@ClubDiverta

Articolele mele, scrise pentru Club Diverta.

Cum îi facem pe copii să citească?

(articol apărut aici)

Unii copii citesc de foarte mici, recunosc literele şi-şi scriu numele cu litere din plastic poate dinainte de a şti să meargă. Alţii silabisesc cuvintele pe firmele magazinelor, în titlurile revistelor sau direct pe etichetele diverselor obiecte aduse de mami de la supermarket. Ce facem însă cu cei pentru care cărţile sunt un fel de duşman al timpului petrecut într-o perpetuă joacă? Cei care parcă se frig atunci când pun mâna pe o carte? Sau ce putem face noi, părinţii îngrijoraţi, ca odraslele noastre să nu ajungă să îngroaşe rândurile acestora din urmă?

O cale ar fi adoptarea câtorva metode „non-cărţi” de a-i face pe copii să se îndrăgostească de cărţi. Metodele creative ce urmează sunt doar cu titlu inspiraţional, încercaţi ce credeţi că i se potriveşte copilului dumneavoastră, care este unic.

1. Jucaţi jocuri de masă. De exemplu, Scrabble este deosebit de bun pentru asimilarea unui vocabular bogat şi învăţarea scrierii corecte a cuvintelor. Un joc similar, care presupune construcţia de cuvinte din litere, este şi Litere şi cuvinte.


2. Colecţionaţi cărţi de joc în albume speciale. Există o serie de cărţi mici, tip cărţi de joc, ce stimulează interesul copiilor pentru diverse domenii, de la animalele din junglă, speciile de peşti din oceanul planetar şi până la călătorii în spaţiu sau tipuri de păpuşi Barbie de-a lungul timpului. Ele cuprind, pe lângă o imagine, şi o descriere sau caracteristici specifice.

3. Învăţaţi „cum să”. Dacă este ceva ce i-ar plăcea copilului să facă, cum ar fi să devină un mic magician care face trucuri cu cărţile de joc, sau să-şi coasă petice la blugi, încurajaţi-l citindu-i despre activităţile respective. Procuraţi-i şi puneţi-i la îndemână ghiduri speciale sau chiar imprimaţi de pe Internet informaţiile respective şi furnizaţi-i-le.

4. Gătiţi. Chemaţi-vă copilul la bucătărie să vă dea o mână de ajutor atunci când pregătiţi o prăjitură de casă, nişte brioşe sau poate o cină specială pentru cineva drag. Dacă e nevoie, simplificaţi reţeta şi scrieţi-o pentru ca el să vă poată citi, indicându-vă pe rând ingredientele ce treubie folosite, în timp ce dumneavoastră gătiţi.


5. Scrieţi invitaţii şi felicitări. Puneţi copilul să-şi scrie singur invitaţiile la petrecerea de ziua lui, dar şi alte tipuri de felicitări. Sigur va şti cel mai bine ce să-i ureze, de exemplu, doamnei învăţătoare, cu ocazia zilei de naştere, sau bunicii, de 8 Martie.


6. Creaţi etichete. Ajutaţi copilul să identifice de mic obiectele după denumirea acestora, dar şi să nu facă greşeli de ortografie, dacă îl îndrumaţi să scrie abţibilduri cu „pat”, „dulap” sau „jucării” pe care să le lipească în camera lui.

7. Luaţi-l pe post de GPS. Faceţi o hartă pentru călătoria pe care aveţi de gând s-o întreprindeţi, eventual cu familia, şi rugaţi-l să vă ajute atunci când conduceţi, indicându-vă, cu ajutorul hărţii, pe unde s-o luaţi.

8. Fiţi actori. Puteţi să fiţi actori, împreună cu copiii, în propria piesă de teatru. Pentru aceasta, rugaţi copilul să scrie scenariul, bazat pe o poveste preferată. Amintiţi-i că trebuie să memoreze replicile pe care le are de rostit, citindu-le de mai multe ori din cartea respectivă.

9. Lăsaţi mesaje scrise. Chiar dacă vă petreceţi mult timp alături de copilul dumneavoastră, tot mai puteţi găsi câteva motive să-i scrieţi bileţele. De exemplu, strecuraţi-i în ghiozdan o scrisorică sau o glumă scrisă pe un bileţel. Alcătuiţi o listă de cumpărături împreună şi prindeţi-o cu un magnet pe frigider. Notaţi aniversările sau programul zilnic pe un calendar de perete.

10. Organizaţi o vânătoare de comori. Faceţi o listă cu lucrurile pe care trebuie să le găsească prin casă sau curte copilul dumneavoastră, poate chiar împreună cu nişte prieteni invitaţi. Oferiţi-le indicii scrise, care să-i conducă spre comorile căutate.

Rezultatele nu vor întârzia să apară. Fie că savurează bileţelele găsite în ghiozdan sau desluşesc indiciile pentru găsirea comorilor, copiii citesc. Iar asta îi va conduce, invariabil, mai devreme sau mai târziu, şi la lectura cărţilor. Mai bine mai devreme decât mai târziu, dar mai bine să facă acest lucru cu drag şi din proprie curiozitate, ştiind că acolo descoperă mai multe cuvinte pentru jocul de Scrabble, de exemplu. Şi nici nu se poate spune că i-am forţat să stea o oră cu o carte plictisitoare în mână!


Copiii şi tehnologia. Influenţele tehnologiei mobile asupra noii generaţii de utilizatori

(articol apărut aici)

Două treimi dintre copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani au folosit deja măcar o dată un iPhone sau iPod. 6 procente dintre copiii de 2-5 ani au propriul smartphone, iar jumătate dintre copiii de 11 ani au un telefon mobil doar al lor. Sunt rezultatele unui studiu - citiți aici un articol pe această temă -  pe baza căruia Tammy Erickson arată modul în care noua generaţie, formată din copiii născuţi după 1995, sunt influenţati de tehnologiile mobile.

Cohorte de medici şi profesori vor studia implicaţiile tehnologiilor mobile asupra creierelor copiilor şi a abilităţii lor de gândire în anii ce vin - adesea dând naştere unor puternice conflicte de opinie în ceea ce priveşte pericolele şi beneficiile. Însă interesul lui Tammy Ericskon, autoarea unui articol pe această temă apărut în Harvard Business Review, este acela de a arăta modul în care „înotatul în această supă digitală” influenţează viziunea tinerei generaţii asupra lumii. Ce fel de gândire îşi formează ei? Erickson subliniază patru teme principale:

1. Un sentiment universal al conectării. Conectivitatea este ceea ce iau de bun şi „materia primă” naturală a vieţii de zi cu zi pentru noua generaţie de utilizatori de tehnologii. Conexiunile tehnologice sunt modul în care oamenii se întâlnesc, îşi exprimă ideile, îşi definesc identitatea şi se înţeleg unii cu alţii. Generaţiile mai în vârstă au folosit, în cea mai mare parte, tehnologiile ca să-şi sporească productivitatea muncii – ca să facă lucrurile pe care le-au făcut mereu, dar mai rapid, mai uşor, mai ieftin. Pentru noua generaţie, este un standard de viaţă să fii tot timpul conectat.

