Tuesday, March 31, 2015

Jurnal de alergător sedentar. Ziua 1

Alergător sedentar... şi un pic cam deprimat. Sau în pragul unei depresii, crize de nervi sau atac de panică. Sau poate tocmai le-am depăşit... Ah, anxietatea asta! :)

Deci marţi, 31 martie.

Locuim chiar vis-a-vis de (poate) cel mai mare parc din Bucureşti, parcul Pantelimon. La ora asta (9 dimineaţa), nu am întâlnit în parc decât 3 pazinci şi câteva femei care măturau şi strângeau gunoiul - da, nu vă miraţi, se face curat zilnic, să le ţină Dumnezeu obiceiul!:) Başca nici măcar un singur câine, şi un aer curat cum numai la marginea Bucureştiului poţi găsi (vorbesc de în zona asta, nu-mi ziceţi cum e la munte!)

Dar nu ştiu de ce, preferam să merg 1 oră cu maşina într-un trafic infernal până la Worldclass, ca să merg-alerg pe o bandă ca un şoricel de laborator, în căldura unei săli aglomerate! Cred că măcar pentru alergat, e mai bună varianta cu parcul! Pentru Aqua Gym, activitatea mea sportivă preferată (pentru că îmi place apa dar nu înot prea bine) voi rămâne fidelă Worldclassului şi instructoarei care ţine ora atât de fain!

În al doilea rând: în urmă cu 2 ani m-am pricopsit cu o tromboză venoasă profundă (traducere: tromb = cheag de sânge în venă, care împiedică circulația sangvină), agravată cu embolie pulmonară (traducere: cheagul ajunge în plămân şi poate bloca funcţionarea acestuia, putând duce chiar la deces). Pe scurt, am fost foarte aproape să-mi văd strămoşii! :)

Am scris eu mai multe atunci despre internarea mea în spital neaşteptată, despre evoluţia bolii şi tratament, şi despre ciorapii compresivi pe care trebuie să îi port. Între timp am mai făcut o serie de teste genetice (probele se trimit în Grecia, se face izolare de ADN "ca la cadavre", cum mi-a zis medicul hematolog), care au demonstrat că NU există niciun fel de deficienţă genetică pe care am moştenit-o şi pe care aş putea să o transmit la rândul meu fetelor. Deci - boala s-a declanşat atunci cel mai probabil pe fond nervos şi accentuată de factori dobândiţi (anticoncepţionale, fumat, sedentarism, schi). Şi voi duce cu mine toată viaţa hiper-coagulabilitatea, adică predispoziţia de a face cheaguri de sânge. Pe care o combat cu tratament cu anticoagulant, care la rândul lui poate duce, dacă nu e perfect calibrat, la diverse sângerări şi hemoragii.


Dar gata cu văicăreala! Am povestit asta doar ca să explic relaţia mea cu sportul - alergatul, aqua, mers etc. E aşa:
- pe de o parte, este obligatoriu să fac mişcare - spor uşor, alergare uşoară, mersul pe jos face piciorul frumos, înot, aqua etc.
- dar pe de altă parte, când faci mişcare, inima pompează mai mult sânge, care la mine bălteşte, nu se duce repede înapoi pe vene, deci nu trebuie să fac mişcare grea, alergat repede, cycling intensiv, aerobic, fitness etc.

Ceea ce, combinat cu un program destul de aglomerat şi ghiozdanele grele ale copiilor, deci mers mult cu maşina, a dus mai mult spre sedentarism şi acumularea (pe mine!) de greutate ... neplăcută, să zic doar atât. (am 71 de kg, pentru cine se întreabă! na, acum râdeţi de mine!)

Aşa că azi a fost Ziua 1 de alergare uşoară! Mi-am stabilit singură un program de 1 min alergat, alternat cu 1 min mers şi am reuşit azi vreo 5 reprize de acestea, apoi o pauză mai lungă de mers şi apoi încă 5 reprize. Aşa am făcut circa 1700 metri (dar cronometrul meu mai dădea rateuri, că uitam să îl opresc sau să îl pornesc la timp).

