Maşina fără şofer - şi un vis la dublu

Acum câteva nopţi, am dormit cu Roxi. Şi la un moment dat m-am trezit. Visasem ceva, şi stăteam aşa, în pat, cu ochii în tavan, şi mă gândeam la vis.

Se făcea că mă urcasem într-un taxi, sau uber... o maşină care ştiam că trebuie să mă ducă unde am eu treabă. Dar fără şofer! Nu exista niciun nene care să mă întrebe dacă mă deranjează fumul de ţigară, sau dacă e geamul prea deschis, sau dacă să schimbe postul de radio... Nimic de genul ăsta. Doar un robot - pe panoul de bord al maşinii, către care trebuia să vorbesc şi să-i spun unde doresc să ajung. În vis nu mă mira acest lucru, era ceva încetăţenit, cunoscut, everybody else was doing it... ca să parafrazez un cântec. Iar maşina a pornit - singură, şi mergea pe şosea - singură. Adică, fără un şofer care să înjure sau să rişte vreo eroare umană. Eu eram pe bancheta din spate, locul pasagerului.

sursa foto

Şi cum stăteam şi rumegam visul, se trezeşte şi Roxi şi-mi zice:
- Mami, ştii ce am visat?
- Nu, mami, ce ai visa?
- Am visat că eram pe un trotuar, şi prin faţa mea trecea o maşină care mergea fără şofer, singură.
- Şi eu am visat acelaşi lucru, doar că eu eram în maşină!

Nu m-a crezut, s-a întors pe partea cealaltă şi a adormit la loc, cum de altfel am făcut şi eu, era încă toiul nopţii, o zi de vacanţă (prelungită de zăpadă, dar tot vacanţă), aşa că nici măcar nu am riscat să mă uit la ceas!

sursa foto

Dar când ne-am trezit dimineaţa am tot încercat să vedem ce-i cu visul ăsta... la dublu. Nu văzusem seara împreună vreo ştire sau ceva legat de maşinile autonome, ba chiar la câteva zile DUPĂ aceea am văzut dimineaţa, la I Like IT ceva de genul ăsta. Nu discutasem despre asta, nu ne uitasem la cărţi cu maşini SF... nimic.

Ce ciudată mai e şi lumea viselor, dom'le!