2. Opţiuni (nu obligaţii). Pentru că tehnologia este interconectată atât de fin cu sentimentul  de sine al noii generaţii, ei o controlează aşa cum nu o fac persoanele mai în vârstă. Astfel, în timp ce generaţiile mai vechi se simt obligate să răspundă la tehnologii, noua generaţie foloseşte tehnologia după bunul plac – atunci când vor, în propriul ritm.

3. Anonimat şi capacitatea de a se ascunde. Conectându-se prin intermediul tehnologiei, exponenţii noii generaţii reduc nevoia de a se conecta faţă în faţă. Mulţi au prieteni pe care nu i-au întâlnit niciodată, dar cu care interacţionează în mod regulat. Asta dă naştere unui sentiment straniu de anonimat — pot să se afle oriunde dacă aleg să posteze ceva, sau, în funcţie de preferinţă, pot să nu se afle nicăieri. Prezenţa fizică poate fi înlocuită de avataruri. „Epidemia” alarmantă de obezitate infantilă ar putea fi şi ea legată de capacitatea acestei generaţii de a se ascunde.

4. Încrederea şi controlul de a fi iniţiator, arhitect şi furnizor de soluţii pentru probleme. Aceasta este o generaţie obişnuită să pună întrebări importante – şi este încrezătoare că va găsi răspunsuri. Va seca oceanul planetar? Câţi copii îşi permit să meargă la o şcoală în alt oraş? Oraşele mari sunt o idee bună? Hai să verificăm pe Internet. Au experienţa de a săpa adânc într-o întrebare spinoasă pentru că au acces la un munte de informaţii.

Grupul de persoane pe care Tammy Erickson îi numeşte, în articolul său, „Re-Generation”, a început să ia naştere în jurul anului 2008. Puberii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, adică cei născuţi în jurul anului 1995, fac parte dintr-o lume completamente diferită decât cei care aveau 11-13 ani cu cincisprezece ani în urmă. 

Tehnologia, în opinia autoarei, are o influenţă puternică asupra acestei „Re-Generaţii”, atât de mare încât Bill Gates propune să numim acest val Generaţia I, de la Internet. Gates foloseşte acest termen ca să numească generic toţi copiii născuţi după 1994, afirmând că aceştia constituie prima generaţie care creşte practic pe Internet.

Erickson însă este de părere că mare parte dintre cei care studiază generaţiile ar putea să afirme că Generaţia Y, adică cei născuţi între 1980 şi 1994, ar fi de fapt prima generaţie de „Născuţi Digitali” – adică deţin, în mod inconştient, competenţe înnăscute de utilizare atât a computerelor, cât şi a Internetului. Este vorba de World Wide Web şi ritmul cu care Internetul a devenit popular a început în 1993, exact atunci când cei din această generaţie Y împlineau 13 ani, deci se aflau în primul stadiu de influenţă.

Asta nu înseamnă că „Re-Generaţia” nu este influenţată masiv de importante salturi tehnologice: în cazul lor, ei sunt participanţii inconştienţi la o epocă în care oricine are acces la orice, în orice moment. Aceasta este generaţia tehnologiei mobile, a comunicaţiilor wireless communication şi a „norilor” (limba engleză foloseşte denumirea de „clouds”) de conţinut constant.

Tehnologia mobilă. Cu cincisprezece ani în urmă, majoritatea computerelor de acasă nu erau conectate la Internet. Astăzi, computerele noastre nu numai că au Internet, dar în multe cazuri, conexiunea este una fără fir. Cu mai bine de cinci miliarde de utilizatori în intreaga lume şi o reţea globală uriaşă, dispozitivele mobile de mici dimensiuni, dar cu putere mare, devin tot mai mult rutină în viaţa de zi cu zi a oamenilor de toate vârstele. Combinaţia dintre interfaţa intuitivă a unui smartphone şi miile de aplicaţii pentru iPhone şi Android destinate micuţilor utilizatori fac ca acestea că devină instrumentul de joacă preferat de copii. Şi pe măsură de piaţa de smartphone continuă să se dezvolte într-un ritm fulminant, tot mai mulţi părinţi le dau propriile telefoane odraslelor în scop educaţional sau ca gadget-uri care să-i ţină ocupaţi şi liniştiţi.


Cifrele studiului citat de Tammy Erickson spun că:
-    Două treimi dintre copiii cu vârste între 4 şi 7 ani au folosit deja un iPhone sau iPod
-    6% din cei cu vârste între 2 şi 5 ani au propriul smartphone
-    50% din copiii de 11 ani au un telefon mobil personal
-    10% din locuinţele în care trăiesc copii de 6-12 ani au tablete iPad (comparativ cu numai 3% dintre locuinţele fără copii); 35% din aceste locuinţe cu copii plănuiesc să achiziţioneze o tabletă în anul următor
-    72% din cele mai bine vândute 100 de aplicaţii educaţionale din magazinul online Apple iTunes în acest an sunt destinate preşcolarilor şi celor din şcoala primară
-    Unul dintre primele produse menite să pună un iPhone în mâna unui bebeluş (produs Fisher Price) s-a epuizat rapid pe Amazon; cele trei aplicaţii necesare pentru acest dispozitiv au fost descărcate de mai bine de 700.000 de ori.

Comunicaţiile Wireless. În noiembrie 2001, furnizorii de servicii wireless din Statele Unite ale Americii au început să-şi conecteze reţelele pentru trimiterea de mesaje text, permiţând abonaţilor unor diferse reţele să schime între ei mesaje scrise. De atunci, numărul mesajelor scrise doar în SUA a crescut foarte mult, ajungând la peste 7 miliarde de mesaje trimise într-o lună. Una dintre trăsăturile de comportament decelate de autoarea articolului din HBR la "Re-Generaţie” este preferinţa de a trimite mesaje în defavoarea vorbitului. 

-    Copiii între 11-14 ani petrec în medie 73 de minute pe zi scriind mesaje text.
-    Un copil trimite în medie mai mult de 50 de mesaje pe zi.


Sherry Turkle, director în cadrul MIT, a studiat ani de zile efectele psihologice ale SMS-urilor asupra adolescenţilor şi afirmă: „Adolescenţii mi-au spus că aproape nu ştiu ce simt până nu pun asta în scris, într-un mesaj SMS”.

Cloud Computing şi accesul nelimitat la conţinut. Ultimii cincisprezece ani au fost martorii unei explozii a tehnologiilor şi aplicaţiilor care ne oferă acces facil la conţinut, în multiplele forme ale acestuia – precizează în continuare Tammy Ericskon: Google (1998), iTunes (2001), Wikipedia (2002), Facebook (2004), YouTube (2005) şi Twitter (2006) sunt doar câteva exemple de tehnologii care şi-au făcut loc în vocabularul şi viaţa noastră de zi cu zi. Dacă adăugăm „cloud computing”-ul la această proliferare de conţinut şi resurse, conţinutul devine accesibil oriunde, oricând. Multe aplicaţii care mai înainte nu erau disponibile sau erau foarte scumpe, sunt acum la liber cu ajutorul doar al unui browser de web.

Pentru membrii acestei „Re-Generaţii”, accesul la conţinut nelimitat, activităţi şi jocuri reprezintă stilul lor de viaţă – opinează Erickson.