Mulțumesc pentru încurajări!
Accept sugestii - atât de program de alergat, cât și de regim alimentar însoțitor!

Monday, March 30, 2015

SocialXchange – magazinul fără bani, unde oferi și primești

Zilele trecute am fost invitată la deschiderea unui magazin... mai altfel. Un magazin în care tot ce aţi învăţat la educaţie financiară referitoare la bani, marfă şi valoarea acestora nu are nicio importanţă. În schimb, capătă sens ce ştiaţi mai demult despre... un fel de troc: muncă în schimbul obiectelor dorite sau necesare.

Nu am putut onora invitaţia din cauza programului aglomerat, deci recunosc din capul locului că nu am văzut cu ochii mei magazinul. În schimb, ideea mi se pare atât de interesantă încât mă grăbesc să v-o împărtăşesc şi cu voi.

SocialXchange este numele magazinului social recent inaugurat şi care se găseşte în sectorul 6.
Gândit ca un intermediar între cei care doresc să facă acte caritabile și cei care au nevoie de astfel de gesturi, magazinul simplifică procedura de donație a unor bunuri, dar și condiționează accesul persoanelor cu venituri modeste la aceste produse de efectuarea unor activități de muncă în folosul comunității. Noul proiect al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a apărut ca urmare a nevoii de a stimula atât actele de caritate, cât și sentimentul de responsabilitate în rândul asistaților social, dar și din dorința promovării unor principii, precum respectul față de donator, protejarea demnității beneficiarului și echitatea socială.

Ca element novator, magazinul oferă donatorilor un pachet de servicii de abilitare și agrement precum salinoterapie, cursuri de limbi străine, parenting, activități sportive și divertisment. La fel de inovator este și sistemul de puncte pe baza căruia funcționează acest concept, care exclude aportul banilor din întregul proces, accentuând și mai mult ideea de sistem caritabil, non-profit, cu destinație specific socială.

În cadrul magazinului sunt acceptate ca donații alimente neperisabile, cu termene de valabilitate care să permită depozitarea lor pe o perioadă rezonabilă, precum și produse de igienă, îmbrăcăminte, jucării, articole pentru copii, rechizite, cărți, articole sportive etc.


Beneficiari ai produselor donate sunt persoane asistate social de pe raza sectorului 6, care au acces la serviciile magazinului pînă la depășirea situației de criză și găsirea unui loc de muncă stabil, în economia reală. Sunt acceptate numai persoane adulte, apte de muncă, sau tineri care îndeplinesc condițiile legale pentru a munci.

Magazinul SocialXchange este situat pe Calea Crângași nr. 3, într-o locație cu spațiu generos de depozitare, ușor accesibilă pentru cetățean, într-o zonă liniștită, în apropierea unui parc.

Informații suplimentare pe http://www.socialxchange.ro/

Sunday, March 29, 2015

Despre campania "Fii prietenos, nu răutăcios"


Pe când tocmai citeam din cartea lui Michael Thompson referitoare la viaţa socială a copiilor şi adolescenţilor, numai ce primesc de la Ana, Mămica Urbană, invitaţie pentru a participa la o discuţie cu ocazia lansării campaniei naţionale "Fii prietenos, nu răutăcios". Nici nu se putea nimeri mai bine, ca să pot îmbina cele citite în cartea psihologului american (dar despre această carte şi ideile din ea voi reveni într-un alt articol cât de curând), cu realitatea "din teren", ca să zic aşa.

Cartoon Network a lansat o campanie naţională anti-bullying (paranteză: personal, nu agreez folosirea termenului din limba engleză pentru simplul motiv că avem şi noi în limba română agresiune, hărţuire, intimidare, bătaie, cafteală... şi multe altele asemenea!). Campania se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia Telefonul copilului şi este susţinută vizual de Alex Velea.

Şi eu, printre celelalte mămici blogger invitate.

Cifrele arată că peste 1.000 de copii din România au sunat în 2014 la “Telefonul Copilului 116 111” pentru a vorbi despre cazuri de hărţuire.

