Thursday, May 8, 2014

Amintiri în sepia unui aparat foto defect

Oare ar şti să-mi repare aparatul foto? Ar putea să-l facă din nou funcţional? Sau ar fi deja depăşit de tehnica contemporană? L-ar desface în părţile componente pe care i le-ar şterge cu grijă de praf, sau l-ar depozita pe un raft, spre luare-aminte?

Din ce îmi povesteşte mama şi din puţinele mele amintiri cu el, tatăl meu repara aparate foto şi făcea poze, o debara din casă era laborator foto, cu cameră obscură, soluţii în sticluţe mari şi mici, colorate în maro sau albastru, tăviţe mari şi mici, majoritatea din plastic verde, pense speciale, poze alb-negru şi color înşirate pe frânghia de la bucătărie.... Ani de zile după aceea mai găseam prin casă diverse cutii şi cutiuţe de carton, hârtie foto albă şi lucioasă, ghilotine de tăiat pozele frumos pe margine, punguţe colorate... Aparate foto Smena şi Exacta - le mai ştie cineva? Filme foto, plicuri portocalii pe care scrie ORWO... Amintiri din copilărie!

Îmi pare rău că nu am mai păstrat mai nimic din toate astea. Le-am folosit pe post de jucării mai excentrice şi evident, cu timpul s-au stricat, s-au pierdut... Iar ce mai era viabil, le-a dat mama "binevoitorilor" care s-au "oferit" să le ia...

Evident, după cum cizmarul n-are cizme, nici eu nu am prea multe poze cu tata. Un amic al meu scria o carte de poezie acum câţiva ani, cu titlul "Tata, doar fotografii". M-am gândit atunci că al meu ar putea fi numit "Tata, doar fotografii... cu alte persoane".

Astăzi, 8 mai, ar fi fost ziua lui. La mulţi ani, tăticule, acolo unde eşti! Să faci poze frumoase îngerilor! Şi pe Dumnezeu, da, să-l orbeşti cu bliţul!

O vreme am cochetat cu ideea că poate moştenesc de la el vreun mic talent la pozat. Nu pot să spun că am confirmat vreodată această presupoziţie, deşi mi-au ieşit, de-a lungul vremii, câteva fotografii destul de reuşite (pe unele intenţionez chiar să le printez pe pânză şi să decorez cu ele pereţii albi ai casei).

Astăzi, aparatul meu foto digital, achiziţionat de soţ în una din vizitele de lucru în Statele Unite, în urmă cu ceva ani, şade holbat pe masă, în faţa mea. Apăsarea butonului on/off îl face să scoată un ţiuit prelung, iar ecranul digital i se acoperă cu textul - neinteligibil pentru mine: "eroare obiectiv. se va oprit automat. repornire aparat".

S-a stricat în timp ce pozam copiii din clasa fiică-mii aia mică, la Ziua Talentelor din Săptămâna Şcoala Altfel. Şi nici nu am apucat să-i imortalizez pe toţi. (chiar aşa, foarte talentaţi copilaşii, şi lipsiţi de inhibiţii!)

Aşadar, în perspectiva vacanţei de vară cea aducătoare de mai mult timp de făcut poze, şi în lipsa chefului să fac research şi al banilor ca să cumpăr alt aparat foto, purced astăzi la căutarea unui centru (autorizat sau nu) de service pentru el. Poate că tot răul e spre bine, cine ştie, căci mai avea o mică hibă, dar cu care mă obişnuisem: avea un punctuleţ, o zgârietură pe sticla obiectivului, astfel că în ultima vreme toate pozele îmi ieşeau cu acel semn bunghit în frunte. Wish me luck!

Later edit: am fost de dimineaţă cu aparatul la un service autorizat Canon. S-a rezolvat: nu se poate! Adică e defect de tot, trebuie schimbat obiectivul, costul unui obiectiv nou fiind de 700 de lei. Plus taxa de diagnostic, dacă mi-l desfac ei acolo, vreo 60 de lei. Am aflat că G-urile sunt încă scumpe, foarte scumpe, modelul ăsta vechi al meu încă mai costă vreo 2.000 de lei, mi s-a confirmat că sunt foarte bune aceste G-uri, de aceea şi preţul ridicat...

Şi a rămas să mă gândesc dacă investesc în alt obiectiv sau în alt aparat. Parcă totuşi nu am acum 700 de lei de dat... Şi-aşa nu apuc să le sortez, sunt restantă la capitolul ăsta chiar şi cu cele de acum un an! Poate o să aleg o variantă "de concediu", am văzut că sunt şi pe la 200-300 de lei.

Şi vă las acum cu nişte poze făcute vara trecută, cu G12-le, bătrânelul meu (am citit că au ajuns deja la G16 şi G1X).

Fete fericite la ţară

Pisicile pe acoperişul fierbinte

Delta cea dragă, fireşte

Sfântu Gheorghe Deltă

Asta e una din pozele de printat pe pânză: apus de soare feeric în Deltă la Sfântu

O floare din multele de la Mănăstirea Secu, Bucovina, vara 2013

No comments:

Post a Comment

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)