-    Peste 25% din copiii de 2-5 ani şi peste 40% din cei de 6-8 ani utilizează Internetul.
-    Scopul folosirii Internetului de către aceştia: 88% din cei cu vârste cuprinse între 6-8 ani folosesc Internetul ca să joace jocuri online; 37% - ca să caute ajutor pentru rezolvarea temelor pentru şcoală; 25% - pentru propriile interese şi hobby-uri; 22% - pentru citirea şi scrierea de ite email-uri.
-    90% din adolescenţi (10-12 ani) joacă jocuri online.
-    Copiii cu vârste mai mici petrec peste 10 ore pe săptămână jucând jocuri video.
-    Media de timp pe care îl petrec toţi copiii online zilnic s-a triplat în ultimii 10 ani.

Este adevărat, datele din studiul citat în articol se referă la Statele Unite. Însă personal, nu cred să mai treacă mult timp până vom putea afirma acelaşi lucru şi despre copiii din România.



Cum am devenit conducător... de Cars

Cars 2: Raliul Radiator Springs, Greenfun, vârsta 5 plus (articol apărut aici)

Fiecare dintre noi are amintiri legate de şcoala de şoferi. Amintirile mele cuprind mersul până la poligon şi înapoi în tenişi de pânză, chiar dacă afară temperatura scăzuse binişor sub 0 grade, pentru că încălţată cu bocanci nu simţeam acceleraţia. 

Mai ştiu de jocurile de table ale instructorilor în poligon, în vreme ce eu făceam jaloane, parcări laterare şi garări cu spatele până nu-mi mai simţeam palmele de atâta înşurubat la volan. Îmi mai amintesc că instructorul era genul acela de om care putea foarte bine să scoată de tot scaunul pasagerului din dreapta şi să stea direct pe bancheta din spate, că tot ar fi ajuns la pedalele lui de frână din dreapta. Şi chiar avea nevoie de frână, pe care o călca de multe ori în locul meu, la trecerile de pietoni, până m-am prins eu că acum se inversaseră rolurile, eu eram la volan, iar pietonii aveau prioritate în faţa bolizilor pe patru roţi.

Ziua examenului de permis a fost o zi la fel de memorabilă pentru mine. Deşi eram singura fată din grupă, am fost singura care am luat permisul. După proba teoretică, ne-am urcat pe rând în maşina de şcoală, acum alături de un poliţist care ne-a făcut exact genul de „şotii” anecdotice de care auzisem pe întreaga perioadă a cursurilor de şofat – te pica pentru că nu ţi-ai fixat oglinda sau îşi prindea el centura din dreapta în suportul pentru şofer şi tu plecai de pe loc fără centură şi altele similare. Dar cumva, nu ştiu cum, am reuşit să îi dejoc toate farsele şi să mă concentrez pe volan şi pedale.

Vestea bună este că pentru jocurile din seria Cars nu e, practic, nevoie de permis! În cazul Raliului Radiator Springs, copiii începând de la vârsta de cinci ani primesc automat permisul... să construiască pista de alergare, să arunce zarul, să tragă o carte, atunci când e momentul, să îndeplinească porunca sau să primească bonusul indicat de cartea respectivă, totul cu multă distracţie, suspans şi atenţie... ca de conducător auto. Copiii vor fi extrem de atraşi de maşinuţele preferate, care iau aici locul pionilor obişnuiţi pentru jocurile cu zarul. Iar pistele se pot adapta, în funcţie de vârsta sau, pur şi simplu, dorinţa jucătorilor, de la simplă, medie şi până la complexă. La final, va fi un singur câştigător. Semn că urmează încă un joc, revanşa.


Cursa mierii trece prin prisacă

Set 6 jocuri Winnie the Pooh, Greenfun, Vârsta 3 plus (articol apărut aici)

Vacanţa de primăvară aduce cu ea vizita la bunici, la ţară. Vremea bună după iarna lungă scoate copiii din casă. Dar tot ea scoate şi albinuţele harnice la adunat de nectar din florile trezite la viaţă. Când zumzetul lor devine prea periculos, căci albinele ştiu să-şi apere avuţia chiar cu preţul vieţii, copiii se retrag departe de prisacă. Şi scot din cutie setul de jocuri cu Winnie the Pooh.

Într-o zi, prin asfinţit,
Winnie Pooh a îndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere...
... Ca să-l parafrazăm pe Arghezi. Winnie the Pooh încearcă de multe ori să fure miere de la albine, mierea fiind alimentul lui preferat, aşa cum copiii care îndrăgesc personajul dolofan cu maioul roşu ştiu deja.

Mierera, acest aliment total, este obţinut prin prelucrarea nectarului de către albine şi depozitat în fagurii de ceară. Faptul că etimologia cuvântului merge până la limba latină, ba chiar la greaca veche, vorbeşte de la sine despre vechimea produsului apicol. Se pare chiar că primul document care atestă folosirea mierii este scris în limba sumeriană. Mierea a fost folosită cu mult timp înaintea zahărului pentru îndulcirea diverselor alimente şi băuturi, în pregătirea unor poţiuni sau în ritualuri religioase.

Winnie the Pooh cunoaşte beneficiile mierii, de aceea o caută cu înfrigurare. Acum o caută şi copiii alături de Winnie, fie că rezolvă un domino, fie că devin mai receptivi prin intermediul unui joc de memorie, fie că preferă una dintre cele patru variante cu pioni coloraţi şi zaruri. 

Jocul este recomandat începând cu vârsta de 3 ani. Pentru cei mai mici există varianta de zar în culori, copilul putând astfel să joace chiar dacă nu ştie să numere. Pentru cei mai măricei există variantele care presupun şi un pic de strategie.

Pentru toţi, inclusiv pentru părinţi, există distracţia şi fericirea petrecerii unor momente frumoase împreună. Şi dacă am început cu Arghezi, să terminăm în aceeaşi notă auctorială. Căci oricât de bine am cunoaşte binefacerile mierii pentru sănătate, rămâne totuşi întrebarea: 
„Ce duh ai, şi ce putere
Să-mpleteşti ceară cu miere,
De la floarea din grădină
Ostenită de albină?”

Conţine jocurile:
Cine îl câştigă pe Winnie the Pooh
Nu te supăra, Winnie the Pooh
Cursa mierii
Ziua de naştere cu Winnie the Pooh
Domino
Joc de memorie


Din litere şi cuvinte se întrupează lumea din jur

Să învăţăm Litere şi Cuvinte, Tactic, 4 plus (articol apărut aici)

E ceva vreme de când mămica ei a scos-o prima oară din casă, la plimbare cu căruciorul. Cam cinci sau şase ani. Fetiţa s-a obişnuit de-acum cu lumea din jurul ei, cu drumul spre parc, apoi spre grădiniţă, spre bunici şi aşa mai departe. Se uită în jurul ei şi vede copaci, alei, copii, jucării.