Majoritatea celor afectaţi de acest fenomen sunt copiii cu vârste între 12 şi 17 ani.

Cântăreţul de muzică pop Alex Velea încurajează copiii şi tinerii din România să oprească hărţuirea. Campania se desfăşoară sub sloganul "Fii prietenos, nu răutăcios!" şi are ca obiectiv sensibilizarea și încurajarea copiilor de a lua măsuri împotriva hărțuirii și agresiunii de orice fel. Prin intermediul animațiilor, Cartoon Network îi încurajează pe copii să vorbească despre experiențele lor, să îi sprijine pe cei hărțuiți și să fie prietenoși cu toți ceilalți.

Întrucât hărţuirea afectează copiii din întreaga ţară, Cartoon Network colaborează cu Asociația „Telefonul Copilului”, care abordează problemele acestora. Scopul acestei asocieri este de a informa despre hărţuire şi pentru a oferi consiliere şi ajutor celor care au nevoie. Între 2011 – 2013, Asociația „Telefonul Copilului” a înregistrat peste 2.900 de apeluri de la copii care au dorit să vorbească despre agresiune, 57% dintre aceştia fiind băieţi cu vârste între 12 – 17 ani.

Alex Velea apare în spotul campaniei Cartoon Network. Campania mai include şi o serie de clipuri animate care se adresează atât copiilor care sunt afectați de fenomenul bullying, cât și celor care sunt agresivi sau celor care sunt simpli observatori. Copiii afectaţi direct sau indirect de agresiunea din partea alor copii asupra lor beneficiază de consilierea unor persoane cu experienţă în abordarea acestor probleme pe website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei.

Cartoon Network desfăşoară campania anti-bullying “CN CLUBUL PRIETENIEI” şi în alte ţări din EMEA pe parcursul acestui an. Copiii pot afla detalii despre fenomenul bullying și hărțuire pe website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei. Tot aici, ei pot viziona videoclipuri animate și mesajul lui Alex Velea.

Evenimentul a fost și o bună ocazie pentru copiii noştri, ai celor invitaţi, să fie prietenoşi unii cu alţii pentru că s-au lansat în jocuri care mai de care mai captivante, ghidaţi de nişte animatori absolut minunaţi şi pasionaţi! 

Cercul prietenilor ... Cartoon Network

Friday, March 27, 2015

Cum poţi oferi iubire necondiţionată, dacă tu nu ai avut parte de ea?

"Cheia constă în bunătate necondiţionată în toate aspectele vieţii, inclusiv în propria noastră viaţă, adică ceea ce numim de obicei compasiune" - David R. Hawkins

Articolul cu acest titlu al Dr. Laura Markham mi-a atras atenţia de dimineaţă. Iar cu acest citat din David R. Hawkins intenţionează autoarea să răspundă, cumva, întrebării din titlul.

Dar chestiunea este mult mai complexă. Iar după ce am citit articolul, mi-am zis că trebuie să îl citiţi şi voi. Pentru că citindu-l, am rezonat foarte mult cu a te iubi pe tine însuţi, a te accepta aşa cum eşti. A accepta că eşti om, şi poţi să faci greşeli.

În ultima vreme, constat că pun foarte multă presiune pe mine, mă critic foarte mult... Şi evident că rezultatul este inversul celui aşteptat: fac tot mai multe greşeli, şi mă critic şi mai mult! :) Şi n-ar fi nimic, dacă nu aş imprima această critică excesivă şi asupra copiilor. 

Deci ce-i de făcut? Hai să începem cu începutul: să ne iubim pe noi înşine! 

Refrenul acela pe care l-am învăţat de la Otilia Mantelers - "Acceptare! Acceptare! Acceptare!" - ar trebui să îl aplic în ce mă priveşte.

Dar hai să vă spun ce zice Dr Laura Markham în articolul menționat.
Articol pe care l-am tradus mai jos pentru voi. 

