţi scădea numărul copiilor care mor în România.


La finalul evenimentului la care am participat, am personalizat şi eu un body pentru susţinerea campaniei, cu ajutorul Anei Maria de la Ilik'Art. Am vrut să desenez modelele decorative ale unei ii tradiţionale româneşti (parţial, şi pentru că am în minte ideea că mediul rural cunoaşte mai bine fenomenul mortalităţii infantile).

Vă invit să personalizaţi şi voi, virtual, pe www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume, un body pe care să îl luaţi acasă. Veţi găsi acolo descrisă procedura de donaţie online şi veţi putea reduce numărul bebeluşilor care mor înainte de 1 an.

Primul Nobel pentru literatură decernat unei femei: Selma Lagerloff


Google marchează astăzi prin imaginea de mai sus 155 de ani de la naşterea scriitoarei suedeze Selma Lagerloff. 

Spre ruşinea mea, ştiam doar vag cine a fost doamna aceasta până anul trecut de Crăciun, când prietena mea şi mama finuţului nostru C. le-a oferit cadou fetelor o carte scrisă de autoarea suedeză. "Cartea de Crăciun" se numea cartea, şi am savurat-o eu înaintea fetelor. Este una din acele cărţi care probabil că le plac copiilor dintr-un motiv, dar noi o vedem cu ochii adultului, şi ne place din alt motiv.
sursa foto
Despre Selma Lagerloff puteţi găsi informaţii pe net (de exemplu, aici), dar mi se pare fascinant şi respectabil (poate şi puţin pro-feminist aşa...:) că ea a fost prima femeie care a primit premiul Nobel pentru Literatură - în anul 1909 se întâmpla acest lucru. În plus, ea a fost şi prima femeie admisă în Academia Suedeză în anul 1914.

Tuesday, November 19, 2013

Dust if you must. Despre cum să (nu) faci cureţenie de Crăciun. Or ever!

Se apropie Crăciunul. Nu, nu, nu despre brăduleţ sau bomboane vreau să vă povestesc. Crăciunul e şi acea vreme în care, de fapt înainte de care, ne punem problema... curăţeniei de Crăciun.
Şi momentul în care îmi amintesc, invariabil, de poezia:

Şterge praful, dacă trebuie

Şterge praful, dacă trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare,
Să coci o prăjitură sau sa plantezi o sămânţă,
Cântărind diferenţa între a vrea şi a avea nevoie? 

Şterge praful, dacă trebuie, dar vezi că nu prea e timp,
Când sunt râuri în care să înoţi şi munţi pe care să te caţeri,
Muzică de ascultat şi cărţi de citit,
Prieteni de iubit şi viaţă de trăit. 

Şterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo afară,
Cu soarele în ochii tăi, cu vântul prin părul tău,
O fulguială de zăpadă, o răpaială de ploaie.

Această zi nu se va mai întoarce niciodată. 
Şterge praful, dacă trebuie, dar ţine bine minte
Bătrâneţea va veni şi ea nu e întotdeauna blândă.
Iar când va fi să te duci, şi va trebui sa te duci odată şi-odată,
Tu, chiar tu însuţi, vei lăsa în urma ta mult praf.

Şi pentru că mi se părea cam şchioapă rima poeziei, chiar şi pentru secolul 21, am căutat şi în engleză şi da, e tradus din engleză. Iată şi originalul:

Dust If You Must
by Anonymous

Dust if you must, but wouldn't it be better
To paint a picture, or write a letter,
Bake a cake, or plant a seed;
Ponder the difference between want and need?

Dust if you must, but there's not much time,
With rivers to swim, and mountains to climb;
Music to hear, and books to read;
Friends to cherish, and life to lead.

Dust if you must, but the world's out there
With the sun in your eyes, and the wind in your hair;
A flutter of snow, a shower of rain,
This day will not come around again.

Dust if you must, but bear in mind,
Old age will come and it's not kind.
And when you go (and go you must)
You, yourself, will make more dust.

Monday, November 18, 2013

Muzica pe pâine? Muzica din faşă!

Întâlnirea cu muzica de săptămâna trecută la invitaţia Anei de la Mămica Urbană mi-a prilejuit introspecţii în primii mei ani de mămicie. De fapt, contactul copiilor mei cu muzica a început încă din burtică - ascultam mult muzică, citisem şi eu că le-ar face bine bebeluşilor încă nenăscuţi, mie îmi place muzica, aşa că m-am gândit că rău oricum n-are cum să facă nimănui.