Pe firme, deasupra magazinelor, dar şi în cartea din care îi citeşte mama în fiecare seară, la culcare, vede nişte... gândăcei. Nişte semne negre. Încearcă şi ea să deseneze gândăceii, mâzgăleşte ceva şi apoi îi arată mândră mamei: - Uite, mami, am scris! - Ce ai scris, draga mea? - Am scris o poveste pentru tine, să mi-o citeşti diseară. Dar de la o vreme, nu se ştie cum, fetiţa a văzut că forma gândăceilor e diferită, că unii sunt ca o coasă, sau ca o scară, sau ca o barză, sau ca un covrig... Aşa că gândăceii au început să se transforme, iar fetiţa îşi dădea seama tot mai clar că acestea sunt Literele. Semnele cărora până acum nu ştia să le dea un sens încep să capete semnificaţie. Lumea din jurul ei se reconstruieşte, pe măsură ce Literele alcătuiesc Cuvinte, pe care ea le poate citi. Sau se poate juca cu ele, poate forma singură cuvinte, din litere pe care le scoate dintr-un săculeţ, şi le aşează pe tăbliţe cu pătrăţele din cutia jocului. Cutia conţine, de fapt, patru variante de joc atractive şi diferite niveluri de dificultate.


Engleza în joacă

Lexico Junior, Tactic, vârsta 7 plus (articol apărut aici)

- Masă se spune „teibăl”, zice sora cea mare.
- „Teibăl”, repetă mezina după ea.
- Scaun de zice „ceăr”.
- „Ceăr”.

Mama le asculta, mai intervenea când auzea o pronunţie eronată, le mai verifica întrebându-le denumirea în limba lui Shakespeare a unor noţiuni şi obiecte din jurul lor. Ba chiar inventa tot felul de jocuri pentru trecerea timpului mai uşor, atunci când mergeau mai mult cu maşina, sau când vreo viroză le silea să stea acasă. 

Asta până într-o zi, când au descoperit împreună jocul „Lexico Junior”. Şi de-atunci, învăţarea limbii engleze a devenit o simplă joacă de copii. Joacă între 2 şi 6 jucători cu vârste de peste 7 ani – şi asta pentru că pe fiecare carte de joc sunt scrise 3 cuvinte, care trebuie citite. Însă dacă unul dintre jucători este adult şi/sau le citeşte şi celorlalţi, limita de vârstă poate coborî.

Copiii se aşază în jurul unei mese sau pe jos, le sunt împărţite cărţi de joc şi, prin rotaţie, aruncă zarul şi trebuie să spună nişte cuvinte în limba engleză – conform regulamentului de joc. Dacă spune corect, păstrează cartea, dacă nu, este ajutat de alt jucător, care va lua cartea respectivă. Câştigă jucătorul care adună cele mai multe cărţi.

Aşadar, „Lexico Junior” este în acelaşi timp un joc de cărţi (jocul conţine 200 de cartonaşe cu imagini şi cuvinte), un joc de noroc (prin aruncarea zarului care decide care dintre cuvinte trebuie numit în engleză), un joc de acumulare (câştigă cel care adună cele mai multe cartonaşe), un joc de strategie (există şi componenta de a alege o anumită piesă, aşa că jucătorii sunt în situaţia de „a-şi face un plan” dinainte) şi mai ales, un joc de inteligenţă (câştigul final va fi acumularea cunoştinţelor, deoarece chiar şi acele cuvinte care nu au fost cunoscute la început, vor putea fi învăţate pe parcurs).

Ba mai mult, jocul vine cu o variantă suplimentară, cu un grad sporit de dificultate: jucătorii pot să alcătuiască propoziţii din noţiunile de pe cartonaşe.

Aşadar, cum se spune în limba engleză „părinţii se joacă cu copiii”? Alăturaţi-vă jucătorilor şi veţi afla!


Taking English to the next level

Lexico, Tactic, 9 plus (articol apărut aici)

Şi adică, dacă ai 9 ani sau mai mult, învăţarea trebuie musai să fie seacă-seacă, asemenea unei nuci bătute de soare? Nici vorbă! Învăţarea limbii engleză poate fi o joacă la orice vârstă.
Bunăoară, cu jocul „Lexico”. 

Jocul conţine 9.000 de cuvinte (de peste 10 ori mai multe decât în varianta „Junior” a jocului), grupate pe cinci categorii: 

●   Human – Corpul uman
●   Living Environment – Mediul înconjurător
●   Nature & Hobbies – natură şi hobby-uri
●   Science & Technology – ştiinţă şi tehnologie
●   Common words – cuvinte comune

„Lexico” oferă ocazia tuturor învăţăceilor de engleză să joace, pentru că are trei nivele de dificultate, începător, mediu şi avansat. Pot juca între 2 şi 8 jucători în acelaşi timp, iar un joc durează cel puţin 30 de minute.

Aşadar, ca şi „Lexico Junior”, varianta „Lexico” este în acelaşi timp:

●   un joc de cărţi - jocul conţine cartonaşe cu imagini şi cuvinte
●   un joc de noroc - prin aruncarea zarului care decide care dintre cuvinte trebuie numit în engleză
●   un joc de acumulare - câştigă cel care adună cele mai multe cartonaşe
●   un joc de strategie - există şi componenta de a alege o anumită piesă, aşa că jucătorii sunt în situaţia de „a-şi face un plan” dinainte
●   şi mai ales, un joc de inteligenţă - câştigul final va fi acumularea cunoştinţelor, deoarece chiar şi acele cuvinte care nu au fost cunoscute la început, vor putea fi învăţate pe parcurs.

Guess what? „Lexico” is a game and a dictionary... Oh, voiam să spun că „Lexico” este un joc bilingv, aşadar poate fi jucat şi pentru învăţarea limbii române, nu doar a limbii engleze. Aşadar, puteţi să-i învăţaţi şi pe prietenii voştri, vorbitori de limbă engleză, cuvintele limbii române, ca să afle şi ei că „mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”.

Cadoul de la sora nou-născută

Borcanul cu biscuiţi, Fisher Price, 6-24 luni (Articol apărut aici)
Citisem eu undeva că ar fi frumos ca fratele cel mare, rămas acasă s-o aştepte pe mami să vină de la maternitate cu sora cea mică, să primească o jucărie. Nu aşa, fără motiv, ci ca un cadou de la fratele mai mic, un fel de „Bine te-am găsit, frate!”. 

Sau, cu alte cuvinte, aşa cum istoria a demonstrat ulterior, un fel de „Nu te supăra, frate, că o să răpesc şi eu din atenţia părinţilor, iar tu o să faci crize de gelozie aşa, cam până pe la 25 de ani, nu te supăra că o să mă joc şi eu cu jucăriile tale, că o să-ţi port hainele, o să-ţi stric caietele şi o să cer mereu mai multă atenţie! Sunt doar sora ta mai mică, pentru care trebuie să ai grijă şi înţelegere”. Dar pentru asta, îi oferă în schimb o jucărie, o atenţie, ca să-i câştige încrederea.

Cum copilul meu cel mare era la vârsta recunoaşterii formelor geometrice, a culorilor şi a sortării tuturor acestora, chiar dacă nu ştia sau nu putea încă să le numească, sora ei mai mică i-a oferit cadou un fel de... borcan de biscuiţi. Aşa de bine i-a prins, că a acaparat-o cu totul, aşa că surioara cea mică a putut să-şi facă intrarea mai uşor în casa şi viaţa celei mari şi a întregii familii.