(sursa fotografiei este tot din articolul ei, credit foto Ana June Creative
iar articolul original se găsește aici)


Toţi părinţii ştiu că cei mici au nevoie de iubire necondiţionată ca să supravieţuiască. Dar cum putem să le oferim copiilor noştri ceva ce mulţi dintre noi nu au trăit, de fapt?

Răspunsul este că fiecare dintre noi POATE să trăiască iubirea necondiţionată - dacă ne-o acordăm noi înşine, în primul rând! Putem face asta dacă hotărâm că oricum am fi, ne vom iubi pe noi înşine - cu tot cu imperfecţiunile noastre! Atunci când nu ne ridicăm la propriile standarde - aşa cum se întâmplă adesea - putem alege să ne acordăm o caldă îmbrăţişare de compasiune şi să ne chinuim să ne oferim o mai bună susţinere pentru a putea să continuăm să ne mişcăm în direcţia cea bună.

Astfel, devenind mai siguri pe noi, suntem mai generoşi din punct de vedere emoţional. Furia şi auto-apărarea încep să se topească. Acei ochelari ai iubirii ne înmoaie critica prea dură pe care ne-o facem nouă înşine, lucru care, la rândul lui, ne face mai iubitori. Suntem oameni mai fericiţi - şi părinţi mai paşnici!

Iată ce putem face mai departe:

1. Fie-ţi milă de tine însuţi!

Gândeşte-te la asta ca şi cum ai face Parenting cu tine însuţi, în cel mai iubitor mod cu putinţă, printre toate încercările şi tribulaţiile vieţii. 

Anne Lamott spune: "Ai grijă de tine pe parcursul unei zile aşa cum ai avea grijă de cea mai iubită rudă care e bolnavă, cu mult umor şi multe dovezi de iubire."

De ce compasiune faţă de tine însuţi? Asta înseamnă "necondiţionat" din "iubire necondiţionată", ceea ce înseamnă să te iubeşti profund, indiferent de imperfecţiunile şi greşelile tale.

Este uşor să îţi placă perfecţiunea, dar oamenii nu sunt niciodată perfecţi, aşa că vei face şi tu greşeli. Iubeşte-te oricum! Numai aşa vei putea să îţi iubeşti copilul necondiţionat.

Tocmai ţi-ai repezit copilul? Respiră adânc şi linişteşte-te. Apoi vei putea să repari lucrurile cu copilul.

2. Fă din reparaţie şi conectare un mod de viaţă

Studiile arată că avem nevoie de şapte interacţiuni pozitive pentru fiecare interacţiune negativă pentru a menţine o relaţie în bună stare. Atunci când copilul tău îi răneşte sentimentele surorii sau fratelui său, ajută-l să găsească o modalitate prin care să se revanşeze faţă de ea/el, să repare ruptura pe care a creat-o în relaţia lor.

(Pentru a afla mai multe despre cum puteţi face acest lucru, puteţi consulta noua carte a Dr Laura Markham, Peaceful Parent, Happy Siblings: How to Stop the Fighting and Raise Friends for Life.)

Aşa că atunci când, din neatenţie, ai o interacţiune negativă cu copilul, poţi să faci următoarele: Oferă-i copilului o scuză din suflet, găseşte o modalitate să te reconectezi şi să repari, şi creează interacţiuni pozitive. Acest lucru nu numai că repară relaţia cu copilul, ci şi propria ta iubire de sine. Dacă acum creezi interacţiuni pozitive, vindeci ceea ce îţi doreşti să nu se fi întâmplat sau să nu fi fost spus în trecut - aşa că automat te opreşti din a te mai critica în legătură cu greşeli din trecut.

Îţi faci griji că ţi-ai dat voie să scapi prea uşor? Compasiunea - fie că vine din interior sau din exterior - transformă treptat oamenii din starea de "concentraţi pe noi înşine" într-o stare de a fi "concentraţi în sine". Studiile spun că această iubire de sine profundă este opusul egoismului. Te ajută să fii mai răbdător şi mai bun, aşa că eşti mai capabil să fii mai des persoana care vrei să fii.

