Aventurile lui Hermann ... în faţa copiilor

Am fost cu fetele la Aventurile lui Hermann, în sfârşit, după lupte seculare care au durat... cam de când am aflat eu de la Mira că Lumea lui MOMO a realizat acest spectacol şi până ieri. În timp ce mă uitam la spectacol, de pe un scăunel haios de la Clubul Ţăranului Român, îmi tot veneau în minte diverse gânduri, din care am desprins concluzia că nu e chiar o joacă de copii să faci spectacole... pentru copii! Mi se pare extrem de greu să găseşti limbajul de dincolo de cuvinte cu care să te adresezi unor copii de vârste diferite - erau acolo copilaşi de-abia mergători (deci pe la 1 an), şi până pe la 8-9 ani; şi cu gusturi diferite - gusturile copiilor se educă, dar nu puteţi nega acele lucruri, care ţin de chimie dacă vreţi, acel ceva care-ţi place sau nu fără explicaţii!

Urmăriţi pe B24Kids când se joacă Hermann şi mergeţi să-l vedeţi.

Există o restricţie de vârstă şi sex a actorilor. Astfel, băieţelul de 10 ani Hermann din poveste este jucat de o actriţă în jur de 30 de ani, după umila-mi estimare. Însă actriţa (Toni Zaharia) s-a descurcat nu onorabil, ci excelent! Până la finalul piesei aş fi jurat că am văzut un băieţel de 10 ani!

Apoi s-a cam dus vremea spectacolelor pentru copii din vârful scenei - şi al buzelor actorilor. Acum interactivitatea este la rang de cinste. Iar aceasta este destul de greu de obţinut. Deci să vedem: avem în sală o gaşcă neomogenă de copii, din medii diferite, başca aflaţi alături de părinţi deci "cenzorii", la teatru deci într-un mediu străin. Însă dacă reuşeşti să îi citeşti, să le captezi atenţia şi să le adresezi întrebările potrivite, glumele potrivite, poţi să fii sigur că i-ai cucerit. Aşa cum a reuşit Hermann ieri, împreună cu Clara Flores, actriţa care juca pe rând rolul mamei, al omului de la circ, al bătrânei şi altele. Copiii le-au mâncat din mână... la propriu, căci la un moment dat, personajele au coborât de pe scenă şi au împărţit copiilor morcovi.

Poate ar trebui să scriu şi despre ce aş mai fi văzut eu personal acolo...
Păi, m-a deranjat un pic ritmul poveştii. Le-am întrebat pe fete şi se pare că la nivelul lor nu a existat problema asta, însă mie mi s-a părut că parcă totul merge prea repede, acţiunea era înfăţişată într-o viteză prea mare, treceau de la una la alta imediat, iar actriţa are şi darul de a vorbi foarte repede. O fi din cauză că îmbătrânesc eu, sau tineretul ăsta face totul muuult mai repede decât "pe vremea mea" :)

Apoi personal, dacă aş fi fost copil, mi-ar fi plăcut un decor acolo, chiar şi minimalist, în schimbul niciunui decor. Dar din nou fetele mi-au spus că aşa au putut să-şi imagineze ce decor vor, şi poate pe asta au mizat şi realizatorii spectacolului - câţi copii în sală, atâtea versiuni de decor imaginate de ei!

La final apare în scenă şi cartea care stă la baza spectacolului: "Lungul drum către Santa Cruz", de Michael Ende. Este un drum asumat al Lumii lui MOMO de descoperire a cărţilor prin teatru. Pentru că, aşa cum se încheie spectacolul, "Fiecare din noi are de dus un mesaj secret şi de făcut un drum lung".

Şi când mă gândesc că exact pe drumul spre teatru, la radio era emisiunea "Spectator de sacrificiu", iar eu m-am gândit că asta sunt şi eu atunci când merg cu fetele la piese pentru copii, un spectator de sacrificiu. Nici vorbă! M-am distrat de-adevăratelea şi am petrecut o oră frumoasă în compania lor. Mulţumim, Mira şi Lumea lui MOMO!