Pentru că jucăria oferă posibilitatea copilului să apuce cu uşurinţă formele, să le introducă şi să le scoată din „borcanul de biscuiţi”. Copilul poate învăţa formele şi culorile prin joacă. La final, curiozitatea micuţului este premiată printr-un cântecel vesel.


Alo, mama?

Telefon vorbitor, Fisher Price, 6-36 luni (articol apărut aici)

Alo, mama? Să ştii că astăzi nu mi-a plăcut piureul de legume, am avut spanac cu cartofiori, iar buni cred că a uitat să pună un piculeţ de sare, aşa cum pui tu. Şi să ştii că afară, în parc, am alergat printre băncuţe şi după minge, iar apoi am adormit la umbra copacului acela mare, unde mă duci şi tu cu căruciorul. Da, m-a dus şi buni tot acolo, doar că ea s-a întâlnit cu vecina de la patru, o ştii, nesuferita aia care se vaită mereu că o omoară copiii, că aleargă după ei prin tot parcul.

Alo, mama? Să ştii că am vorbit puţin şi cu tati, era într-o şedinţă, dar l-a sunat buni să-l întrebe unde a pus telecomanda. De fapt, eu o luasem şi o ascunsesem sub canapea, ca să nu se mai uite la telenovela aia, că toată lumea ştie cum se termină. 

Cam aşa vorbea bebeluşul cu mămica lui... Sau mai degrabă, am putea să ne imaginăm că asta însemnau gângurelile lui la telefonul de jucărie. Copilaşul a apucat telefonul cu mânuţa lui mică, dar fermă, l-a dus la ureche, aşa cum a văzut că fac mami şi tati, şi a început să gângurească. 

Dar când l-a lăsat de la ureche şi a început să-i apese butoanele, din ele au început să ia
să sunete miraculoase. A aflat mai apoi că acestea sunt numerele, pe care le-a văzut şi desenându-se pe ecranul telefonului. Celelalte sunt litere şi vin din telefonul colorat însoţite de muzică melodioasă. În plus, telefonul îi mai spune câteva formule de salut şi poate cânta peste douăsprezece cântecele. O distracţie pe cinste vorbitul ăsta la telefon! Nu ca la telefoanele acelea insipide ale lui mami sau tati, fără culori şi fără muzică.


Ce aduce iepuraşul?

Iepuraş Daisy, Quercetti, 1plus (articol apărut aici)

Copiii s-au adunat la bunici în vacanţa de Paşte. În dimineaţa sfintei duminici pascale, i-am trezit, i-am dus la biserica din sat, iar la întoarcere le-am sugerat să meargă prin grădină, ca să admire iarba proaspăt crescută, pomii frumos împodobiţi cu ramuri albe ninse de flori. În grădina bunicilor, iarba verde părea pictată, iar pictorul îşi desăvârşise opera cu galbenul florilor de păpădie.

Tot plimbându-se prin acest regal de culori primăvăratice, unul dintre copii, mai agil, a zărit un petec de altă culoare. A dat ocol unui pom şi... a întâmpinat cu un chiot de bucurie găsirea punguţei cu dulciuri. Ceilalţi i-au urmat exemplul, dând şi ei la iveală, din iarba înaltă, pungi cu cadouri dulci.


De-atunci au trecut câţiva ani. Dar cu toate că unii dintre ei sunt la vârsta la care inexistenţa lui Moş Crăciun şi a Zânei Măseluţă ar trebui să fie deja o certitudine, totuşi cu toţii participă în fiecare an, în prima zi de Paşte, la descoperirea comorilor dulci ascunse de Iepuraş în grădina bunicilor.

Nici nu contează aşa de mult ce conţine respectiva punguţă, poate că alteori au parte de trataţii mai scumpe sau mai apreciate fără să fie vreo ocazie specială. Însă nimic nu se compară cu bucuria aşteptării dimineţii primei zile de Paşte. Şi nu se poate descrie prin cuvinte frumuseţea descoperirii, acel ceva ce nu ştii ce este, până nu-l scoţi dintre firele lungi de iarbă, unde l-a lăsat iepuraşul.

Astăzi, iepuraşul de Paşte este reprezentat în tot felul de ipostaze. Legendara creatură însă aducea coşuri cu ouă colorate, dulciuri şi uneori şi jucării copiilor. Prin aceasta, este similar lui Moş Crăciun, amândoi aducând copiilor cadouri în noaptea care precede sărbătoarea respectivă. Se pare că prima dată în istorie, iepuraşul a fost menţionat de Georg Franck von Frankenaus în lucrarea sa, „De ovis pascalibus” (Despre ouăle de Paşte). El făcea aici referire la o tradiţie pascală alsaciană în care se povesteşte despre un iepure de câmp ce aduce ouă colorate de Paşte.

Dincolo de aceste semnificaţii, copiii adoră să se joace cu diverse reprezentări ale iepuraşului. Jocul oferit de Quercetti copiilor cu vârste de peste 1 an conţine şase figurine colorate în formă de iepuraş, pe care copiii trebuie să le îmbine şi să le desfacă după bunul plac. Sunt urmărite abilităţile de coordonare manuală, copiii putând să formeze lanţuri de iepuraşi care se ţin de lăbuţe, ore în şir.


Somn uşor, copilaş!

Jucărie pentru pătuţ, Chicco, Tomy, 0plus (articol apărut aici)

La numai câteva luni, fetiţa mea cea mare a primit cadou un carusel muzical mai special. Era un model compact, ca o cutie, în care, la acţionarea butonului de pornire, se învârt în cerc nişte păsărele, dau din cap şi cântă. În plus, jucăria are trei moduri de funcţionare ce pot fi selectate dintr-un buton din spate: 1. cântec, fără mişcare, 2. păsărelele din cutie se învârt şi cântă, 3. toate acestea, în plus pe tavan (de unde şi numele pe care l-a primit de la copiii mei peltici: „Tavanul”) se proiectează o imagine care o copiază pe cea din cutie, adică nişte păsărele se învârt încetişor în jurul soarelui şi al lunii. Jucăria are mai multe melodii plăcute şi foarte „adormitoare”, de la „Twinkle twinkle” la „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, ba chiar şi câteva sunete din natură, cu triluri de păsărele care te fac să te crezi într-o zi de vară, în pădurea verde.



Anii au trecut, bateriile s-au terminat şi au fost înlocuite de nenumărate ori. Caruselul a poposit mai întâi prins de zăbrelele patului de bebeluş al fetiţei care l-a primit, apoi s-a mutat pe patul surorii mai mici. Paturile au fost înlocuite cu un pat etajat, pentru copii, iar caruselul, care acum nu mai poate fi prins, este mutat de colo-colo seara, la culcare, dar niciodată abandonat. Copiii mei au acum 6 ani şi jumătate şi, respectiv, 4 ani şi jumătate. Dar nicio seară petrecută acasă nu trece fără ca la culcare fetele să fie însoţite de lumina de veghe şi muzica de la carusel.