3. Stabileşte-ţi propria mantră pentru a-ţi converti mintea

Atunci când îţi schimbi gândurile, sentimentele devin mai iertătoare şi mai iubitoare. Foloseşte această mantră cât mai des, pentru ca aceasta să ajungă să îţi sară în minte atunci când eşti stresat.

Iată câteva din preferatele mele:

Îmi sunt mai mult decât suficient(ă).
Se poartă ca un copil pentru că e un copil!
Nu e nicio urgenţă. Nu moare nimeni. O să fie bine!
Sunt un model pentru copiii mei!
Eu sunt adultul aici!
Orice s-ar întâmpla, mă descurc!
Copiii mei vor fi bine. Au nevoie de mine, nu de o mamă perfectă!
Se poartă aşa pentru că are nevoie de dragostea şi îndrumarea mea!
Dacă voi mai ţine minte lucrul ăsta peste un an, am să mă amuz copios.
Copiii au nevoie de iubire. Mai ales atunci când par că o merită mai puţin.
Inspir iubire. Expir iubire.

4. Meditează

Unul din multele beneficii ale meditaţiei este acela că dă naştere la prietenie necondiţionată faţă de tine însuţi. Poţi să te gândeşti la asta şi ca la iubire necondiţionată pentru tine însuţi.

Studiile arată că şi numai zece minute de meditaţie în fiecare zi produc o mare diferenţă în capacitatea ta de a rămâne calm. Asta pentru că de fapt meditaţia îţi transformă creierul - în bine, şi permanent! De ce să nu încerci? Ştiu, pentru că eşti părinte şi nu ai zece minute la dispoziţie. Poate dacă încerci să îi laşi pe copii să ascultă un audio book (care e bun pentru ei!) în timp ce tu asculţi un disc de meditaţie?

5. Acordă-ţi susţinerea de care ai nevoie: Atunci când o pierzi, caută calea să o regăseşti.

Parenting-ul este într-adevăr cel mai dificil lucru pe care îl va face oricare dintre noi vreodată, pentru că e nevoie să ne maturizăm. Aşa că toţi avem nevoie să ne oferim nouă înşine susţinere, dacă vrem să fim buni părinţi. În loc să te cerţi atunci când faci o greşeală, învaţă din ea. OK, deci ai pierdut controlul şi ai ţipat la copilul tău. Nu te mai învinovăţi pentru asta. Calmează-te. Cere-ţi scuze (şi rezistă tentaţiei de a da vina pe copil pentru incident).

Cum poţi să faci ca aceste lucruri se întâmple rar? Să începi mai devreme procesul de a-i duce pe copii la culcare? Să îţi acorzi cinci minute cu o ceaşcă de ceai de ierburi înainte de a începe rutina mersului la culcare? Să scrii un program şi să-l afişezi undeva pentru a face ca serile să decurgă mai lin? Să organizezi o sesiune de jocuri zgomotoase în fiecare seară înainte de cină, pentru ca restul serii să decurgă mai calm şi mai conectat? Să te angajezi că petreci "timp special" cu fiecare copil în fiecare zi, ca să nu ajungă "goliţi" de conectarea cu voi? Să te angajezi că faci sport sau că meditezi, chiar și 15 minute pe zi? Pur şi simplu, faceţi orice!

Dacă este dificil? Da. A învăţa să te iubeşti pe tine însuţi este cel mai dificil lucru din lume.
Dar meriţi.
Şi la fel şi copilul tău.
Alege iubirea! (Chiar şi pentru tine însuţi!)

Dr. Laura Markham
Traducere: Anca Cristina Ilie

Monday, March 16, 2015

Premieră cu Zâna Măseluţă la Momolino

Of, aş vrea să nu fiu cârcotaşă şi să scriu numai de bine despre spectacolul acesta, la care am asistat duminică 15 martie, la Avanpremieră! Dar ce să fac, nu pot să ignor ce văd.

Cu ce să încep? Cu spectacolul propriu-zis - deci cu vorbele bune, sau cu lucrurile "peri-spectacol" - deci cu vorbele bune şi cele mai puţin bune?

