Citesc în română, latină şi greacă veche. Citesc în engleză, franceză, ba chiar (texte mai scurte, nu literatură) în maghiară şi greacă modernă. Am citit abecedarul, manuale, cursuri, "reader"-e. Am citit cărţi în formatul lor clasic, pe hârtie, dar am citit şi "cerneală electronică". Blogguri, emailuri, postări pe Facebook... bilete de tramvai.
Citim pentru a călători în timp şi spaţiu, pentru a ne explora imaginaţia. Poţi parcurge mii de kilometri prin intermediul cărţilor. Nici măcar nu e nevoie de vreo agenţie de turism, nici măcar nu trebuie să pleci din mediul recomfortant al casei, al fotoliului tău preferat, la fereastră sau acolo unde ai locul tău preferat de lectură, cu o carte de călătorii în mână, poţi să fii în Sahara sau în vârf de munte, pe valuri înspumate sau în mijlocul Africii.
Cu cărţile istorice, poţi călători în în trecut. Poţi să te crezi muschetar sau să fii un cavaler, poţi să te afli în suita unei domniţe medievale sau să fii chiar tu regina Angliei.
Mai mult decât atât, îţi poţi imagina lucruri inexistente, prin lectura cărţilor de ficţiune. Imaginaţia este limita!
Citim ca să ne distrăm. Cărţile rămân unul dintre cele mai bune şi mai accesibile modalităţi de distracţie.
Citim pentru a afla lucruri noi. Despre lume, dar şi despre noi înşine. Poţi ajunge să te cunoşti mai bine, să-ţi accepţi limitele, să devii mai bun, sau să îi înţelegi pe cei din jur.
Uneori mai citim şi din snobism - unele cărţi trebuie citite. Nu poţi să treci prin viaţă fără să fi citit "Cel mai iubit dintre pământeni", de exemplu, ca să menţionez primul titlu care-mi vine în minte acum.
Lectura te ajută să-ţi îmbogăţeşti vocabularul. Nu poţi să continui să faci remarci de genul "m-am simţit wow!" sau "arăţi cool". Şi nu vei putea să ieşi din această capcană cu vocabularul de la ştiri şi reality shows. Consider că avem datoria să vorbim şi să scriem corect în limba maternă. N-am să iert niciun "decât" folosit greşit (adică în propoziţii afirmative) şi nicio virgulă între subiect şi predicat!
Citesc... pentru că pot! Şi mă consider norocoasă că am mers la şcoală (bunica mea, de exemplu, făcuse doar 2 clase, şi îi părea rău că nu a mai putut să continue). Tot din experienţa personală, la spital fiind în urmă cu un an, am aflat că doamna din patul de lângă mine nu făcuse carte. Şi am avut dintr-o dată, pe lângă suferinţa mea, pentru care mă aflam în spital, revelaţia tristă a goliciunii vieţii ei. Mi-am dat seama că, de fapt, nici măcar nu pot cuprinde cu gândul, imaginaţia mea este limitată atunci când vine vorba să-mi proiectez o viaţă fără lectură, fără citit, fără scris, fără să mă uit peste umărul fetiţei mele când îşi face temele. Nu pot şi nu vreau să-mi imaginez viaţa fără citit!
No comments:
Post a Comment