Jucăria de pătuţ care seamănă cel mai mult cu varianta pe care o au copiii mei este „Păpuşa cu lampă” de la Chicco, în variantele pe bleu sau roz. Lampa muzicală foloseşte melodii de Bach, Rossini, melodii „New Age” şi sunete din natură şi proiectează lumini calde, care îşi schimbă culoarea. Păpuşa poate fi detaşată şi poate deveni primul prieten al copilului. Melodiile se declanşează pentru o durată de aproximativ 10 minute. Pentru un buget mai redus, există steluţa „Vise plăcute”, în variantă cromatică galben sau roz, sau „Steluţa muzicală”, aceasta fără lumina proiectată pe tavan.



Fetiţa care s-a visat balerină

Cartea Angelina şi Prinţesa de Katherine Holabird, Ilustraţii de Helen Craig, Editura Corint
(articol apărut aici)

Mămica îi dăruise de ziua ei o fustiţă de balet, un tutu roz. Fetiţa îşi trase pe ea tutu-ul, aşa cum se găsea îmbrăcată comod în nişte colanţi şi o bluziţă tot roz. Se uită în oglindă, cum se uita mereu atunci când mămica ei îi cumpăra ceva nou. Oglinda îi arătă o mare balerină. Făcu câteva piruete stângace încolo, apoi altele încoace. Mămica ei porni muzica uşor, în sufrageria apartamentului de la bloc. Fetiţa mai făcu câteva reverenţe în acordurile muzicii. Mămica dădu radioul mai tare. Acum fetiţa era o adevărată balerină, pe scenele lumii.

Cam aşa se visa micuţa. Iar visele ei, ca ale atâtor alte fetiţe, îi erau alimentate de poveştile pe care i le citea mămica seara, la culcare. Poveştile cu Angelina Balerina, şoricuţa care a devenit o balerină de renume mondial.

Cum a ajuns Angelina să danseze pentru Alteţele Regale, asta vor descoperi şi alte fetiţe din cartea Karharinei Holabird, ilustrată de Helen Craig. Fetiţele o adoră pe şoricica Angelina şi, fireşte, tutu-urile de balet nu mai stau de mult în dulap, ci le ajută să se viseze balerine.

Jocuri de rol pentru mămici şi copii: de-a bucătarii

Cartea "De-a bucătarii. 50 de reţete de dulciuri pentru mămici iscusite şi copii isteţi", Editura Livingstone
(articol apărut aici)

Ce să faci mai întâi: să găteşti – şi nu oricum, gătitul doar ca să fie „de mâncare” e vetust, trebuie să ai imaginaţie, să creezi un poem în farfurie, mai ales când „consumatorii” sunt mofturoşii de copii; să scrii despre asta – şi nu oricum, poemul trebuie să continue şi în paginile scrise şi, în plus, imaginile sunt grăitoare şi ele, aşa că iei camera foto şi imortalizezi etapele; să te joci cu copilul – şi nu oricum, copiii au nevoi diferite şi de la un copil la altul, şi de la o etapă la alta... 

Din această dilemă, o mamă nu poate ieşi! 

Un exemplu concret că poate să facă toate aceste lucruri în acelaşi timp oferă autoarea Teodora Rogobete. Ea îşi asumă cu multă responsabilitate jocul de rol „de-a bucătarii” pe care îl joacă alături de propriul său copil... în bucătărie. Ce iese din asta? O carte despre ce le place mai mult copiilor: dulciurile. Dulciuri ca la bunica, dulciuri simple, fără coacere, dulciuri şi deserturi cu brânză şi alte dulcegării. De exemplu, ce nutriţionist v-ar fi dat oare acordul să gătiţi... dulciuri la micul dejun? Ei bine, Teodora Rogobete oferă reţete sănătoase şi pentru această ocazie. În plus, cele 50 de reţete sunt condimentate cu un ingredient important: indicaţii despre contribuţia atât a mamei, dar şi a copilului la realizarea gustării respective.

„Probabil că nu sunt singura care îşi aminteşte cu drag aromele copilăriei, arome ce au rămas vii până azi şi care ne invadează sufletul atunci când ne aşteptăm mai puţin”. Autoarea nu se înşeală, nu este singura. Eu numesc aceasta „nostalgie olfactivă” – atunci şi când numai aroma unei mâncări are darul să te poarte înapoi în timp, la vremea copilăriei.

Eu sunt mic, tu fă-mă... să-mi amintesc cum eram bebeluş

Cartea "Papuceii roz. Primul an din viaţa fetiţei mele", şi "Papuceii albaştri. Primul an din viaţa băieţelului meu", Editura Crişan
(articol apărut aici)

-   Mami, ce scrie aici?
-   Aici scrie despre tine, e albumul tău.
-   Poţi să-mi citeşti?
-   Desigur, draga mea.

Aşa a început în casa mea o frumoasă serie de lecturi după albumul bebeluşului. Bebeluşul care a fost fetiţa mea, ajunsă acum la vremea - probabil doar prima dintr-o mai lungă serie - întrebărilor despre sine, despre originea ei, despre ce era când încă nu era... copil. Şi îi citesc, iar ea mă ascultă fascinată. Numele doctorului, greutatea ei la naştere, brăţara de la maternitate, prinsă cu bandă adezivă în spaţiul special dedicat pe pagina cărţii-album, greutatea şi lungimea ei la naştere, scorul Apgar obţinut – toate acestea şi multe altele par pentru ea scene de poveste. Mă opreşte să-mi pună întrebări suplimentare, mă descoase în legătură cu arborele genealogic desenat pe o pagină a albumului şi mă roagă să completez şi căsuţele rămase libere cu numele strămoşilor ei. Se întristează când îşi aminteşte de bunica pe care a pierdut-o când ea era încă prea mică să şi-o amintească de-adevărat. Râde de ea însăşi, cum era la vârsta primelor poveşti citite, a primelor cărţi cartonate frunzărite, a primelor feluri de mâncare încercate şi, implicit, a primelor pete de mâncare pe haine.

Ca părinte, nu pot decât să mă bucur că am avut o astfel de carte-album şi că am notat aceste lucruri în ea. Ca părinţi actuali, tot ce trebuie să faceţi şi voi este să alegeţi culoarea: ce va fi, o carte roz sau una albastră? 


Şi prinţesele învaţă

Cartea "Să citim şi să înţelegem cu prinţesele Disney", Grupa pregătitoare plus 5 ani, Editura Egmont
(articol apărut aici)

Vă amintiţi? Clasa întâi la şcoală, primele bastonaşe, primele litere... şi, în sfârşit, primele cuvinte. Mult exerciţiu, repetiţie, până la perfecţiune. Dacă greşeai, se practica ruptul paginii, astfel că unii dintre colegi ajungeau să termine caietele mai repede decât alţii, din motive evidente. Nici cu cititul nu mergea mai uşor: erai pus să repeţi iar şi iar acelaşi cuvânt pe care îl greşeai, până când aproape că nu mai vedeai literele. 

Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă elevii sârguincioşi ar fi fost însoţiţi în această odisee de a învăţa să scrie şi să citească de personajele preferate din desene animate. Cenuşăreasa şi Zâna cea Bună, Aurora şi cele trei zâne care o cresc, Albă ca Zăpada şi cei şapte piticidar şi alte prinţese şi personaje care roiesc în jurul lor, fac din citit o joacă, din înţelegerea poveştilor – o plăcere, iar scrisul este mai plăcut atunci când se îmbină cu desenatul, coloratul, decupatul şi lipitul, acţiuni atât de plăcute de micuţi. 

Nu lipsesc nici recompensele, sub forma unor timbre cu valori apreciative. Totul pentru ca învăţatul să devină plăcut. 

Ce n-aş da să fiu din nou fetiţa cu codiţe din clasa întâi!


Jurnal de varicelă

Cartea "Semnele trupului la copil. Un ghid despre sănătatea, din cap până-n picioare, a copilului dumneavoastră, la naştere şi în primii ani de viaţă". De Joan Liebermann-Smith şi Jacqueline Nardi Egan, Editura Trei
(articol apărut aici)

Acţiune! Obiectivul tele-cinematografic surprinde un copil plecând la grădiniţă de dimineaţă, încă o zi la grădi fără prietena A., care „e absentă pentru că a făcut varicelă". Da, e epidemie în grădiniţă, am aflat într-un târziu, când condicele de prezenţă înregistrau tot mai puţini copii. Vedem apoi copilul plecând de la grădi după-amiază, venind acasă, aşezat la masă. Mama vede o bubiţă pe pleoapa copilului. Îi cam stă mâncarea în gât când ochii îi descoperă încă o bubiţă pe gât, alta pe mână... De care mână mama paranoică prinde copilul şi-l târăşte la baie, la lumină, unde-l cercetează la piele. Şi mai descoperă... câteva „aluniţe”.

O vedem apoi pe mamă înşfăcând telefonul mobil şi chemând-o pe prietena rezident pediatru ca să-i confirme presupunerile de mamă atentă, deh! Medicul pediatrul în devenire caută şi alte semne (de pojar, de exemplu), ca nu cumva să lase interpretată incorect simptomatologia, dar la vederea uneia dintre bube care deja aduna lichid, confirmă: epidemia din grădiniţă a mai făcut o victimă, copilul are varicelă.

Copilul se bucură de venirea medicului şi-i arată mândră bubiţele. Dar mai mult decât atât, medicul devine brusc cea mai bună prietenă a fetiţei în momentul când instituie carantină: stat în casă înseamnă că nu mai merge la grădi, stă cu sora mai mică, se joacă şi dansează, dar mai ales înseamnă desene animate. Sirene, tinkerbelle, cenuşărese şi dalmaţieni, iupiiii, sunteţi aşteptaţi!

Şi, eventual, mai înseamnă că sora mai mică va face şi ea varicelă, dar asta nu-l preocupă pe copil, poate doar pe mamă. Care se gândeşte cum să vadă doar partea bună a lucrurilor, aşa că decide: foarte bine! Mai bine acum decât altădată. Măcar scăpăm, o bifăm, devenim imuni şi putem să pufnim pe nas atoateştiutori, când vom vedea o mamă îngrijorată că, vai!, puiul ei ar putea să contracteze boala. Noi vom fi ştiut deja că grijile nu-şi au locul, că bolile copilăriei îşi merită numele, că, da, e şi asta o metodă de maturizare a părinţilor: datul cu mixtură pe bube se găseşte în „job description”-ul meseriei de părinte.

Însă, ca să puteţi detecta semnele bolilor copilăriei, dar şi alte Semne ale trupului la copil, vă stă la dispoziţie ghidul despre sănătatea, din cap până în picioare, a copilului dumneavoastră, la naştere şi în primii ani de viaţă, apărut la Editura Trei. Pentru toate celelalte, există spiritul matern.


Nicio masă fără lapte, niciun copil fără cană

(articol apărut aici)

Există atâtea controverse privind alăptarea, atâtea voci pro, atâtea impresii contra, cam tot atâtea priviri piezişe aruncate mămicilor care alăptează în parc, chiar dacă pruncul e aproape de vârsta şcolii, câte voci se ridică şi împotriva mămicilor care se întorc la serviciu la trei luni de la naştere, oprind şi alăptarea.

Sine ira et studio, fără să judec şi fără să iau partea vreuneia dintre tabere, să trecem peste această etapă. Aşadar, copilul a ajuns să bea laptele cu cana. Dacă este unul din aceia care nu se mai satură de lapte, care îl beau cu plăcere până când ajung la casa lor, este bine, aveţi nevoie de căni şi lapte, căci „băutorul” este pe fază. 


Dacă însă micuţul nu prea se omoară cu mâncatul, cu băutul, cu lăpticul nici atât, trebuie să apelezi la tot felul de tertipuri. O mamă responsabilă ştie cât de important este laptele în creşterea copiilor şi că nu poate face concesii tocmai aici. Ştie cum calciul îl ajută la oase şi vitaminele îi apără imunitatea.

Ce-ar mai trebui să ştie în plus? Că poate folosi trucul cănilor apetisante. Copilaşul va savura orice porţie de lăptic, dacă acesta îi este servit chiar de iepuraş. Pictat pe o parte a cănii, figura hazlie a iepuraşului îl îndeamnă pe cel mic din priviri:

Tu eşti mic 
şi bei lăptic
Fă-te mare 
şi voinic!

Poate micuţul preferă variantele cu alte animăluţe. Nu vă faceţi griji, cam toată sfera zoo este prezentă pe alte variante de căniţe, la alegere. Ba chiar şi combinaţii de prieteni. De exemplu, micuţele mofturoase pot alege cana cu veveriţă, pe fond bej sau verde.


Cooltural de weekend pentru copii. 28 aprilie-1 mai 2012

(articol apărut aici)

Sărbătorim muncitoreşte ziua de 1 mai printr-un week-end de 4 zile. Iar dacă decideţi să rămâneţi în Bucureşti, veţi avea parte de mici şi mari distracţii, pentru mici şi mari... copii. Teatrul Ion Creangă are premiera unui nou spectacol duminică. Tot duminică putem vedea un nou spectacol pentru copii la Opera Română. Muzeul Antipa continuă seria activităţilor pentru copii, în vreme ce Teatrul de Operetă ne invită la Serile copiilor, iar în foaierul Odeonului are loc o expoziţie de lucrări realizate de copii.

TEATRU

Spectacol în premieră la Teatrul Ion Creangă: „Carolina şi poneiul”
Duminică, 29 aprilie, de la ora 11.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, spectatorii vor putea urmări, în premieră oficială, un nou spectacol al Teatrului Ion Creangă: Carolina şi poneiul de Laurenţiu Budău, adaptare scenică de Cornel Todea.

Potrivit reprezentanţilor teatrului Ion Creangă, reprezentaţia ne spune povestea unui copil care are nevoie de afecţiune pentru a creşte fericit, iar întreaga acţiune se desfăşoară în lumea fantastică a circului Stromboli. Din această trupă face parte şi familia Carolinei, fetiţa care, deşi are 14 ani, arată ca la 6. Micuţa a încetat să mai crească pentru că nu mai simte atenţia părinţilor şi este copleşită de certurile acestora.    
        