Apoi aflasem (cred că de pe un forum de mămici) de DVD-urile educative Baby Einstein şi am reuşit să mi le procur pe toate şi să i le pun Roxanei. Că după aceea am auzit, aşa cum se întâmplă legat de orice, şi păreri diametral opuse, care blamau "pusul copilului la TV atât de mic", chiar dacă la Baby Einstein, asta e altă discuţie! Eu am preferat să păstrez o măsură în lucruri şi am continuat ceea ce mi s-a părut că îi face bine.

Roxana a ascultat şi văzut Baby Einstein de când încă nu putea să stea în funduleţ, o ţineam eu în braţe şi ea asculta fascinată acorduri de muzică clasică, aranjate astfel încât să poată fi cuprinse de urechile bebeluşilor. Pentru cine nu le cunoaşte, acele DVD-uri sunt menite să iniţieze copiii în tainele muzicii, dar şi ale ritmurilor de tot felul, le prezintă mici acţiuni cu jucărioare şi chiar noţiuni expuse în alte limbi ale pământului - pentru ca urechea aceea cu care se nasc copiii, "dispusă" să înveţe orice limbă, inclusiv chineza sau araba, să nu se piardă.

Apoi am mai achiziţionat şi ale CD-uri cu muzică şi fel de fel de ritmuri în special în limba engleză, pe care le ascultam şi cântam împreună peste zi şi la culcare. Şi am observat că Roxanei îi plăceau, îi plăcea interacţiunea cu muzica, o liniştea să adoarmă pe muzică. A fost mereu un copil sociabil, poate tot datorită muzicii, nu ştiu. Acum prinde foarte uşor engleza, cu tot cu gramatică.

Mă apucă nostalgia când îmi amintesc cum spunea ea că vrea să asculte "Atofofan" - în traducere: (A cat came fiddling) "out of a barn" sau "Mami, pune tuincă tuincă Osana" - aţi recunoscut desigur celebrul "Twinkle Twinkle"! :) Dacă plecam undeva şi uitam CD-urile cu muzică acasă sau nu aveam la ce să le ascultăm, era bună şi cartea cu cuvintele în limba engleză, pe care urmăream cântecul şi imaginile, dar cântam eu - vocea mamei e cea mai frumoasă pentru urechile bebeluşului, nu? :)
Acum, la 8 ani, Roxana şi-a exprimat foarte clar şi româneşte dorinţa de a merge la concert... la Scorpions :)

Am repetat lucrurile şi la al doilea copil, la Ilinca, însă mai puţin, pentru că atunci deja Roxana era mai mare şi avea şi alte nevoi şi solicitări, iar Ilinca încerca (şi la fel face şi acum) să ţină pasul cu ea, ceea ce însemna că mai "ardeam din etape". Însă "dansam" (dacă dans se poate numi ţopăiala noastră pe ritmuri muzicale) împreună prin casă, mai ales în lungile zile de iarnă, când nu stăteam aşa de mult pe-afară. Filmuleţele pe care le-am înregistrat pe-atunci cu ele sunt un deliciu (desigur, atunci când nu mă fac să cad în butoiul cu melancolie după picioruşele alea dolofane şi dansatoare).

Asta se întâmpla aşadar începând cu anul 2005. Nu ştiam de grupuri de muzică şi mişcare pentru copii, şi de altfel, cred că nici nu existau la noi astfel de iniţiative.
Acum însă există şi sunt foarte apreciate. Aş merge şi eu cu copiii mei acolo - dacă am avea timp şi dacă nu am părea nişte uriaşi printre cei de acolo. Căci sunt recomandate copiilor între 4 luni şi 4 ani.

Este vorba de acele "Music classes" ţinute de Dana Toma, desfăşurate sub numele generic de "Learn with Music". Mai venisem noi în contact şi cu altă ocazie (despre care am povestit aici) cu aceste lecţii de muzică, ritm, mişcare şi socializare ale lui Daisy şi ştiu că le-am apreciat încă de atunci. Dana a lucrat în acest domeniu vreme de 10 ani în Statele Unite şi a adus franciza în România, pentru ca şi copiii români să se poată bucura de aceste lucruri.
Iuliana Sgârcitu şi Dana Toma

 Ce puteţi face însă dacă aţi depăşit, ca şi noi, vârsta pentru Learn with Music sau în continuarea acestor lecţii? Începând de la 4 ani puteţi urma cursurile şcolii de muzică ArioDante, potrivit dnei directoare Iuliana Sgârcitu. Dânsa a expus la evenimentul la care am participat săptămâna trecută o parte din beneficiile muzicii. Dintre acestea amintesc:
- muzica dezinhibă
- muzica formează urechea muzicală
- muzica educă ritmul, care reprezintă scheletul pe care se clădeşte muzica
- muzica e responsabilă cu coordonarea membrelor concomitent cu văzul şi auzul
- muzica stimulează concentrarea pe termen lung
- muzica e "înrudită" cu matematica - învaţă noţiuni de sfert de timp, jumătăţi de timp etc.
- muzica ajută la autocunoaştere, stăpânire de sine, autocontrol - deci pe plan emoţional
- muzica dezvoltă creativitatea şi sensibilitatea

După cum am arătat, mie îmi era evident că muzica nu poate decât să facă bine, pe termen scurt, mediu şi lung, chiar dacă nu ştiam exact s-o pun în cuvinte. Ceea ce am auzit la acest eveniment, precum şi experienţa personală a Anei Nicolescu cu Măriuca şi muzica, mi-au întărit şi mai mult covingerile şi mi-a confirmat că, instinctiv oarecum, am procedat bine când erau fetele mele mai micuţe. Şi că trebuie să continuăm să ascultăm muzică, măcar, dacă nu şi s-o cântăm.

Închei cu argumentul hotărâtor în favoarea muzicii: evenimentul desfăşurat sub titlul "Tu îţi ajuţi copilul să descopere lumea prin sunete?" a fost presărat cu câteva frumoase momente muzicale - cântate la pian şi voce de unele dintre elevele şcolii ArioDante. La finalul unuia dintre momente, când s-a oprit muzica şi s-a auzit liniştea, un bebeluş care sugea liniştit la sânul mamei în sală, a izbucnit în plâns supărat că nu mai aude muzică! A fost un moment de genul acela quod erat demonstrandum!

Şi de fapt acum închei cu menţiunea că evenimentul a avut loc în cadrul foarte frumos şi prietenos al Bibiliotecii Metropolitane Bucureşti - sediul din str. Tache Ionescu, aşa că am profitat de ocazie ca să-mi mai împlinesc un vis: să le fac copiilor (şi mie) abonament la biblioteca metropolitană! Aflaţi că au catalogul online, că au un bogat fond de carte pentru copii la filiala Ion Creangă (din Pţa Amzei) şi că aveţi acces cu acest abonament la toate filialele. O bilă albă pentru Biblioteca Metropolitană! Bilă neagră - că au atât de puţine filiale, dar suntem optimişti!

Friday, November 15, 2013

Miracolele se întâmplă... cu ajutorul oamenilor

Prietena mea medicul pediatru Liliana Pârlea ne transmite veştile bune atât de aşteptate, în cazul micuţului David. Iată mai jos mesajul ei:

"Nu vă ascund că abia aşteptam să pot să vă trimit acest mesaj. Astăzi, după 1 luăa fără 4 zile, micuţul David s-a întors acasă. (...) Iarăşi nu vă ascund că am trăit nişte momente emoţionante. Aproape întreaga familie l-a aşteptat: tatăl, bunicul, mătuşa şi unchiul. Nu mai conteneau cu mulţumirile că noi toţi am avut încredere în copil mai mult decât au avut ei. Nu mai aveau cuvinte şi emoţiile îi copleşiseră pe rând pe toţi. 

Cea mai mare parte a misiunii noastre s-a consumat. Momentan aşteptăm factura de la spitalul din Bruxelles pentru cheltuielile care nu sunt prinse în formularul E112. (...)

Vă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi făcut. Şi vă mulţumesc, mai ales pentru că astăzi am reuşit să demonstrăm multor persoane extrem de reticente la acţiunea noastră iniţiala că dacă oamenii se mobilizează şi au încredere în Dumnezeu, miracolele există."

Aşadar, totul e bine când se termină cu bine! 

Iată şi câteva fotografii cu micuţul David înainte de operaţie, făcute pentru paşaport, şi ieri la spital, unde au mers direct de la aeroport ca să mulţumească tuturor pentru ajutor.



Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...