Hai să încep cu spectacolul şi continui cu restul - ca să nu ziceţi că spectacolul este doar o concesie la tot restul.

Foarte bun! Mira şi echipa Momolino, cu Răbdărică şi Mofturică în misiune cu Zâna Măseluţă v-aţi atins scopul: un text care spune ceva bun şi educativ, un scenariu care atinge teme cu care toţi părinţii se întâlnesc. Vedem aici atât copii care nu vor să le cadă dinţii, deci să îi dea Zânei Măseluţă, cât şi copii care vor să îi dea pe toţi deodată, ca să ajungă adulţi mai repede. Cumva, acestea ar fi cele două extreme ale "problematicii dinţişorilor de lapte".

Ca părinte de copii aflaţi în plin proces de schimbat dinţi şi măsele de lapte, tema piesei mi s-a părut foarte bine aleasă. Chiar dacă odată cu schimbarea măselelor, fiica mea cea mare schimbă şi sistemul de credinţe în Zâna Măseluţă din reală în ireală. Cea mică însă aşteaptă cu nerăbdare să mai strângă nişte bănuţi de la Zână. Mi-a şi spus, de altfel, că ce bine că îi aduce Zâna Măseluţă, că poate să îi lase apoi Iepuraşului de Paşte bănuţii primiţi, ca să îl ajute să cumpere el acel Lego Friends pe care îşi doreşte să îl primească şi astfel să nu mai dăm noi, părinţii, banii!

Duminică la avanpremieră sala aceea micuţă de la Clubul Ţăranului era plină ochi! De mult nu am mai fost la o piesă pentru copii cu sala atât de plină! N-aveai loc să arunci un ac, literalmente! Nu ştiam cum şi unde să stau, pentru a nu obstrucţiona vederea vreunui copilaş care s-ar fi aflat cumva în spatele meu.

Dar, să mă ierte Dumnezeu!, de ce ai veni la o piesă despre Zâna Măseluţă - deci, acea Zână care ia dinţii de lapte ai copiilor, deci o piesă pentru copii de circa 6-8 ani, cu copii care nu pronunţă încă bine cuvintele precum "Mami, fac pipi", sau "Hai, mami, să ieşim de aici, că nu e de mine", şi în schimb plâng şi ţipă pe scaune? Eu pot să înţeleg mamele care au 2 copii, unul de vârsta potrivită pentru piesă şi altul mititel, şi nu au unde să îl lase pe cel mic. Dar am văzut aici mame care au venit cu un singur copil, şi anume cel bebeluş aproape ne-mergător în picioare! Mamelor, nu pleacă teatrele nicăieri, vor mai fi piese şi când cei mici vor mai creşte, lăsaţi-i acum pe cei mai măricei să se bucure de spectacol, nu să se plângă că nu aud replicile de plânsul unui bebeluş din spate!

Şi cred că şi de data asta, Roxana era cel mai mare spectator copil din sală. Dar m-am bucurat că i-a plăcut spectacolul, nu s-a plictisit.

Mulţumim, Mira şi Momolino, pentru invitaţie!

Detalii despre spectacol puteţi găsi pe B24Kids aici.

Sunday, March 15, 2015

Închiriem apartamentul din Iancului

În vara anului 2004 ne-am mutat în el. Nu era nou, este apartamentul în care a crescut soţul meu. Dar întorşi de la Budapesta, ne-am mutat noi în el. Iar în primăvara lui 2005, imediat după nuntă şi pe când o aşteptam pe prima noastră fiică să vină pe lume, l-am renovat de la zero, l-am transformat după gustul nostru.




S-o iau de la intrare:
- am pus uşă metalică MACO, ferestre termopan cu 3 camere, calorifere noi
- de fapt, am schimbat de altfel toată "ţevăria" pentru că ne-am debranşat de la reţeaua de agent termic şi am pus centrală proprie de apartament
- am înlocuit gresia şi faianţa din bucătărie şi baie vechi şi mărunte, cu faianţa mare, pusă pe orizontală, pentru a da amplitudine încăperii, cu rosturi mari, colorate, gresia la bucătărie pusă oblic
- am utilat bucătăria, designul mobilei pe comandă este realizat de noi
- în holul de la intrare am creat un spaţiu suplimentar prin desfiinţarea uşilor de lemn care separau o mini-debara
- în living am desfiinţat balconul îngust, lăsând doar o parte din zidul despărţilor drept "mini-bar". Am mărit astfel livingul prin crearea unui spaţiu suplimentar unde am pus într-o parte un birou şi în cealaltă un dulap pentru depozitatare, ambele realizate pe comandă, ca și restul mobilei din casă (comodă pentru TV, polițe suspendate pe pereți, patul, comoda și noptiera din dormitorul mare, un dulap suspendat deasupra mașinii de spălat în baie, un dulap pentru depozitare în al doilea balcon)
- am pus aer condiţionat în living, pentru zilele călduroase de vară
- am pus parchet laminat de 8 mm în tot apartamentul
- am închis al doilea balcon, care are vedere în fața blocului, tot cu termopan, l-am izolat și am instalat un dulap de depozitare acolo, dar i-am păstrat destinația de balcon, pentru a avea un spațiu rece pentru murături, dulcețuri şi vin etc. - cămara casei, cum ar veni
- la baie - am recondiţionat cada, am schimbat chiuveta şi scaunul de WC. La baie există maşină de spălat automată achiziţionată recent (cred că e încă în garanţie)
- în apartament mai există o debara foarte largă, cu multe rafturi de depozitare, precum şi un dressing pentru haine


După ce ne-am mutat noi din apartament la casă, în vara lui 2012, l-am renovat încă o dată, dar numai zugrăveală şi reparaţii minore.


Ne-a venit foarte greu să ne decidem să îl închiriem, pentru că ne simţim foarte ataşaţi de el. Aici ne-am crescut fetele până la şcoală, prin sertarele şi dulapurile astea şi-au băgat ele nasul în perioada de explorare şi la televizorul ăsta ne uitam noi seara la câte un film, după ce le băgam la culcare.

Apartamentul se află la 2 minute de metrou Iancului, chiar lângă Poşta Iancului, chiar pe şoseaua Iancului. Este semidecomandat, are 3 camere, se găseşte la etajul 1 şi ne-am bucura să îl lăsăm pe mâna unor prieteni, sau prieteni recomandaţi de prieteni.

Deci, cine vrea să îl vadă şi să se mute în el? :)

Aferim, boieri dumneavoastră!

Weekend cu premiere: sâmbătă seara am fost la film la mall. Am văzut filmul lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint: Aferim!


Nu era premiera filmului, ci am fost la vreo câteva (vreo două?) zile de la premiera pe marile ecrane româneşti. Dar oricum, asta e o premieră pentru mine: să reuşesc să ajung la un film românesc la doar câteva zile de la premiera pe marile ecrane de la noi, şi la scurt timp după ce a fost premiat cu un Urs! Fireşte că snoaba din mine se simte foarte bine! :)

O premieră a fost faptul că ne-am decis de acasă la ce vrem să mergem, am găsit filmul pe Cinemagia, am rezervat biletele tot acolo şi ni le-am găsit la casa de bilete puse deoparte, cu numele nostru pe ele. Foarte civilizat! Păcat că nu funcţionează sistemul ăsta pentru mai multe astfel de servicii de divertisment. De exemplu, am încercat azi să rezerv bilete la spectacole de teatru, la teatrele mari nu se poate, nu fac parte din sistem, apar doar unele teatre independente. Ceea ce e ok, dar eu căutam în special niște spectacole de la Bulandra, și nu le-am găsit acolo.

Am fost la film doar noi doi, eu și cu soțul. Nu e chiar o premieră, am mai fost la film împreună, dar e așa de mult timp de când am mai fost în formula asta, că aş putea crede că e premieră! Poate îmi iese şi mie din cap că ai noştri copii au nevoie de noi non-stop şi că nimeni altcineva nu ar putea să îi bage la culcare seara, de exemplu! Call me "control freak"! :)

Mi-a plăcut foarte mult filmul! Nu vă aşteptaţi să scriu ceva inteligent, că eu nu ştiu să scriu cronici de film. Ca spectator, mi-a plăcut! Nu am rămas, ca la alte filme (în special româneşti) absolut deloc cu senzaţia de neverosimil. Şi asta e foarte bine, prin prisma sistemului meu de apreciere :)

Totul în film mi s-a părut atât de bine închegat, de legat, de bine ales, că nu aş fi schimbat absolut nimic. Actorii şi ţiganii din figuraţie - apar magistral, dar pasajer, Şerban Pavlu, Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu sau Alexandru Bindea, chiar şi regizorul Alexandru Dabija e actor, iar Cuzin Toma joacă rolul "ciorii" fugite de la stăpân. De altfel, nu prea am rămas cu impresia unui singur personaj principal, a unui rol de compoziţie, ci a mai multor roluri principale, a mai multor personaje care se succed odată cu scenele - ceea ce e foarte bine, cred.
Apoi peisajul, imaginea alb-negru, muzica originală, tema filmului, subiectul, replicile, înjurăturile... toate mi-au creat impresia că văd un film istoric adevărat, un film document.

Dacă totuşi vreţi să citiţi şi cronici despre acest film, citiţi-i pe cei care fac asta mai bine:

"Avem toate temele de seminar și de strategie comunitară, de când s-a născut Bruxelles-ul: drepturile omului, emanciparea femeii, antisemitismul cu originile și combatarea lui, homofobia, ecologia. Ce ne rezumă filmul, prin gura popilor și a zapciului? Că Europa creștină a prigonit evreii, a înrobit țiganii, a respins turcii, a bătut femeia și a vândut copiii. Că preabunul rob (al lui Dumnezeu sau al boierului) pupă mâna popii și condurul boieroaicei, că îl înjură pe preot, dar îl ajută și îi bea vinul. Totul de fapt este o înlănțuire de obligații sociale, de servituți moștenite, ni se spune că stăpânul rău și corupt învață sluga hoață, că bieții funcționari, poate inclusiv cei de azi, fac treburi ilegale, la mica înțelegere, și sunt corupți numai pentru că deasupra lor sunt niște stăpâni hapsâni, nerecunoscători, care se consideră îndreptățiți de frica celorlalți la arbitrariu și abuz."

n jurul premisei bine legate, Jude construieşte o Ţară Românească foarte colorată (deşi filmul este alb-negru) şi fragmentată. Nu e deloc greu să faci paralele între discuţiile avute de zapciu cu oamenii ce îi ies în cale, de la o babă cu un soţ bolnav, la un popă ce-i afuriseşte pe evrei, un turc bogat şi aşa mai ddeparte. Conform lui Aferim!, ai impresia că nimic nu s-a schimbat în România în ultimii 180 de ani şi că sportul favorit al românului este întoarcerea după cum bate vântul..."

"Aferim! este un Deşteaptă-te române din care a fost suprimată fanfara!
Vintilă Mihăilescu, în Dilema Veche

"Aferim! este o lectie dura de istorie atat pentru romani care prefera sa bage sub pres faptul ca rromi au fost sclavi in Romania si ca si astazi sunt discriminati si exclusi din societate, cat si pentru toate tarile europene care si-au prins in piept discursul anti-imigratie, indreptat mai ales impotriva rromilor vazuti ca Bau Bau-ul Uniunii Europene."

"Echipa filmului a creat o mizanscenă de un minimalism estetic desăvârșit, dar deosebit de densă. De la costume (Dana Paparuz), la scenografie (Augustina Stanciu) și locații (Ana Boariu), totul conlucrează armonios la o recreare credibilă a vieții de la 1835. Printre altele veți putea vedea cum arăta un carusel și ce intrigă aveau spectacolele de păpuși, cât și cum era să petreci o seară la cârciumă la vremea aia."

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.