„O poveste cu o mamă, un tată şi un copil, o poveste în care părinţii, atât de absorbiţi de nenumăratele obligaţii ale zilei de azi şi de nenumăratele nelinişti, privind ziua de mâine, nu mai găsesc energia şi timpul să-i arate copilului lor dragostea pe care i-o poartă; şi asta este o poveste, din păcate, prea des întâlnită. Am sperat că, punând în discuţie întâmplările Carolinei, vom convinge părinţii de nevoia imperioasă pe care o au copiii să simtă dragostea lor, prin gesturi zilnice de afecţiune, de tandreţe. Gesturi la fel de necesare ca hrana, îmbrăcămintea, educaţia”, declară regizorul Cornel Todea.        

Cu siguranţă, după ce facem cunoştinţă cu familia Carolinei, ar trebui să ne dăm, încă o dată, seama de importanţa unor lucruri care, acum, ni se pot părea banale: discuţiile cu cei mici, plimbările alături de întreaga familie, jocurile, cititul. Din distribuţie fac parte: Ionuţ Ciocia, Ioana Ginghină, Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Ionuţ Antonie, Marius Nănău, Gabriel Coveşeanu, Cristian Boeriu, Eduard Petru Jighirgiu. Regia artistică: Cornel Todea. Scenografia: Viaceslav Vutcariov. Muzica originală: Eduard Petru Jighirgiu. Mişcarea scenică: Păstorel Ionescu. Decorul este realizat de Multimedia Film.

MUZEU

Libelulele, maeştrii aerului
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită publicul sâmbătă, 28 aprilie, începând cu orele 11.00, la o nouă întâlnire din cadrul programului „La Antipa, în spatele uşilor închise”. Titlul prezentării este de această dată „Libelulele – maeştrii aerului”. 

Despre evoluţia acestor insecte, biologia şi ecologia lor, adaptările la mediul acvatic (larvele) şi cel aerian (adulţii) puteţi afla numai deschizând uşa laboratorului dr. Elena Iorgu, specialistul nostru în insectele din Ord. Odonatae (Libelule). 


OPERĂ

Opera Română: Flautul Fermecat, de Wolfgang Amadeus Mozart
Studioul Experimental de Operă şi Balet (SEOB) „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti a prezentat în această lună o nouă premieră pentru copii: opera „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart. O puteţi vedea şi voi duminică, 29 aprilie, începând cu ora 11.00. Cei mici, dar şi părinţii şi bunicii lor sunt invitaţi să asculte una dintre cele mai frumoase creaţii mozartiene, adaptată pentru copii de regizoarea Anda Tabacaru Hogea şi de scenografa Adriana Urmuzescu. 

Opera, interpretată în limba română, este ultima creaţie pentru teatrul liric a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart şi spune povestea de dragoste dintre un prinţ, Tamino, ajuns într-un ţinut îndepărtat, care doreşte să o salveze pe iubita sa, Pamina, din ţara unui înţelept. În toate încercările sale, el este ajutat de un vânător de păsări, comicul Papageno, care în final îşi va găsi şi el dragostea adevărată. Peripeţiile celor doi, descrise muzical în unele dintre cele mai frumoase arii şi duete compuse vreodată, se sfârşesc cu bine, astfel că virtutea, curajul şi înţelepciunea, aflate în lumea înţeleptului Sarastro, înving puterile întunericului, reprezentate de celebrul personaj al Reginei Nopţii.

Alături de „Camera copiilor” de Modest Petrovici Musorgski şi „Cutia cu jucării” de Claude Debussy, spectacolul „Flautul fermecat” este a treia premieră pentru cei mici a Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” în stagiunea curentă.


Flautul Fermecat - Premiera SEOB de operanb

EXPO

Culoarea vieţii, de la copii pentru copii, la Odeon
La Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio a teatrului) poate fi vizitată, până la 1 mai 2012, expoziţia „Culoarea vieţii”. Vernisajul a avut loc joi, 26 aprilie, expoziţia fiind organizată de Asociaţia Parent Project şi Danaartgallery.ro. În cadrul expoziţiei veţi putea admira fotografii realizate de către copii diagnosticaţi cu distrofie musculară, precum şi lucrări ale artiştilor Danaartgallery oferite spre vânzare în scopul obţinerii de fonduri destinate acestor copii.

Scopul organizării este acela de a promova informarea corectă asupra unei categorii de copii aflaţi la periferia serviciilor medicale şi sociale: copii afectaţi de distrofii musculare progresive, precum şi de a susţine Registrul Naţional al Pacienţilor cu Distrofinopatii şi de a iniţia un Centru Naţional de Asistenţă al Distrofiei Musculare. 

OPERETĂ

Serile copiilor. Un program de activităţi pentru copii, la Operetă 
Atât sambătă, 28 aprilie, cât şi duminică, 29 aprilie, începând cu ora 19.00, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” organizează o nouă serie a atelierelor „Serile Copiilor”. În timp ce părinţii sunt invitaţi la spectacolul „Rebecca”, o nouă producţie de musical a teatrului, cei mici sunt aşteptati la atelierele de creativitate „Serile copiilor”.

Atelierele „Serile Copiilor” fac parte din proiectul cultural-educaţional „Creşte prin Artă!” şi sunt destinate copiilor cu vârsta între 3 şi 8 ani. Atelierele sunt concepute pentru a facilita accesul celor mici la diverse activităţi şi mijloace de exprimare artistică, stimulând creativitatea şi încrederea în sine a copiilor, încurajându-i să participe la exerciţii de imaginaţie şi socializare.


Lumea mică a celui mic: Muzeul Copilăriei

(Articol apărut aici)

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român are loc joi, 3 mai, de la ora 18.00, vernisajul celei de-a doua expoziţii a Muzeului Copilăriei, Lumea mică a celui mic, care va avea loc la Sala Irina Nicolau.

În lumea veche a satului, se credea că odată botezat, pruncul intră simbolic sub protecţia Domnului, ceea ce nu înseamnă că duhurile rele încetează să-i mai bântuie spaţiul, timpul sau chiar dezvoltarea şi creşterea normale. De aceea, familia, neamul şi adeseori întreaga comunitate a satului continuă să controleze respectarea datinilor şi a normei moştenite, pentru a elimina riscul unor accidente legate de sănătatea şi viitorul copilului.

Din punct de vedere magico-ritual, vârsta copilăriei era alcătuită din perioade successive de creştere, bine marcate de praguri de trecere, fiecare cu regulile şi cu inventarul lui de recuzită simbolică. Fiecare prag însemna evoluţia celui mic într-un spaţiu nou, marcarea unor etape noi de vârstă şi a unei autonomii corporale/fizice crescute.

Aşadar, pentru a ne cunoaşte mai bine pe noi înşine, expoziţia propune pentru sala a doua a Muzeului virtual al Copilăriei descoperirea Lumii mici a celui mic, cu cele 6 praguri pe care le presupunea, dar pe care – susţinem noi – mentalul colectiv le respectă fragmentar până astăzi în mediul urban: vatra, fereastra, uşa, poarta, răscrucea drumului, hotarul.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 3 iunie, de marţi până duminică, între orele 10.00 – 18.00. Intrarea este liberă.


Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone